marți, 21 septembrie 2010

Pensionarii militari sint niste burghezi


Citiţi declaraţia politică - "Pensionari burghezi ?" - a senatorului PDL Bîrlea Gheorghe cu nr. 1016 din 28.04.2010. De unde se vede că un partid de dreapta luptă cu înverşunare împotriva burghezilor pe care comunismul nu a reuşit să-i lichideze.
https://www.senat.ro/PDFIntrebari/Birlea%20Gh.%20%201016%20(2).pdf
sau la
http://www.scribd.com/doc/37880114/Birlea-Gh-1016-2
Se mai poate înţelege de aici că onorabilul profesor de filosofie (oare cum se înţelege cu preşedintele României ştiut fiind că ultimul nu pune prea mare preţ pe genul ăsta de activitate ?) consideră că dispariţia riscului din viaţa activă trebuie însoţită automat de scăderea venitului de înlocuire, adică pensia. Dar, problema, filosoficeşte, e chiar discutabilă. Din păcate, neavînd timp să combat acum pe larg această teză mă mulţumesc să spun doar cîteva cuvinte. Fie un căpitan de corabie cu o răspundere uriaşă şi cu multe studii care are în timpul perioadei active un salariu mult mai mare decât al matelotului care freacă puntea. Are un salariu mult mai mare deoarece este implicat cu o parte mai mare în obţinerea profitului patronului navei. Amîndoi sunt supuşi aceluiaşi risc îngrozitor de a muri înecaţi în timpul unei furtuni pe mare. La pensie, riscul a dispărut, în consecinţă căpitanul trebuie să aibă aceeaşi pensie ca matelotul. E corect ? Dar, atunci la ce bun să fii căpitan ? De fapt, căpitanul se confruntă cu mult mai multe şi diferite riscuri. De fapt, căpitanul e plătit cu salariu mare nu pentru confruntarea cu riscul, ci pentru înlăturarea riscului, pe care o face cu mai multă ştiinţă şi cu beneficii pentru armator decît matelotul. Şi atunci spun. La pensie, riscurile au dispărut, dar eliminarea riscurilor efectuată în timpul perioadei active a dispărut şi ea ? Desigur că nu şi lucrul acesta poate fi cuantificat în bani, acumulare, capital şi profit pentru armator. În concluzie căpitanul chiar trebuie să aibă o pensie mai "burgheză".
Cît despre noi militarii rezervişti, sîntem încă confruntaţi cu riscul dacă în caz de necesitate putem fi chemaţi pe cîmpul de luptă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu