Ceremoniile de ieri şi azi s-au înfăţişat unui public divizat, din care o mare parte este fie indiferentă, fie lipsită de adevărata cunoaştere a valoarei şi meritelor armatei ca instituţie. Tinerii care astăzi prin efectele Constituţiei din 2003 au fost exoneraţi de răspunderile cetăţeneşti militare privesc evenimentul prin prisma unor producţii mediatice care au scos în evidenţă doar unele părţi mai puţin plăcute din serviciul militar şi, eventual, caractere neconforme cu legea şi valorile aşa că nu vin la ceremonie. Vârstnicii care au efectuat stagiul militar poate îşi aduc aminte de orele cam neplăcute ale instrucţiei de front şi oricum sunt prea obosiţi ca să mai vină. Femeile şi copiii au alte probleme. Credincioşii au probemele lor, cu sfântul Nectarie ori alt făcător de minuni şi vindecător de boli, fiindcă medicamentele şi asistenţa socială sunt cum sunt. Partidele şi cei care pierd teren în politică fac tot ce pot ca evenimentul "celorlalţi" să nu iasă în evidenţă. Iar cei care organizează nu ştim dacă o fac din rutina politică sau şi cu sufletul.
Şi atunci cine mai sărbătoreşte Ziua Armatei ? Tot militarii, săracii. Veterani, cadre militare active, în rezervă şi retragere au rămas cu sufletul ataşaţi de instituţia lor, care este totodată şi simbol al României.Cei de acum au o viaţă foarte grea, trebuind să facă faţă misiunilor de luptă cu mijloace mult mai reduse decât ale multor alţi parteneri NATO. Mulţi dintre ei şi-ai pierdut viaţa ori au fost schilodiţi în misiunile de luptă împotriva terorismului. Cei care am fost am trăit o viaţă foarte grea. Să pună mîna oricine pe o carte de sociologie şi să citească despre "instituţiile totale". În armată nu huzurea nimeni, nici soldatul, nici ofiţerul. Răspunderea era necruţătoare pentru toţi, doar formele cărora se ataşa aceasta erau diferite şi chiar din cauza acelor forme (atribuţii de serviciu) unii cred că alţii erau mai favorizaţi. Dar, acestea nu sunt decât mituri.
Ce să spun despre noi rezerviştii ? Să fim mândri că suntem militari, să fim mândri că am fost activi în Armata României. Să fim încă mândri că avem o zi a noastră care concentrează simbolurile de stat independent şi onoare militară şi că mai sunt oameni politici care ne recunosc meritele şi încearcă să ne restaureze statutul de cetăţeni demni.Acestor persoane care nu ne-au catalogat drept "pensionari nesimţiţi" trebuie să le fim recunoscători. Să fim mândri că dacă va fi nevoie mai putem fi chemaţi ca să ne apărăm ţara.
La mulţi ani şi să trăieşti veşnic, Armată a României ! La mulţi ani tovarăşi de arme !
P.S. Trăim într-o societate liberă şi fiecare este îndreptăţit să-şi exprime opiniile. Nimeni nu trebuie să fie oprit de la aceasta şi aşa este corect. Totuşi, am fost mirat că în dimineaţa unei zile importante simbolic şi emoţional pentru mine să observ că cel puţin un post de televiziune a prezentat scripturi şi recuzită "mondenă" cu conotaţii legate de ocazia sărbătorii. Desigur, moderatorii erau tineri veseli şi optimişti, scenariştii şi regizorii vor fi fost tot aşa. Cu ocazia aceasta şi într-o atmosferă veselă publicul a fost informat din ce cauză Armata sărbătoreşte ziua de azi. Că se comemorează eliberarea ultimei bucăţi ocupate de pământ românesc.Din această perspectivă, eu zic că se face într-un mod hazliu educaţie patriotică. Bine e că se face şi aşa. Însă, mi-a părut rău că nu am auzit pe nimeni care să-i ureze mulţi ani armatei noastre.Care în cel de-al doilea RM a luptat după cum au cerut necesităţile reuşind să repare greşeli politice şi să producă restituirea măcar a unei mari părţi din teritoriul naţional răpit şi ocupat.Care în vechiul regim a proiectat forţa necesară pentru siguranţa şi stabilitatea statului. Fără de care Revoluţia română nu ar fi devenit faptă.
De aceea, doresc să amintesc tuturor refrenul unui cântec din popor: "Nu da, Doamne nimănui ...Viaţa militarului ..."
