joi, 16 septembrie 2010

“Jedem das seine” – Fiecăruia ce i se cuvine


Străjuind intrarea sinistră a lagărului de la Buchenwald lozinca nazistă aşternea încă o pată de suferinţă şi vinovăţie în sufletul concentraţionarului ales de statul regimului naţional-socialist. Şi ce altă vină să fi avut oare milioanele de persoane trecute prin infernul shoahul-ui decât aceea că puteau servi ca un ţap ispăşitor ideal pentru o populaţie supusă unei paroxistice arte a manipulării. Desigur, a fost şi atunci o problemă financiară şi istoricii o pot dovedi cu probe documentare. Efortul de război hitlerist a fost susţinut nu numai de economia germană, ci şi prin sacrificarea vieţilor şi spolierea averilor acelor nefericiţi etichetaţi ca duşmanii naţiunii. Fiecăruia ce i se cuvine. Trebuia să înţeleagă cel care în curând urma să părăsească lumea de atunci metamorfozat prin fumurile negre şi urât mirositoare ale crematoriilor că toate astea se petrec fiindcă o merită, fiindcă i se cuvine. Fără a fi ascultat, fără a fi judecat, fără a fi iertat. Cu ură şi patimă.
Programul nazist de genocid a început concomitent cu prima zi de război când la 1 noiembrie 1939 Hitler a semnat un decret secret privind eutanasierea, conceput să elibereze statul fascist de răspunderea întreţinerii în azile şi spitale a bătrânilor fără familie şi a bolnavilor cronici. Dar, naziştii se gândiseră mai demult la aceasta. În 1934 dr. Wagner ministrul sănătăţii nazist vorbea astfel într-o conferinţă iniţiată desigur din motive propagandistice: „povara economică pe care o constituie persoanele suferinde de boli ereditare reprezintă un pericol pentru stat şi societate ... în mijlocul naturii aceste creaturi n-ar putea exista şi ar fi exterminate conform legii divine ”. Conştient de o anumită rezistenţă a societăţii germane fuhrerul a semnat decretul în ziua invadării Poloniei. „Astfel, spusese el – acesta va fi un decret de război şi problema va fi rezolvată mult mai uşor ... opoziţia bisericii nu va conta prea mult”. Deci, iarăşi, fiecăruia ce i se cuvine, în mod natural.
Poate că nici nu mi-aş fi amintit aceste realităţi istorice abominabile dacă o anumită retorică legată de problema legii unitare a pensiilor nu mi-ar fi atras atenţia. Citind textele care fundamentează legea sistemului unitar de pensii publice (în septembrie-octombrie 2009 încă în faza de proiect) m-am convins încă o dată de două lucruri importante, anume. Mai întâi, că realitatea socială poate fi descoperită ca raţiune (cauză) suficientă a existenţei lumeşti în documentele legislative. Ulterior, că domnii parlamentari nefiind în genere de profesie statisticieni pot aproba legi în baza unor expuneri de motive pe cât de stufoase, pe atât de ireale şi absurde. În consecinţă, se cuvine, dragi camarazi, să începem un monolog care poate va clarifica mai multe dintre nedumeririle pe care încă le manifestaţi legată de această binefacere pe care ne-o dăruieşte cu multă gratitudine actualul regim de putere. Sînt aproape convins, dragii mei, că până acum ca militari ocupaţi mai mult cu muştruluiala din cazarmă nu prea v-aţi format deprinderea de a citi textele legislative în formare şi de a căuta să descoperiţi efectele care le pot produce asupra vieţilor voastre. Dar, sînt pe de-a întregul convins că o veţi face de acum înainte, fiind deja conştienţi de măsura obişnuită a dublului discurs al puterii. Una vorbim, alta facem. Să urmărim puţin firele roşii ale expunerii de motive adiacente controversatei legi. Motivul principal declarat şi totodată prima propoziţie a legii este instituit de necesitatea asigurării sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii publice. Urmează amalgamat descrieri ale situaţiei actuale, înşiruiri de presupuse principii, măsuri reformatoare, promisiuni de restabilire a echilibrului, cifre şi cuvinte toate făurite pentru convingerea cititorului, mai mult o doctrină de credinţă decât o expunere seacă şi riguroasă de motive raţionale şi publice. Ar dura prea mult şi ar fi plictisitor să citez textele generale şi doresc să fac doar o trecere în revistă. Înainte de toate nu pot să nu subliniez faptul că legea începe cu o contradicţie majoră. Afirmă că motivul principal este dat de nesustenabilitatea sistemului public de pensii, dar nu spune că statul nu are bani, ci doar că aceste cheltuieli bugetare cu pensiile sunt prea mari (cca 9% din PIB, uitând însă a menţiona care sunt celelalte cheltuieli). Deci, statul consideră, astfel. Am bani, dar voi pensionarii depindeţi de un sistem mutual de asigurare a riscurilor care nu prea mai funcţionează. Eu nu vreau să ajut acest sistem, e o povară pentru mine, în concluzie singurul lucru pe care-l pot face este să vă micşorez pensiile prin diferite manipulări financiare (cea mai importantă decuplarea de la salariul mediu pe economie, prin faptul că pensia va fi indexată de acum înainte numai cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut). Trebuie să înţelegeţi bine cum e cu creşterea asta. E vorba de 50 de procente din diferenţa între actualul salariu mediu brut pe economie şi un alt salariu viitor, diferenţă nesemnificativă. Eu statul am bani, dar nu pot să vă dau decât atât cât vi se cuvine. Duce în cârcă un contribuabil 1,2 pensionari ? Ei bine, atât vi se cuvine. Chiar dacă, odinioară, eu actual pensionar ca fost contribuabil am adus statului român beneficii uriaşe şi fondului de pensii o sumă considerabilă. Am înţeles. Acum, atât mi se cuvine.
Înverşunatul promotor ale legii descoperă cauzele imediate ale nesustenabilităţii sistemului financiar în fenomene sociale care ne implică şi pe noi. Astfel, se descoperă că numărul mare de pensionari provine şi din faptul că multe persoane sunt pensionate la o vârstă tânără încă apte de muncă şi sîntem daţi exemplu: „Se adaugă vârstele mult mai reduse practicate de actualele sisteme de pensii speciale cum ar fi: 50 de ani pentru personalul navigant din aviaţia civilă, 55 ani pentru militari şi poliţişti, 60 de ani pentru magistraţi şi personalul auxiliar din tribunale şi curţi de apel”. Se mai descoperă şi un principiu de justiţie socială nemenţionat între acelea înşirate în baza căruia trebuie eliminată „existenţa unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii şi tratament inegal pentru unele categorii profesionale a făcut ca să se creeze o diferenţă uriaşă între cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie publică. Astfel, de la 1 octombrie 2009, cea mai mică pensie a devenit 350 lei, în timp ce, cea mai mare pensie din sistemele de pensii speciale depăşeşte 35.000 lei adică este de 100 ori mai mare”.
Raţionalul legislator introduce fără să justifice cauzele şi o serie de măsuri pretins „reformatoare” cum sunt:

- creşterea şi egalizarea vârstelor standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei;
- creşterea vârstelor de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
- integrarea persoanelor aparţinând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice
- creşterea valorii punctului de pensie cu nivelul inflaţiei şi cu 50% din creşterea reală a salariului mediu brut.
- recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice.
- creşterea numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizează venituri din profesii liberale, manageri, asociaţii familiale
- descurajarea numărului de pensionări anticipate parţiale
- descurajarea pensionărilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical (aici cu minuscule se precizează că pensia de invaliditate de gradul 3 echivalentă cu pierderea pe jumătate a capacităţii de muncă nu se va mai acorda decât după 45 de ani, celor mai tineri oferindu-li-se recalificări şi locuri de muncă ).
- finanţarea indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I din bugetul de stat.

Acestea sunt motivele şi măsurile, urmează multe multe cifre cu menirea de a da o alură ştiinţifică, deci, credibilă precedentelor. Înţeleagă fiecare ce-o vrea, dar eu nu pot înţelege decât aşa.
Că statul trece prin dificultăţi mari o înţeleg. Chiar şi problema asta cu îmbătrânirea populaţiei, cu înmulţirea pensionarilor. Până şi nenorocirea cu reducerea numărului contribuabililor care alimentează fondul de asigurări pentru riscuri sociale. Înţeleg greutăţile statului faţă de un român predispus să fenteze, fie printr-o pensie anticipată, fie printr-o pensie de boală. Mai rămâne însă un lucru fundamental de înţeles. Este motivată legea aceasta prin nesustenabilitatea financiară a sistemului de pensii publice şi sunt oare cele prezentate cauzele reale ale colapsării sistemului ? Hai să vedem!
Prima mistificare legată de principiul contributivităţii este aceea că trec drept pensii tot felul de ajutoare sociale pentru persoane care nu au contribuit niciodată la fondul de pensii sau au contribuit extrem de puţin. De aici, primul şi cel mai puternic dezechilibru. De ce să ia statul banii cuveniţi mie şi să-i dea celorlalţi. Aşa cum plăteşte însoţitorii persoanelor cu invaliditate de gradul 1 nu are decât să-i plătească şi pe aceştia de la bugetul de stat, nu de la cel de pensii. Îi ştie oricine.
Apoi, este o problemă a contribuabilului inexistent şi a celui evazionist. Dar, ce vă împiedică să creaţi locuri de muncă plătite decent, să absorbiţi şomajul transformându-l în sute de mii de contribuabili. Nu mai puteţi, cumva ? Nu vă lasă acordurile cu FMI ? Despre evazionişti mi-e greu să cred că există, în afară de acei mari contributori persoane juridice păsuite ori neglijate cu bună ştiinţă din interese obscure. Cât despre cei luaţi cu japca pentru drepturi de autor cum veţi transforma sumele cotizate în stagiu de cotizare ?
Este o problemă a vârstei, dar în acelaşi timp o falsă problemă şi o mare nedreptate făcută femeilor. E falsă, fiindcă condiţiile actuale de muncă într-o strategie globală politicianistă de vânzare pe nimic a forţei de muncă româneşti a provocat o uzură biologică şi psihică excesivă. În loc de pensionari, veţi avea angajaţi de stat cu eficienţă extrem de scăzută. Ştiţi ce înseamnă asta ? Legea utilităţii marginale aplicată la eficienţa globală a unei întreprinderi ne învaţă că este limitată de eficienţa celui mai inadecvat angajat. Aceasta înseamnă apariţia unui sistem bugetar extrem de ineficient. În ce priveşte mediul privat, legea va genera cel puţin consacrarea oficială a muncii la negru, implicit o scădere şi mai mare a contribuţiilor. Pensionările anticipate şi multe din pensionările de invaliditate de gradul 3 sunt datorate tot uzurii umane, iar mai recent chiar contagiunii sociale pe care aţi provocat-o cu reducerea salariilor. Evident când perspectiva unei pensii anticipate parţiale pare mai luminoasă decât încă câţiva ani de serviciu de la care să provină o pensie neîndestulătoare oricine se gândeşte la o mică şmecherie. Iar când veţi reuşi să efectuaţi reinserţia socială a pensionarilor de invaliditate de gradul 3, atunci vă rog să-mi comunicaţi şi mie. Integrarea persoanelor din sistemele alternative (nu speciale) de pensii în acest sistem e în parte justificată, în parte nu, şi la urma urmei este doar un exerciţiu de imagine şi o propagandă electorală în favoarea unui partid care doreşte a se prezenta ca fiind „de partea poporului”. În curând, în condiţiile liberalizării pieţei muncii europene, veţi pierde sute de persoane competente urmând regrete tardive şi încercări infructuoase de recrutare. Singurele elemente de calibru din această lege sunt punctele privitoare la noul mod de calcul al punctului de pensie şi recalcularea pensiilor stabilite prin legi pentru sisteme alternative de pensii. Efectul comun al acestora fiind reducerea imediată sau ulterioară a pensiei, în valoare reală (ca putere de cumpărare) sau nominală această lege unitară a sistemului de pensii publice poate fi înţeleasă cu alt nume, de exemplu Legea reducerii pensiilor prin stabilirea unui procedeu mai dezavantajos de calcul al punctului de pensie şi includerea militarilor rezervişti în acest sistem. Desigur, dacă ne mai sforţăm puţin am putea găsi încă un nume cumulativ. Legea contribuţiei forţate la sistemul nesustenabil de pensii publice. Păi, dacă asta vi se cuvine !
Vom fi lămuriţi mult mai bine despre adevăratele motive ale legii dacă vom avea curiozitatea de a studia documentul impactul bugetar şi macroeconomic al propunerilor de modificare a sistemului unitar de pensii publice scenariul 1 (varianta de indexare a punctului de pensie in functie de inflatia prognozata) http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/5.-Impact-text-var-1-var-2-MFP-CNP.doc. Aici se zice negru pe alb. Că indexarea numai în funcţie de inflaţie menţine constantă puterea de cumpărare indiferent de câştigul salarial. De fapt, se exclude din calcul influenţa creşterilor salariale uriaşe ale clienţilor politici care generează un salariu mediu mare. În al doilea rând, se menţine redusă puterea de consum (de cumpărare) care ţine inflaţia sub control, dar cu ce sacrificii dn partea celor mulţi şi necăjiţi. Că raportul dintre câştigul salarial şi punctual de pensie se reduce. Adică, fie 3 pensia (un punct de pensie) şi 9 câştigul salarial. Rezultă 9:3=3. Acum, fie 27 câştigul salarial. Deci, 27:3=9. Cum s-a redus raportul, domnilor legislatori ? Că proporţia dintre veniturile şi cheltuielile BASS se îmbunătăţeşte. Adică, colectez o sumă pentru înterg fondul şi repartizez mai puţin. Că va creşte numărul pensionarilor care vor dori să desfăşoare o activitate economică pentru completarea veniturilor. Legea are valenţe terapeutice, fiindcă a dracu’ pensionarii ăştia nu vor, domnule, să-şi completeze veniturile prin alte activităţi economice. Ia să le mai tăiem din pensie şi să-i stimulăm cumva. Fiecăruia ce i se cuvine. Că egalizarea vârstelor de pensionare elimină discriminarea pe bază de sex [sic] (gen). Asta-i ca şi cum ai spune că femeia e mai capabilă la muncă brută şi bărbatul la activităţi repetitive. Femeia a fost întotdeauna pînă acum cinstită în societatea romînească şi i s-a acordat dreptul de a ieşi la pensie mai repede deoarece aduce pe lume copii şi lucrează şi acasă cu utilitate socială (creşte şi educă copiii până la vârsta şcolară , găteşte, curăţă, calcă, spală etc.) Că se îmbunătăţeşte raportul vârstă-speranţa de viaţă. Cum se îmbunătăţeşte şi în favoarea cui ? Creşte vârsta de pensionare, scade speranţa de viaţă. Ce îmbunătăţire e asta? Şi, vai, legiuitorul care-mi răpeşte câţiva ani din viaţă suferă şi de grija tineretului care nu şi-ar găsi de lucru tot din cauza asta. Dar las’ că poate sporesc cererile de pensionare anticipată şi atunci se reduce presiunea pe şomaj. Şi acum ne dăm seama că mărirea vârstei legale de pensionare joacă un dublu rol de „economisire”. Cei care vor avea puterea să lucreze până la noua vârstă de pensionare legală vor muri foarte repede fără a beneficia de pensie. Cei care nu vor fi în putere să lucreze şi vor cere o anticipată vor fi penalizaţi atât de drastic încât pensia lor nu va mai ajunge pentru traiul zilnic. Că prin stabilirea venitului minim de la care se colectează contribuţia pentru pensii va asigura un nivel de pensie relativ decentă. Mă pot mira ?
Şi acum ajungem iarăşi la noi. Cică, având în vedere faptul că pensiile stabilite în baza legilor speciale sunt, în general, mai mari decât cele din sistemul public, cheltuielile bugetare pentru tot sistemul nou de pensii vor fi mai reduse. E clar, deci, că suntem o povară economică pentru stat ? E clar că legea spune altceva decât domnul ministru ? Citind cu atenţie legea am constatat că pentru militarii activi statul a prevăzut nişte sume de la buget care să compenseze creşterea contribuţiei fără a fi resimţită în solda netă. Eu zic că li se cuvine fiindcă sunt activi, aşa cum nouă ni se cuvine recalcularea deoarece suntem inactivi, rezervişti şi nefolositori.
Da, ştiu, trecem prin momente grele şi orice comparaţie e forţată, neavenită şi doar o figură emfatică de stil. Lumea a trecut prin momente grele şi va mai trece. A cunoascut rezolvări paradoxale. Uite, în Atena marilor legislatori, copiii nou născuţi dacă aveau defecte fizice pentru a nu deveni o povară statului erau aruncaţi legal de pe o stâncă găsindu-şi moartea sfărâmaţi de pietre. La eschimoşii din vechime, societate primitivă, barbară şi brutală, ştiut fiind raritatea surselor de hrană, bătrînii nefolositori erau legaţi de sănii şi împinşi spre părăsire în pustiul alb al gheţurilor pradă lupilor polari. Şi ei – săracii - se bucurau că le rămâne copiiilor mai multă mîncare. Chiar Voltaire întruchipat prin personajul Candide ne povesteşte cum turcii otomani supuşi unui asediu feroce şi în lipsă de resurse pentru cetate au decretat ca tuturor sclavelor doamne şi fecioare să li se taie o bucă pe care au hăpăit-o cu multă poftă trecând astfel cu uşurinţă peste criza respectivă. Dar, politicienii noştri deşi au metehne destule nu sunt nici legislatori atenieni, nici tineri eschimoşi şi nici otomani canibalizaţi de foame. Aşa că eu măsurile acestea de austeritate împotriva pensionarilor nu le înţeleg. În schimb, îmi aduc aminte de o întâmplare. În plină ascensiune, pe vremea când era primar la Cluj, domnul premier avea bunul obicei să susţină un fel de raport de activitate televizat şi interactiv cu cetăţenii urbei. Mulţi clujeni îl sîcîiau cu tot felul de solicitări pe care evident şi îndreptăţit nu avea cum să le rezolve. Într-o emisiune cineva l-a agasat cu o cerere de locuinţă pe care nu avea posibilitatea să i-o onoreze şi a reuşit să-l enerveze. Atunci, a spus: „Pînă la urmă, fiecare avem un destin !” Ei bine, cînd avem un destin e mai simplu să înţelegem că fiecare are ce i se cuvine. E mai greu să înţelegem dacă povara economică a pensionarilor într-un stat poate justifica moral reducerea drastică a nivelului lor de trai şi a speranţei de viaţă.

Lt.col.(r) Emil POP