Cu Constituţia-n mână ...şi Lady Gaga în piaţa ei

De când cu scandalurile astea interminabile legate de întâia Lege a României, când nu este clipă de tihnă lăsată de la bunul Dumnezeu, fiindcă sofiştii opoziţiei cu Constituţia-n mână argumentează şi cele mai vădite abateri de la un simţ comun (alţii îi spun bunul simţ) m-am gândit că ar fi bine să citesc şi eu mai amănunţit Legea supremă a statului. Nu de alta, dar altfel cum pot eu să separ bunele de relele, corectele de răuvoitele, justele de eronatele sau greşitele ? Cum să înţeleg mecanismele logice şi legice care ne guvernează buna noastră viaţă, cum să-mi fac o părere despre corectitudinea acuzaţiilor de "lovitură de stat", "imixtiune în justiţie" şi multe alte grozăvenii.Aşa că zis şi făcut ! Dat fiind cel mai recent scandal care a rezultat din cererea informală a preşedintelui interimar Antonescu către Consiliul superior al magistraturii şi Parchetul general de a fi discutate unele eventuale abuzuri ale procurorilor şi refuzul instituţiilor respective de a se conforma argumentat de preşedintele CSM cu principiul independenţei justiţiei cam astfel: "Potrivit Constituţiei României, procurorii nu sunt subordonaţi nici puterii legislative, nici puterii executive" (http://www.mediafax.ro/social/csm-ii-raspunde-lui-crin-antonescu-am-luat-act-cu-profunda-ingrijorare-de-acuzatiile-formulate-solicitam-neinterferenta-actorilor-politici-in-sfera-justitiei-9952137), am pus mâna pe Constituţie încercând să mă lămuresc puţin cum e sistemul. Ei bine, sistemul e tare năstruşnic. Art 131, din C.R.  ne spune că Ministerul public reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Aceasta se face prin procurori constituiţi în parchete, care funcţionează pe lângă instanţele de judecată şi care procurori conduc şi supraveghează activitatea poliţiei judiciare. Art. 132, al. 1, din C.R. privind statutul procurorilor ne spune că  ""procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei".
O primă observaţie în această tevatură constituţională şi reală ar fi că procurorii nu sunt magistraţi şi în activitatea lor trebuie să se supună  ministrului justiţiei. [Dovada este dată de faptul că Legea supremă defineşte expres această instituţie ca un "minister public" şi statuează că activează "pe lângă" instanţele judecătoreşti] Dar, de aici lucrurile se complică mult. Deşi Legea supremă prevede că aceştia se supun ministrului justiţiei, aceeaşi lege mai spune că în materie disciplinară ei răspund în faţa CSM. Deci procurorii se supun formal autorităţii ministrului justiţiei şi în mod real nu se supun. Aici principiile separării şi echilibrului (opoziţie egală) puterilor în stat a lăsat o breşă de semnificaţie, pentru că - la urma urmei - un simplu principiu de management cere ca să răspunzi în faţa celui care te controlează ierarhic. Să adâncim puţin problema. Cum răspunde disciplinar un procuror şi cine are dreptul să ceară punerea în discuţie şi sancţionarea ? Disciplinar, prin lege organică doar în faţa CSM, iar penal probabil că tot aşa din moment ce CSM îndeplineşte şi rolul de instanţă de judecată prin secţiile sale. Prin aceasta CSM îşi realizează rolul de garant al independenţei justiţiei. Prin această prevedere într-adevăr procurorii nu se subordonează puterii legislative. Totuşi, în ce priveşte puterea executivă avem o problemă pentru că tot aceeaşi Constituţie spune că procurorii lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei şi după principiul controlului ierarhic. Păi dacă se supun autorităţii ministrului justiţiei, atunci acesta este îndreptăţit să ceară CSM deschiderea procedurilor administrative de evaluare şi sancţionare disciplinară pentru procurorii care au făcut eventuale abuzuri. Este adevărat că ministrul justiţiei nu are drept de vot în procedurile de judecare a procurorilor şi judecătorilor de CSM, dar important aici este faptul că CSM nu poate refuza acest demers, fiindcă altfel înseamnă că exercită suveranitatea în nume propriu, fapt interzis prin Constituţie.

Deci, dacă bine interpretăm evenimentele recent petrecute, acele "abuzuri" ale procurorilor s-au petrecut chiar sub autoritatea ministrului interimar al justiţiei, iar domnul Ponta ar trebui să ia toate măsurile pe care i le conferă legea.

Închei gândindu-mă cât de complicate sunt problemele dreptului şi justiţiei la noi. Într-o anumită măsură, acestea provin şi din lipsa discursului (în sensul filozofiei naturale) despre aceste probleme, dar şi din cauza  lipsei de educaţie cetăţenească. Totuşi, avem nenumăraţi tineri care termină dreptul, politologia, sociologia etc. Ei ar putea suplini această lipsă. Se bate multă monedă la noi pe statul de drept. Avem un stat de drept ? După definiţia constituţională a justiţiei aceasta se înfăptuieşte în numele legii. Dar, este întotdeauna legea dreaptă ? Îi aparţine poporului ?

Înainte de a merge la culcare încă câteva gânduri îmi vin în minte. Mă gândesc la primul proiect de constituţie autohtonă al "cărvunarilor moldoveni". Mă gândesc la idealul paşoptist de înfăptuire a unei Românii independente, unitare şi democrate. Independenţa ne-am câştigat-o în 1877. Unitatea am înfăptuit-o în 1918, iar pe urmă am pierdut porţiuni dragi din ea . Când am atins oare starea de democraţie şi stat de drept ?  Cum o menţinem ? Cine subminează puterea de stat va trebui să răspundă o dată şi o dată. Iar, adevărul iese el la iveală.

Îmi amintesc de Ştefan Zweig şi monumentala sa carte "Orele astrale ale omenirii". Îmi amintesc cum a explicat căderea Bizanţului. Semnele din lumea transcedentală există şi se arată. Trebuie doar oameni capabili să le citească. Ne apropiem acum de ora astrală a României care ne va pierde curând sau ne va duce mai departe. Dar, semnele nu sunt bune. Să respectăm Constituţia strigă mulţi cu gura mare. Oare unde se ascunde spiritul Constituţiei ? Poate că s-a pitit pe undeva prin piaţa care-i poartă numele. Iar, astăzi va fi alungat şi de acolo de zgomotele asurzitoare ale concertului divei Lady Gaga. Cineva a luat o decizie care exprimă cât de clar este posibil raporturile simbolice reale între persoană şi legea supremă. Ia gândiţi-vă ! În Piaţa Constituţiei să răsune textul "Caught in a bad romance", (Captivă într-o dragoste rea) nu-i oarecumva ciudat ? Da, Constituţia este acum captivă într-o dragoste rea. Totuşi, nu alungaţi Constituţia !