vineri, 24 august 2012

Scrie-i preşedintelui ! (doar cine doreşte şi are ceva de spus)

Fărâma noastră de democraţie atât cât o aveam s-a pierdut ca urmare a săvârşirii unor evenimente prinse de un referendum legal. De o lună şi mai bine, supuşi tuturor presiunilor mediatice şi îmbârligăturilor politice am acţionat fiecare după puterea noastră de înţelegere cu un vot pentru demiterea preşedintelui, cu unul împotrivă sau printr-o abţinere, urmată unui îndemn la boicot. Deşi o majoritate zdrobitoare a votat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, un cvorum impus din exterior şi îndemnurile la boicot ale preşedintelui în cauză a făcut ca cca 7,4 mil de votanţi pentru demitere să fie înfrânţi nu se ştie de cine, dar se ştie de ce. Pentru că marile puteri au decis că pentru România deocamdată este mai bună coabitarea. Dacă e să ne luăm după domnul Philip Gordon, românii nu au trecut "testul democraţiei". Mă gândesc că dacă nu am trecut testul acesta, noi trebuie să înţelegem că democraţia nu are importanţă pentru noi, nu ne trebuie, nu ne serveşte la nimic. În cazul acesta putem fi abandonaţi fără îngrijorări morale unui mai vechi şi binecunoscut de noi - stat autoritar. Dar, atunci la ce-a mai fost bună Revoluţia din 1989, le ce executarea soţilor Ceauşescu, la ce renunţarea la un stat totalitar ? Nu pentru democraţie s-a luptat atunci ?

 În SUA partea de democraţie a cetăţeanului este apărată cu pasiune şi aviditate. Părinţii fondatori ai Americii au impus prin elevaţia lor morală şi erudiţia în ale legilor şi filosofiei sociale atitudini politice şi cetăţeneşti care s-au transformat în norme culturale, dacă vreţi în instituţii sociale. Una dintre acestea este instituţia scrisorii către preşedintele statului. Spre exemplificare voi prezenta îndrumările oferite de Claudia Stanic pe site-ul web http://www.ehow.com/how_4561907_of-united-states-of-america.html privind redactarea şi trimiterea unei scrisori cu adresa preşedintelui. Astfel, ni se spune: "Preşedintele SUA reprezintă poporul, adică persoane la fel ca tine. Cea mai bună cale ca gândurile tale să fie înţelese este să-i scrii preşedintelui. O scrisoare permite luarea la cunoştinţă despre existenţa şi viaţa ta, prezintă opiniile tale despre o problemă actuală din societate, exprimă sprijin sau chiar critică în mod constructiv. În fiecare zi, echipa Casei Albe citeşte scrisorile care sosesc şi alege 10 dintre acestea pe care le înmânează preşedintelui. Dacă eşti norocos, scrisoarea ta poate fi printre cele 10 şi este posibil ca preşedintele să-ţi răspundă personal."

La noi - şi din acest punct de vedere - democraţia nu este apărată de cetăţean. Nu mai vorbesc despre faptul că a ajuns doar un cuvânt fluturat cu graţie şi oportunism de politicieni pe la urechile noastre. Dar, nici nu trebuie sărit imediat cu bâta şi scandalul. Faptul că marile puteri au decis ca Traian Băsescu să revină la Cotroceni poate fi o dovadă despre percepţia acestora privind capacitatea noastră de a înţelege mecanismele şi conceptele democratice, dar nu numai. Poate fi pusă şi în seama existenţei unei mari mase rurale, poate şi orăşeneşti (să ne aducem aminte ce se spunea când au început anchetele procuraturii) lipsite nu numai de educaţie cetăţenească, dar şi cu carenţe cognitive. Din această perspectivă, afirmaţia "oamenilor dezinformaţi" devine plauzibilă şi cred că a cântărit hotărâtor în evaluarea din exterior a situaţiei de la noi şi în luarea unei decizii.

Haideţi să facem un mic test. Dacă cititorul acestui articol se include între cei 7,4 milioane care au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat, atunci să ia o coală albă de hârtie şi să scrie repede toate capetele de acuzare ce-i vin în minte, acţiunile prezidenţiale care l-au lezat în orice fel posibil. Aveţi ce scrie ? Dacă, da, atunci, felicitări, aţi trecut testul şi asta înseamnă că nu sunteţi un om dezinformat, ci că într-adevăr aţi suferit repercusiuni în urma deciziilor prezidenţiale şi că a fost corect din partea Dvs. să votaţi pentru demitere. Dacă nu, înseamnă că sunteţi un "om dezinformat", iar asta înseamnă să vă informaţi mai mult pe viitor.

Acum, dacă sunteţi un om informat şi aveţi ceva de spus poate că e bine să-i scrieţi preşedintelui Traian Băsescu care în curând îşi va relua atribuţiile. Scrieţi-i despre motivele care v-au făcut să votaţi pentru demiterea sa. Nu uitaţi să recurgeţi dacă este nevoie la o critică constructivă. Poate că asta este ultima noastră fărâmă de putere, de democraţie. Nu cred că preşedintele s-ar supăra pentru asta că doar dînsul a spus mai demult că va fi  un preşedinte bun şi pentru cei care au votat în contra sa. Oricum, nu supărarea sa contează, ci procedura democratică (sper să nu fie imediat interpretată ca "lovitură de stat"). Noi ne plângem de instituţiile noastre, dar nu încercăm deloc să iniţiem un dialog cu acestea.
Adresa la care se poate scrie este:

Compartimentul pentru
Probleme cetăţenesti, audienţe şi petiţii
Coordonator: GABRIEL-CRISTIAN PISCOCIU, Consilier de Stat
Adresa:
Palatul Cotroceni,
Bulevardul Geniului nr. 1-3
Sector 6 - Bucuresti - Romania,
Cod postal 060116

Telefon:    (+40-21)410.05.81 - interior 363; 305
Tel/Fax:    410.38.58
e-mail:      procetatean@presidency.ro

Termenul de raspuns la petitii, stabilit în baza art. 151 din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, este de 45 de zile.
 
Despre toate aceste probleme le puteţi scrie şi guvernelor marilor puteri. Credeţi că vă vor acorda mai puţină importanţă decât altor persoane care au făcut-o deja ? Asiguraţi marile puteri că vă veţi apăra fărâma de democraţie. Bineînţeles, în mod legal, civilizat şi cetăţenesc. Că uite, altfel, ce se întâmplă: Marea mută nu sunt boicotatorii, ci noi. Şi pe urmă, ştiţi şi vechiul nostru proverb. "Mielul care nu plânge, nu primeşte ţâţă." 

Diferite adrese la care se poate scrie sunt:
jose.barroso@ec.europa.eu sau http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/contact/mail/index_en.htm
viviane reding     http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/contact/index_en.htm
http://www.whitehouse.gov/CONTACT
http://www.elysee.fr/ecrire/
https://www.bundesregierung.de/Webs/Breg/EN/Service/Contact/contact_node.html
https://servizi.quirinale.it/webmail/
Alte adrese veţi găsi Dvs.

Fotografie: http://thecaucusblog.blogspot.ro/2009/07/sheila-jackson-lee-signs-on-to-letter.html
[Opiniile din acest articol nu sunt cu necesitate şi opiniile SCMD]

Cererea pentru eliberarea legitimaţiei militare pentru cadrele în rezervă

Alaltăieri, am trecut pe la Centrul militar zonal Cluj pentru a mă interesa de problema eliberării legitimaţiilor militare pentru cadrele militare în rezervă. La ghişeu, am fost informat că se primesc astfel de cereri. Procedura este simplă. La cerere se primeşte un formular tipizat, acesta este completat cu datele prevăzute, pe urmă i se adaugă o copie xerox nelegalizată după cartea de identitate şi se înmânează funcţionarului de la ghişeu de la care se primeşte o notă cu numărul de înregistrare a cererii.
Modelul cererii îl puteţi descărca şi printa de aici:



 Cerere Legitima Tie Militar A

Ordinul Ministrului Apărării gl. Corneliu Dobriţoiu poate fi citit aici:
Ordinul M 76din2012

marți, 21 august 2012

Măreţia Dreptului ...sau poporul învins de popor

Mai deunăzi l-am văzut pe domnul preşedinte al CCR explicându-le jurnaliştilor care îl cam agasau despre viitoarea decizie că tocmai interpretarea oferă măreţie Dreptului: "Asta e măreţia dreptului, toate legile lasă loc de intrepretare. Mâine o să aveţi răspunsul referitor la referendum." (http://www.jurnalul.ro/politica/augustin-zegrean-curtea-constitutionala-referendum-621578.htm). Aşa o fi, dar iată că astăzi CCR ne-a oferit o decizie care nu prea lasă loc de interpretare. Adică, "Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu îşi reia atribuţiile" (http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/hotararea-ccr-privind-referendumul-prezentata-in-sedinta-comuna-a-parlamentului-si-publicata-in-monitorul-oficial-274404.html). Acum, nu vreau să fac referire la principiile domnului preşedinte al CCR şi la faptul că de data asta contrar aşteptărilor Curtea constituţională a decis să micşoreze prestanţa şi grandoarea Dreptului, dar câteva observaţii chiar merită a fi făcute.

Politic, referendumul a fost deja pierdut la momentul când puterile străine s-au zborşit mai abitir decât tătarii la călăreţii "loviturii de stat" pentru ca aceasta să organizeze referendumul în condiţiile impuse din exterior. Ce putea face guvernul, ce putea face preşedintele interimar, ce puteau face cu toţii. Supuşi ameninţării şi şantajului economic, cred că nu puteau face prea multe, decât să accepte. Să nu uităm că de obicei este mai uşor să găsim greşeli şi vinovăţii la alţii decât să analizăm situaţia cu luciditate. Tot politică a fost şi insinuarea (fără măreţie) a "loviturii de stat".

Tehnic, referendumul a fost pierdut mai întâi prin acceptarea acelui cvorum care a introdus conceptul poporului virtual. Voinţa poporului virtual se actualizează dacă 50% plus 1 (o persoană) se manifestă într-un anume fel. Aşa e legal. Mâine, în funcţie de necesităţile momentului şi de cine ştie ce hotărâri, voinţa de care vorbim poate deveni 75 % sau mai mare. Pe urmă, toată acea nebulozitate legată de liste, despre ce trebuie să conţină şi actualizarea lor. Tot o pierdere tehnică a fost şi îndemnul la boicot, preferatul coaliţiei pedeliste.

Mediatic, referendumul a fost pierdut cu largul concurs al unei părţi din mass-media care a pendulat între a se  feri să aibă o opinie personală şi împotriva "loviturii de stat". Media s-a prezintă ca şi cum nu ar avea capacitatea de a restaura măcar din când în când măreţia dreptului.

Naţional, a fost pierdut atunci când cetăţenii unguri au ascultat mai degrabă de direcţia internaţională decât de glasul inimii şi prietenii lor români.

Comunicaţional, nu fiindcă am fost mişcaţi de cuvântări frumoase, ci fiindcă instituţii de stat s-au implicat în mod partizan în jocul politic, organizând în mod clandestin şi acoperit campanii de influenţare. Totul dovedeşte că nu prea sîntem o  "societate deschisă", dar nu-i nimic vom ajunge şi acolo. 

Uman, a fost pierdut când discursul de tragedie antică al unor miniştri a lansat ideea evitării petrecerii unor bătrîneţi liniştite acasă, iar nu la puşcărie. Degeaba s-a străduit Adrian Năstase să ne arate pe blogul său că nu e chiar aşa rău acolo, dacă eviţi să priveşti şobolanii mai mari de 20 cm. Vedeţi, cifra asta este tot un fel de cvorum, dar aşa mai şobolănesc.

Sentimental a fost pierdut la Curtea constituţională. Dacă e să dăm crezare unor informaţii decizia de invalidare a stat în mîinile unei doamne care la rândul său s-a temut de şobolanii chiar mai mici de 20 cm şi de mâncarea de varză cu cartofi, servită cu lingura. Culmea, tot acea doamnă spunea mai demult că referendumul ar trebui anulat. Culmea, tocmai acea doamnă fusese în acelaşi context şi tot mai demult ameninţată de un deţinut nebun, dar cu convingeri politice obsesive care astfel a exercitat presiuni asupra amintitei doamne magistrat. Totuşi, nu punem la îndoială judecata clară a Curţii cu 2/3. Aceasta a constatat că referendumul a fost organizat corect, după listele iniţiale. Constatarea a fost făcută după ce a primit nişte liste ulterioare ce le modificau pe primele pe care le-a cerut şi le-a primit cu cheltuială de timp şi multă enervare. La ce le-a mai cerut ? Păi, e evident, deoarece regulile nu se schimbă în timpul jocului şi pe urmă trebuia arătat că referendumul a fost organizat corect. De aici, deducem că CCR  a primit de la guvern tot listele iniţiale. Măi, să fie ! N-o fi fost Poşta de vină că ei erau cu nemulţumiri şi greve ?

Acestea fiind zise se poate concluziona că preşedintele Băsescu nu s-a confruntat cu o mânie (voinţă) mare populară de demitere. Sub 50% plus 1 voturi pentru demitere e legal să-şi exercite în continuare atribuţiile, să ne reprezinte statul.  Deci, poporul care în cazul nostru a fost de 7,4 mil votanţi pentru demitere a fost învins de poporul 50% plus unu. Adică, poporul a fost învins de popor. Ceea ce este echivalent cu o culme a interpretării, o Măreţie a Dreptului. Aşa că să nu fim prea supăraţi, poporul ştie întotdeauna ce e mai bine pentru el. La coabitare, înainte, marş !

Mai lăsând gluma deoparte, rămâne o întrebare serioasă. De ce a recurs CCR la o amânare fără rost dacă oricum era antepronunţată mai de mult ? - ca să folosesc o sintagmă frecventă. 

Foto: http://www.lockepick.com/wp-content/uploads/2011/12/General-Mills-Justice-League-comic.jpg&w=387&h=580&ei=G-0zULH_JIrItAbWmIDoDQ&zoom=1&iact=hc&vpx=186&vpy=124&dur=43&hovh=275&hovw=183&tx=88&ty=120&sig=116283660397130708626&page=1&tbnh=165&tbnw=114&start=0&ndsp=19&ved=1t:429,r:0,s:0,i:67


joi, 16 august 2012

Cu Constituţia-n mână ...şi Lady Gaga în piaţa ei

De când cu scandalurile astea interminabile legate de întâia Lege a României, când nu este clipă de tihnă lăsată de la bunul Dumnezeu, fiindcă sofiştii opoziţiei cu Constituţia-n mână argumentează şi cele mai vădite abateri de la un simţ comun (alţii îi spun bunul simţ) m-am gândit că ar fi bine să citesc şi eu mai amănunţit Legea supremă a statului. Nu de alta, dar altfel cum pot eu să separ bunele de relele, corectele de răuvoitele, justele de eronatele sau greşitele ? Cum să înţeleg mecanismele logice şi legice care ne guvernează buna noastră viaţă, cum să-mi fac o părere despre corectitudinea acuzaţiilor de "lovitură de stat", "imixtiune în justiţie" şi multe alte grozăvenii.Aşa că zis şi făcut ! Dat fiind cel mai recent scandal care a rezultat din cererea informală a preşedintelui interimar Antonescu către Consiliul superior al magistraturii şi Parchetul general de a fi discutate unele eventuale abuzuri ale procurorilor şi refuzul instituţiilor respective de a se conforma argumentat de preşedintele CSM cu principiul independenţei justiţiei cam astfel: "Potrivit Constituţiei României, procurorii nu sunt subordonaţi nici puterii legislative, nici puterii executive" (http://www.mediafax.ro/social/csm-ii-raspunde-lui-crin-antonescu-am-luat-act-cu-profunda-ingrijorare-de-acuzatiile-formulate-solicitam-neinterferenta-actorilor-politici-in-sfera-justitiei-9952137), am pus mâna pe Constituţie încercând să mă lămuresc puţin cum e sistemul. Ei bine, sistemul e tare năstruşnic. Art 131, din C.R.  ne spune că Ministerul public reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Aceasta se face prin procurori constituiţi în parchete, care funcţionează pe lângă instanţele de judecată şi care procurori conduc şi supraveghează activitatea poliţiei judiciare. Art. 132, al. 1, din C.R. privind statutul procurorilor ne spune că  ""procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei".
O primă observaţie în această tevatură constituţională şi reală ar fi că procurorii nu sunt magistraţi şi în activitatea lor trebuie să se supună  ministrului justiţiei. [Dovada este dată de faptul că Legea supremă defineşte expres această instituţie ca un "minister public" şi statuează că activează "pe lângă" instanţele judecătoreşti] Dar, de aici lucrurile se complică mult. Deşi Legea supremă prevede că aceştia se supun ministrului justiţiei, aceeaşi lege mai spune că în materie disciplinară ei răspund în faţa CSM. Deci procurorii se supun formal autorităţii ministrului justiţiei şi în mod real nu se supun. Aici principiile separării şi echilibrului (opoziţie egală) puterilor în stat a lăsat o breşă de semnificaţie, pentru că - la urma urmei - un simplu principiu de management cere ca să răspunzi în faţa celui care te controlează ierarhic. Să adâncim puţin problema. Cum răspunde disciplinar un procuror şi cine are dreptul să ceară punerea în discuţie şi sancţionarea ? Disciplinar, prin lege organică doar în faţa CSM, iar penal probabil că tot aşa din moment ce CSM îndeplineşte şi rolul de instanţă de judecată prin secţiile sale. Prin aceasta CSM îşi realizează rolul de garant al independenţei justiţiei. Prin această prevedere într-adevăr procurorii nu se subordonează puterii legislative. Totuşi, în ce priveşte puterea executivă avem o problemă pentru că tot aceeaşi Constituţie spune că procurorii lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei şi după principiul controlului ierarhic. Păi dacă se supun autorităţii ministrului justiţiei, atunci acesta este îndreptăţit să ceară CSM deschiderea procedurilor administrative de evaluare şi sancţionare disciplinară pentru procurorii care au făcut eventuale abuzuri. Este adevărat că ministrul justiţiei nu are drept de vot în procedurile de judecare a procurorilor şi judecătorilor de CSM, dar important aici este faptul că CSM nu poate refuza acest demers, fiindcă altfel înseamnă că exercită suveranitatea în nume propriu, fapt interzis prin Constituţie.

Deci, dacă bine interpretăm evenimentele recent petrecute, acele "abuzuri" ale procurorilor s-au petrecut chiar sub autoritatea ministrului interimar al justiţiei, iar domnul Ponta ar trebui să ia toate măsurile pe care i le conferă legea.

Închei gândindu-mă cât de complicate sunt problemele dreptului şi justiţiei la noi. Într-o anumită măsură, acestea provin şi din lipsa discursului (în sensul filozofiei naturale) despre aceste probleme, dar şi din cauza  lipsei de educaţie cetăţenească. Totuşi, avem nenumăraţi tineri care termină dreptul, politologia, sociologia etc. Ei ar putea suplini această lipsă. Se bate multă monedă la noi pe statul de drept. Avem un stat de drept ? După definiţia constituţională a justiţiei aceasta se înfăptuieşte în numele legii. Dar, este întotdeauna legea dreaptă ? Îi aparţine poporului ?

Înainte de a merge la culcare încă câteva gânduri îmi vin în minte. Mă gândesc la primul proiect de constituţie autohtonă al "cărvunarilor moldoveni". Mă gândesc la idealul paşoptist de înfăptuire a unei Românii independente, unitare şi democrate. Independenţa ne-am câştigat-o în 1877. Unitatea am înfăptuit-o în 1918, iar pe urmă am pierdut porţiuni dragi din ea . Când am atins oare starea de democraţie şi stat de drept ?  Cum o menţinem ? Cine subminează puterea de stat va trebui să răspundă o dată şi o dată. Iar, adevărul iese el la iveală.

Îmi amintesc de Ştefan Zweig şi monumentala sa carte "Orele astrale ale omenirii". Îmi amintesc cum a explicat căderea Bizanţului. Semnele din lumea transcedentală există şi se arată. Trebuie doar oameni capabili să le citească. Ne apropiem acum de ora astrală a României care ne va pierde curând sau ne va duce mai departe. Dar, semnele nu sunt bune. Să respectăm Constituţia strigă mulţi cu gura mare. Oare unde se ascunde spiritul Constituţiei ? Poate că s-a pitit pe undeva prin piaţa care-i poartă numele. Iar, astăzi va fi alungat şi de acolo de zgomotele asurzitoare ale concertului divei Lady Gaga. Cineva a luat o decizie care exprimă cât de clar este posibil raporturile simbolice reale între persoană şi legea supremă. Ia gândiţi-vă ! În Piaţa Constituţiei să răsune textul "Caught in a bad romance", (Captivă într-o dragoste rea) nu-i oarecumva ciudat ? Da, Constituţia este acum captivă într-o dragoste rea. Totuşi, nu alungaţi Constituţia !

miercuri, 15 august 2012

Exemplul OSI şi despre campaniile de influenţare strategică

office of strategic influence


Despre Oficiul de influenţare strategică creat de către Departamentul Apărării al SUA am auzit şi eu de pe internet (http://en.wikipedia.org/wiki/Office_of_Strategic_Influence) care ne spune următoarele: Înfiinţat pe 30 octombrie 2001 acesta a avut misiunea principală de a sprijini războiul împotriva terorismului prin intermediul unor operaţii psihologice în state-ţintă care generau activităţi teroriste. Activitatea sa este învăluită în mister, deoarece, după ce opinia publică a luat cunoştinţă de existenţa sa, secretarul apărării Donald Rumsfeld a anunţat la sfârşitul lunii februarie 2002 încetarea activităţii acestuia şi trecerea personalului la un alt departament. Se presupune doar că OSI era autorizat să efectueze activităţi de înşelare a unei populaţii ţintă prin prezentarea de informaţii false, imagini sau afirmaţii. Alte zvonuri spun că OSI ar fi trebuit să fie doar un centru de propagandă prin crearea de materiale propagandistice şi că nu ar fi avut misiuni de dezinformare. Misterul continuă deoarece anumite surse afirmă că în noiembrie 2002 Rumsfeld ar fi afirmat într-o conferinţă de presă că acesta a dispărut doar ca nume.

Acum eu cred că marile puteri îşi permit crearea unor atare structuri şi că aşa ceva va fi posedând şi Rusia, şi China, şi altele. Şi mai cred că urmând modelul marilor puteri chiar şi state mai micuţe şi-au creat organisme asemănătoare, însă nu la nivel strategic. Problema nu este anvergura operaţiilor, ci specificul şi calitatea acestora. Din această perspectivă, serviciile secrete ale oricărui stat suveran ar trebui să fie pregătite pentru a contracara şi a nu permite influenţarea afacerilor interne sau cel puţin pentru a asigura condiţii minime rezonabile de păstrare a unui climat politic intern adecvat şi echilibrat.Ce fel de activităţi desfăşoară structurile de genul OSI ? Desigur este vorba despre campanii de influenţare.

Credinţa mea intimă este că aceste oficii speciale se folosesc mult de mass-media naţională ca formator şi multiplicator de opinie şi că jurnaliştii sunt ţinta predilectă a lor. Opinia mea este că influenţarea populaţiei urmează un proces gradual, în trepte. Astfel, într-o primă etapă jurnaliştii de la toate publicaţiile trebuie convinşi (supuşi unui proces de schimbare a opiniilor şi atitudinilor) în concordanţă cu misiunile prevăzute. În pasul următor care nu exclude existenţa şi a unei linii de influenţate directă a populaţiei jurnaliştii vor transmite mai departe cu convingere opiniile şi vor transmite atitudinile dorite de influenţatori. Din această perspectivă, preşedintele suspendat a avut dreptate când a vorbit despre un anumit risc de securitate naţională legat de mass-media. Dar, nu ştim de fapt ce a dorit să spună, deoarece mai nimic nu este transparent la noi, statul prefigurându-se ca o rocă opacă şi inertă în comunicarea cu cetăţeanul. Poate că din premise eronate se ajunge la o concluzie adevărată sau există un alt adevăr.

Referitor la un risc de securitate naţională prin influenţarea mass-media, acesta în situaţia actuală a unei lumi globalizate există mereu ca potenţial. Ce se poate face pentru prevenire ? Jurnaliştii şi oamenii noştri din mass-media sunt persoane inteligente şi cred că sunt şi responsabile chiar dacă trebuie să se supună cerinţelor momentului, celor două legi care cer ca orice eveniment să fie prezentat ca o contradicţie puternic antagonistă şi un spectacol. Fiind inteligente şi responsabile influenţarea lor este precondiţia unei operaţii acoperite care să vizeze întreaga populaţie. Iar, condiţia preliminară pentru a evalua şi gândi critic dacă nu cumva se găsesc captivi într-un proces de persuadare este de a cunoaşte cel puţin definiţia unei campanii de influenţare. Ce este o campanie de influenţare ? După specialişti de valoare "este un proces care utilizează operaţii planificate - acoperite şi/sau la vedere (deschise) - care furnizează informaţie selectată şi indicii unor audienţe străine. Astfel de campanii de război psihologic încearcă să influenţeze percepţiile, cogniţiile şi comportamentele unor guverne străine, organizaţii, grupuri şi indivizi. Scopul operaţiilor psihologice este de a induce sau întări un comportament favorabil obiectivelor politice şi/sau strategice ale influenţatorului"(1). Este de reţinut faptul important că o campanie de influenţare strategică se desfăşoară la distanţe mari şi pe teritoriile altor state.

Acum că ştim toate acestea ne putem pune întrebarile şi va trebui să le răspundem neântîrziat dacă în aceste momente extrem de critice suntem supuşi unor campanii de influenţare externe sau/şi interioare şi cum am putea să ne vedem în linişte de problemele noastre interne ? Între iluzie şi realitate distanţa poate fi incomensurabilă fie prin diferenţiere extremă, fie prin identificare absolută.

(1) Kim Cragin, Scott Gerwehr, Dissuading Terror Strategic Influence and the Struggle Against Terrorism, 2005, RAND Corporation, p. 14 (http://www.rand.org/pubs/monographs/2005/RAND_MG184.pdf)
(2) Fotografie: http://www.allstarpics.net/0114001/012144791/office-of-strategic-influence-pic.html

P.S. Îmi pare rău că a trebuit să exemplific cu un caz de la prietenii şi aliaţii noştri americani, dar din păcate nu cunosc limba rusă sau chineză şi nici nu am reuşit să dau de vreo informaţie relevantă din alte zone, care să folosească la introducerea în subiectul dezbătut.

Ineluş-învârtecuş

"A fost un ineluş/Pe deget invârtecuş/Meşterul l-a rupt in două/Să-i dea folosinţă nouă." (cântec de grădiniţă şi incantaţie magică).

Nici nu a plecat bine emisarul american cu morgă de pompe funebre că războiul pentru democraţie şi împotriva loviturii  de stat purtat cu mare probabilitate de preşedintele suspendat şi o seamă de instituţii ale statului a luat o turnură nouă. Fără precedent în fenomenul politic românesc, anchetele judiciare iniţiate prin autosesizarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ au stârnit mirarea şi surpriza unora şi bucuria altora. Cât despre cei neutri aceştia cu o sfântă naivitate declară sus şi tare că ele vor fi fost necesare şi chiar dacă se aplică cu unele stângăcii efectul nu va fi negativ. Bănuiesc că fiecare parte are dreptatea şi adevărul său aşa că dacă mai adaug şi eu câte ceva oricum efectul nu va fi negativ.

Am observat cu toţii că împăciuitorul Departamentului de Stat american a declarat unor ONG-uri româneşti care se ocupă de treburile politice cum că printre altele "au existat informaţii credibile despre fraude masive la vot". Se pare că asta este cheia problemei. Dar, de unde or fi apărut asemenea informaţii ? Nu cumva de pe buzele preşedintelui suspendat în acele momente când "prietenii" celor două personalităţi au fost invitaţi să părăsească sala de dezbateri ? Cel mai probabil că este aşa, iar dovada vine din acţiunea posterioară şi imediată a procurorilor care-i investighează pe votanţi. Chiar dacă intimidarea votanţilor nu se va produce şi din această perspectivă a lucrurilor cel puţin unul dintre obiectivele agendei puse în lucru nu va fi atins, mai rămâne o mare problemă. Aceea că întreaga acţiune a Parchetului a devenit cu ştire sau fără ştire, cu voie sau fără voie, o imensă campanie mediatică prin care se inoculează şi acreditează ideea că a existat o fraudă masivă la alegeri şi că cifra votanţilor pentru demitere nu ar fi reală. 

Implementarea unei afirmaţii mincinoase are consecinţe importante şi grave pentru cetăţean, dar cetăţenii noştri naivi mai cred încă că adevărul iese mereu la suprafaţă şi că statele europene şi mai ales SUA care sunt campioanele democraţiei nu vor permite o minciună politică. Dar, nu este aşa. Toate evenimentele de până acum ne demonstrează părtinirea cu care este voit percepută situaţia de la noi şi nu putem exclude pe de-a-ntregul ipoteza că o parte dintre meşterii acestui complex război psihologic având ca ţintă pe cetăţeanul onest din România au domiciliul aiurea. 

Dacă este ceva cu adevărat interesant în aceste uriaşe campanii de dezinformare, atunci acesta este procesul prin care un neadevăr este prelucrat şi transformat în adevăr. Pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile să ne oprim puţin asupra cazului "erata de la tata". Evident CCR a adoptat perfect legal o decizie. Ulterior, preşedintele a făcut prin intermediar şi mijloace de procedură discutabile o completare care a întors cu 180 de grade sensul mesajului iniţial. Pe urmă s-a discutat dacă acea modalitate de trimitere era sau nu legală. S-a ajuns la concluzia că da. Ulterior, toate ziarele au comentat cam aşa: "Erata trimisă era legală". Dar, corect ar fi trebuit să spună: "Erata a fost trimisă, legal", ceea ce evident înseamnă altceva. Că erata a fost trimisă legal, asta nu înseamnă că decizia din erată este încărcată cu legalitate. Când cineva a făcut această observaţie s-a spus că 6 judecători ştiau de erată. Ei bine, faptul că 6 judecători ştiau de erată nu înseamnă că erata este investită cu legalitatea procedurii. În cazul prezentat, printr-o precaritate a proprietăţii termenilor, printr-un simplu (sau poate prea complicat) joc de cuvinte un neadevăr a fost interpretat ca adevăr.

Tot aşa şi cu masiva anchetare asupra fraudei la vot, dar aici este altceva. Din moment ce emisarul american s-a pronunţat că există informaţii credibile privind "fraude masive la vot", trebuia să fie oferită şi o dovadă. Nu are nici o importanţă că dovada nu există. Tot ce contează este aparenţa dovezii, ipostaza şi simulacrul acesteia. Încercarea legală de a dovedi temeinicia unei acuzaţii de fraudă va trece drept dovadă de fraudă atunci când va fi introdusă în actul discursiv, lingvistic. Astfel, vreun înger în alb va putea spune: "Au existat fraude masive la vot. Dovada este amploarea investigaţiilor desfăşurate de Parchet". Mass-media internaţională şi marile puteri vor relua această "dovadă".  Şi gata ! Dintr-un neadevăr s-a ajuns la un "adevăr". Presiuni inimaginabile vor fi puse în operă împotriva actualului guvern şi acelora care au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat.  

Procedee ingenioase prin care partea se substituie întregului, procedura esenţei şi forma fondului, precum şi alte paradoxuri lingvistice sunt puse în circulaţie pe durata războiului psihologic. De aici ce să mai credem noi alegătorii ? Să-l credem pe Philip Gordon cînd ne spune că "orice rezultat este lipsit de legitimitate", ceea ce automat ar fi trebuit să însemne demisia voită şi conştientă a preşedintelui suspendat sau să-l credem când ne vorbeşte despre "fraude masive la vot". Păi, dacă nu s-a produs "demisionarea" [termen inventat de fostul ministru de interne Ioan Rus] de către americani a preşedintelui suspendat, atunci înseamnă că SUA au dat undă verde readucerii cu orice preţ a lui Traian Băsescu la Cotroceni. Mi-e teamă să nu fi dat chiar unele indicaţii (dacă ţinem seama de experienţa istorică a politicului american privind manipularea alegerilor în state ţintă).

Astfel, este exemplul alegerilor din Chile, 1964, când SUA au favorizat partidul creştin-democrat pentru ca să nu ajungă la putere comuniştii. Operaţiuni acoperite de influenţă politică ale CIA s-au concretizat în: 1) prin diverşi intermediari fonduri băneşti substanţiale au ajuns în mâinile creştin-democraţilor; 2) consultanţă pentru desfăşurarea campaniilor politice în stil exclusiv american; 3) acţiuni politice în rândul segmentelor de populaţie chileană, în favoarea creştin-democraţilor; 4) propagandă prin toţi vectorii şi demonstraţii organizate; propaganda a încercat prin tactici de înfricoşare să-l apropie pe Allende de atrocităţile blocului sovietic şi cubaneze; 5) propagandă neagră pentru discreditarea lui Allende. (James A. Barry, Managing Covert Political Action in Guideposts from Just War Theory).

Dar, putem noi presupune asemenea lucruri ? Suntem în UE, suntem membri NATO, suntem egali în drepturi cu ceilalţi, suntem pe calea transformării radicale într-un prosper stat capitalist neoliberal. De ce să fi dresat SUA, partenerul şi aliatul nostru, vreo astfel de acţiune specială ? Nu cred că onorabila doamnă Hilarry Clinton ar avea de-a face cu aşa ceva. Nici funcţionarul său specialist în europene şi euroasiatice. Şi nici respectabilul Barrack Obama. Să fie vreun serviciu secret clandestin care-şi face de cap fără ştirea Congresului ? Păi nu, nu poate fi nici asta. Cel mai probabil, tot acest ineluş-învârtecuş ni se datorează pe deplin. Politicianismul şi bizantinismul ca două trăsături fundamentale şi neaoşe pot explica multe. Totuşi, niciodată nu-i vor lămuri pe cei care au votat pentru demiterea preşedintelui că este legitim ca să revină la Cotroceni. Iar, legalitatea ca să fie legală trebuie să izvorească din legitimitate, altfel nu e democraţie. Pe urmă, mai e un amănunt. Doamnă Hillary Clinton, dacă mai trimiteţi emisari pe aici pe la noi nu mai alegeţi specialişti policalificaţi, ci specialişti specializaţi. Fiindcă este evident că "euro-penele" nu au nici o legătură cu "euro-asiaticele" de pe la noi. Şi atunci cum să înţeleagă domnul Gordon care-i situaţia şi cum să vă informeze corect ?


Şi acestea fiind zise să ne continuăm descântecul: "A fost un ineluş/Pe deget invârtecuş/Meşterul l-a rupt in două/Să-i dea folosinţă nouă./E aşa ca un colac/Cu miere şi cu mac/Nu-l mâncaţi/Că va-nşelaţi!"



Referinţe:
1) James A. Barry, Managing Covert Political Action in Guideposts from Just War Theory)
2) fotografie http://www.radumarian.org/

marți, 7 august 2012

Perturbarea deciziei raţionale prin alterarea emoţiilor pozitive

Problema deciziei sub influenţa emoţiei este astăzi de mare actualitate din perspectiva alegerilor de orice fel ar fi acelea. Politicienii, fie ei chiar de anvergură, au puţine şanse să câştige alegerile dacă echipele lor nu au specialişti de marcă în domeniile ultramoderne ale psihologiei sociale. Cîştigă numai acei în spatele cărora cunoscători şi planificatori atenţi influenţează emoţiile votanţilor în aşa manieră încât aceştia să se îndepărteze de la raţionalitate.
Teoria raţionalităţii ne învaţă că o persoană se ghidează în alegerile sale în mod raţional, în funcţie de sistemul câştig-pierdere, încercând să
 maximizeze câştigul şi să minimizeze pierderea. În procesul evaluativ, o persoană se ghidează după mărimea (valoarea) câştigului şi după percepţia şansei de a ajunge la acest câştig. Astfel, orice persoană care urmează a se deplasa la vot evaluează care ar fi câştigul individual (sau public cu consecinţe asupra vieţii personale) şi şansa de a putea ajunge la acel câştig fără costuri (subiective) mari. Din această teorie rezultă că în lupta pentru democraţie prin intervenţia unei puteri asupra percepţiei şanselor de atingere a scopurilor, în sensul unei percepţii de şansă diminuată sau mică, o persoană poate fi descurajată. Mitul infailibilităţii şi percepţia indusă a eşecului acţionează în aceste situaţii în mod extrem de distructiv.
Cercetările legate de luarea deciziei sub influenţa emoţiei au arătat că afectele perturbează grav modelul teoriei raţionalităţii şi că acele persoane supuse emoţiilor încep să aplice alte criterii de evaluare decât câştigul rezultat în urma luării deciziei şi şansa de a-l atinge. În acest domeniu există multe explicaţii şi teorii, dar pentru actualitatea noastră merită să reţinem şi prezentăm doar câteva mai interesante. Astfel, una dintre acestea afirmă că stări puternice de emoţie pot fi induse [bineînţeles prin mass-media] prin prezentarea unor informaţii sau istorisiri alarmante şi prin imagini şocante.Datorită informaţiilor induse, în funcţie de sensibilitatea personală şi predispoziţiilor cognitive, o persoană poate deveni tristă, nefericită, pesimistă sau dimpotrivă neliniştită, îngrijorată sau înfricoşată. Bineînţeles, a treia alternativă este posibilă, adică mânia. Punând luarea deciziei în legătură cu riscul şi emoţiile, cercetări efectuate în 2000 (Lerner & Keltner (2000, 2001) au demonstrat că persoanele pot fi grupate în clase, astfel: 1) persoane înfricoşate care nu pot aprecia din perspectiva teoriei raţionalităţii şansele de câştig şi valoarea câştigului; astfel de persoane sunt extrem de sensibile la idea de risc şi preferă să accepte numai situaţii de decizii cu risc minim; 2) persoane pesimiste, nefericite care acceptă decizii cu risc mai mare decît înfricoşaţii, bineînţeles pentru cîştiguri pe măsura riscului; pesimiştii sunt persoane care din perspectiva teoriei alegerilor raţionale pot evalua cel mai bine situaţia reală; 3) persoane mînioase, furioase, care acceptă decizii cu grad mare de risc. Alte cercetări arată că în stare de emoţie puternică nu ne putem evalua bine relaţiile şi reacţiile inter-temporale (Loewenstein et al. 1998). Concluziile arată că emoţiile care intervin prin compararea unei situaţii reale cu o realitate contrafăcută sau în jocul mai multor realităţi contrafăcute duc la percepţia că numai una dintre acestea este posibilă.
Mai pot fi adăugate aici tendinţe de armonizare a fenomenelor cercetate astfel încercându-se realizarea unei teorii a raţionalităţii emoţionale în care intră în joc termeni speciali bazaţi pe realitatea emoţiei anticipatoare. Această teorie se poate rezuma, astfel: Decizia noastră implică două opţiuni (alegeri). În procesul de luare a deciziei noi comparăm câştigul şi pierderea pentru fiecare opţiune. Dar, comparaţiile noastre pot fi divizate în longitudinale, atunci când comparăm situaţia prezentă cu situaţia viitoare şi latitudinale când comparăm numai câştigurile şi pierderile. Comparaţia longitudinală este implicită. În urma comparaţiilor prin diferenţă rezultă emoţii anticipatoare care mixate cu emoţii induse modulează luarea deciziei.

Dacă luăm ca studiu de caz "revoluţia uselistă" şi "contrarevoluţia băsesciană", problema apare aşa:
Decizia: votez sau merg pe mâna lui Traian Băsescu sau a lui Crin Antonescu. Cele două opţiuni: Traian Băsescu sau Crin Antonescu. Comparaţia longitudinală: 1) starea de acum cu Băsescu este aceasta, care va fi starea mea în viitor ? 2) Starea mea de acum cu Crin Antonescu este aceasta, care va fi starea mea în viitor ? Comparaţia latitudinală: 3) Cât de mult câştig şi cât pierd dacă merg cu Traian Băsescu ? 4) Cât de mult câştig şi ce pierd dacă merg cu Crin Antonescu ? Din diferenţa rezultată prin compararea (1) şi (2) rezultă o emoţie anticipatoare legată de gradul de nesiguranţă (incertitudine)  privind starea personală viitoare cu o opţiune sau alta. Din diferenţa prin compararea (3) şi (4) rezultă o emoţie anticipatoare proporţională cu mărimea diferenţei dintre câştig şi pierdere pentru fiecare opţiune. Acestor emoţii li se adaugă şi emoţiile circumstanţiale, incidentale sau induse. Rezultanta emoţiilor determină alegerea opţiunii sau decizia.

Legat de o analiză transversală a rezultatelor referendumului, amintesc cu această ocazie una dintre tezele emise de curând care afirmă că la referendum au mers în special cei săraci, evidenţa fiind dată de corelaţiile între rata sărăciei şi procentul de participare la vot împotriva preşedintelui suspendat. Dacă e aşa, atunci este de presupus că pentru această categorie de populaţie potenţialele măsuri sociale promise de USL au contat mult. În schimb pentru populaţia cu un nivel acceptabil de trai nu au fost propuse câştiguri de viitor în maniera în care să o activizeze şi mobilizeze pentru vot. Este interesant cum de nu a fost luată în seamă ideea "democraţiei viitoare" ca un eficace element de activizare pentru vot la o populaţie oarecum "mai înstărită" din Ardeal.

Un fapt interesant este oferit de sondajul IRES efectuat după o zi de la referendum pe un eşantion de 1431 persoane cu drept de vot. La acest sondaj au fost puse întrebări legate de pesimism şi optimism. Nu ştim ce credibilitate poate fi acordată înţelegerii de către participanţii la sondaj a termenilor, dar, aflăm că 49% au o stare de pesimism, în timp ce 40% sunt mulţumiţi [optimişti ?-n.n.] (http://www.gandul.info/politica/sondaj-ires-care-este-portretul-romanului-care-a-votat-la-referendum-pentru-demiterea-lui-traian-basescu-9913586). Rezultatele sondajului ne arată că din perspectiva teoriei raţionalităţii emoţiilor este posibil ca cel puţin 49% dintre români apreciază mai echilibrat situaţia reală decât ceilalţi şi sunt dispuşi să se confrunte cu riscuri mari pentru rezultate pe măsură. Ceilalţi 40% să spunem că sunt dezinformaţi de "antene" şi în consecinţă optimişti în urma rezultatului. Despre 11% nu ştim nimic.

Care poate fi situaţia reală, evaluabilă echilibrat şi corect ? Oamenii doresc păstrarea statului social, redevenirea la poziţia de stat demn şi egal în comunitatea internaţională, un altfel de capitalism decât cel neoliberal. Desigur, efectele şcolii din ultimii ani fac ca să fie realizabile mult mai greu aceste conceptualizări, însă intuitiv este resimţită o stare de profund dezechilibru. Ceea ce se observă cu evidenţă în ultimele săptămâni este poziţia stranie a UE faţă de jocurile "contrarevoluţiei" alb-albastre. UE pare că ascultă cu urechea dreaptă "plângerile" contrarevoluţionarilor şi este surdă la discursul "revoluţionar". Nici nu poate fi altfel, pentru că UE este la rândul ei la cheremul băncilor creditoare şi al marii finanţe internaţionale. Perspectiva prăbuşirii "euro" şi a disoluţiei sale a determinat-o să adopte măsuri cerute de capitalismul neoliberal şi să accepte concesii împotriva bunăstării naţiunilor care o compun. Din această perspectivă, prăbuşirea economică a României ar da un semnal clar privind puterea slăbită a UE. De aici, tot acest circ încurajat de mai marii UE ... Aceştia se tem că altcineva decât preşedintele Băsescu ar putea îndrepta timona mai spre stânga. Ne putem întreba, totuşi, din ce cauză adoptă UE poziţia struţului cu capul în nisip şi a avertismentelor, când ar fi mai simplu şi mai normal să intervină ca mediator. Simpla recomandare ca cele două formaţiuni politice să "coabiteze" nu pare prea credibilă.

Dar, lucrurile pot fi privite şi dintr-un alt unghi. UE are nevoie de români şi de România. Ştie că forţând lucrurile la extrem rezultatele vor antrena o reacţie în lanţ şi s-ar putea dovedi deosebit de dezastruoase pentru integritatea UE. Acest referendum cu cvorum impus prin diktat de UE o dată validat de Curtea Constituţională va consfinţi o majoră fracţiune în naţiunea română şi va marca începutul unei noi lupte. Cei 7,5 milioane de votanţi nu ot fi neglijaţi. Poate că analiştii UE se gândesc la oportunitatea unui nou referendum la care votanţii să încline mai mult spre capitalismul neoliberal cu dispariţia sau alterarea statului naţional. În această ipoteză spălarea creierelor este o operaţiune preliminară şi necesară, dar înainte de toate este necesară crearea emoţiilor negative care să-i facă pe votanţi să accepte "riscul cel mai mic - Traian Băsescu" în contra "riscului mai mare-Crin Antonescu". De aici, rezultă atacurile furibunde, ameninţările de orice fel, şantajurile. De aici, nenorocirea noastră. 

Neuroimageria a fost şi ea implicată în lupta politică. Amestecul neuroimageriei a fost realizat şi prin mijloace spectaculoase: acei monahi ai adevărului îmbrăcaţi în straiele albe ale purităţii şi egumenul lor în cămaşă albastră. Când l-am văzut pe preşedintele suspendat lăsând deoparte costumul şi adresându-se mulţimii în bluză albastră nu m-am mirat prea tare. Chiar şi domnul Iliescu îşi lăsa cravata deoparte în anumite contexte. (De multe ori am vrut să-i spun domnului Daniel Constantin că ţinuta sa este necorespunzătoare pentru un ministru al agriculturii. De ţinuta impecabilă a preşedintelui interimar Crin Antonescu nici nu mai vorbesc. Nu cumva dacă în loc de costum şi cravată iei un jerseu, asta înseamnă că ai mai multă carismă ? Mă mir că n-au luat exemplu din vremea Revoluţiei de la domnul Petre Roman ... ) Dar, când în aceeaşi cămaşă a încurajat boicotul m-am întrebat şi eu cine era publicul ţintă ? Cărei populaţii i se adresa cel mai fervent apărător al valorii şi supremaţiei capitalismului neoliberal ?


Referinţe:
1. P. Livet , "Rational choice, neuroeconomy and mixed emotions" din Philosophical Transactions Of Royal Society B Biological Sciences, p. 261 & passim;  Downloaded from rstb.royalsocietypublishing.org on August 2, 2012
2. fotografia aparţine http://www.aconsoprod.bizoo.ro/vanzare/134214/Salopete-de-lucru

Răspuns MApN către SCMD filiala Cluj



2072, 27.07.2012, Raspuns MApN Catre Filiala Cluj

RUGAMINTE PROMOTIA 1972 LICEU MILITAR C-LUNG MOLDOVENESC

Stimate coleg,
 Daca aveti in filiala mebri de sindicat care sunt absolventi ai promotiei 1972 ai Liceului Militar "Stefan cel Mare" din C-lung Moldovenesc va rog sa-i anuntati ca in perioada 24-26 august 2012 va avea loc intalnirea dupa 40 de la absolvire. Cei care doresc informatii suplimentare sa-l contacteze pe colegul nostru Andrei Gheorghe  la adresa de e-mail andreigheorghe_2007@yahoo.com , sau la telefon 0723 140 897. Date suplimentare se pot obtine de pe site-ul: http://1972campulungmoldovenesc.blogspot.ro/.
Cu respect si mii de multumiri,
Col(r) Mircea Comaneci