În SUA partea de democraţie a cetăţeanului este apărată cu pasiune şi aviditate. Părinţii fondatori ai Americii au impus prin elevaţia lor morală şi erudiţia în ale legilor şi filosofiei sociale atitudini politice şi cetăţeneşti care s-au transformat în norme culturale, dacă vreţi în instituţii sociale. Una dintre acestea este instituţia scrisorii către preşedintele statului. Spre exemplificare voi prezenta îndrumările oferite de Claudia Stanic pe site-ul web http://www.ehow.com/how_4561907_of-united-states-of-america.html privind redactarea şi trimiterea unei scrisori cu adresa preşedintelui. Astfel, ni se spune: "Preşedintele SUA reprezintă poporul, adică persoane la fel ca tine. Cea mai bună cale ca gândurile tale să fie înţelese este să-i scrii preşedintelui. O scrisoare permite luarea la cunoştinţă despre existenţa şi viaţa ta, prezintă opiniile tale despre o problemă actuală din societate, exprimă sprijin sau chiar critică în mod constructiv. În fiecare zi, echipa Casei Albe citeşte scrisorile care sosesc şi alege 10 dintre acestea pe care le înmânează preşedintelui. Dacă eşti norocos, scrisoarea ta poate fi printre cele 10 şi este posibil ca preşedintele să-ţi răspundă personal."
La noi - şi din acest punct de vedere - democraţia nu este apărată de cetăţean. Nu mai vorbesc despre faptul că a ajuns doar un cuvânt fluturat cu graţie şi oportunism de politicieni pe la urechile noastre. Dar, nici nu trebuie sărit imediat cu bâta şi scandalul. Faptul că marile puteri au decis ca Traian Băsescu să revină la Cotroceni poate fi o dovadă despre percepţia acestora privind capacitatea noastră de a înţelege mecanismele şi conceptele democratice, dar nu numai. Poate fi pusă şi în seama existenţei unei mari mase rurale, poate şi orăşeneşti (să ne aducem aminte ce se spunea când au început anchetele procuraturii) lipsite nu numai de educaţie cetăţenească, dar şi cu carenţe cognitive. Din această perspectivă, afirmaţia "oamenilor dezinformaţi" devine plauzibilă şi cred că a cântărit hotărâtor în evaluarea din exterior a situaţiei de la noi şi în luarea unei decizii.
Haideţi să facem un mic test. Dacă cititorul acestui articol se include între cei 7,4 milioane care au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat, atunci să ia o coală albă de hârtie şi să scrie repede toate capetele de acuzare ce-i vin în minte, acţiunile prezidenţiale care l-au lezat în orice fel posibil. Aveţi ce scrie ? Dacă, da, atunci, felicitări, aţi trecut testul şi asta înseamnă că nu sunteţi un om dezinformat, ci că într-adevăr aţi suferit repercusiuni în urma deciziilor prezidenţiale şi că a fost corect din partea Dvs. să votaţi pentru demitere. Dacă nu, înseamnă că sunteţi un "om dezinformat", iar asta înseamnă să vă informaţi mai mult pe viitor.
Acum, dacă sunteţi un om informat şi aveţi ceva de spus poate că e bine să-i scrieţi preşedintelui Traian Băsescu care în curând îşi va relua atribuţiile. Scrieţi-i despre motivele care v-au făcut să votaţi pentru demiterea sa. Nu uitaţi să recurgeţi dacă este nevoie la o critică constructivă. Poate că asta este ultima noastră fărâmă de putere, de democraţie. Nu cred că preşedintele s-ar supăra pentru asta că doar dînsul a spus mai demult că va fi un preşedinte bun şi pentru cei care au votat în contra sa. Oricum, nu supărarea sa contează, ci procedura democratică (sper să nu fie imediat interpretată ca "lovitură de stat"). Noi ne plângem de instituţiile noastre, dar nu încercăm deloc să iniţiem un dialog cu acestea.
Adresa la care se poate scrie este:
Compartimentul pentru
Bulevardul Geniului nr. 1-3
Sector 6 - Bucuresti - Romania,
Cod postal 060116
Telefon: (+40-21)410.05.81 - interior 363; 305
Tel/Fax: 410.38.58
e-mail: procetatean@presidency.ro
Termenul de raspuns la petitii, stabilit în baza art. 151 din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, este de 45 de zile.
Despre toate aceste probleme le puteţi scrie şi guvernelor marilor puteri. Credeţi că vă vor acorda mai puţină importanţă decât altor persoane care au făcut-o deja ? Asiguraţi marile puteri că vă veţi apăra fărâma de democraţie. Bineînţeles, în mod legal, civilizat şi cetăţenesc. Că uite, altfel, ce se întâmplă: Marea mută nu sunt boicotatorii, ci noi. Şi pe urmă, ştiţi şi vechiul nostru proverb. "Mielul care nu plânge, nu primeşte ţâţă."
Diferite adrese la care se poate scrie sunt:
jose.barroso@ec.europa.eu sau http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/contact/mail/index_en.htm
viviane reding http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/contact/index_en.htm
http://www.whitehouse.gov/CONTACT
http://www.elysee.fr/ecrire/
https://www.bundesregierung.de/Webs/Breg/EN/Service/Contact/contact_node.html
https://servizi.quirinale.it/webmail/
Alte adrese veţi găsi Dvs.
Fotografie: http://thecaucusblog.blogspot.ro/2009/07/sheila-jackson-lee-signs-on-to-letter.html