Tot mai uluit de problemele de interpretare şi de conflictele pe care le generează legea constituantă a statului romîn, m-am îndemnat la cercetarea comparativă a altor constituţii. În felul acesta am dat şi de o superbă constituţie care aparţine naţiunii honduriene. Dar, am descoperit şi o întîmplare care poate oferi multe învăţăminte politice, de aceea o descriu. Honduras, o mică republică latină situată în America centrală are o istorie îndelungată şi nu mai puţin lipsită de convulsii. Cercetările arheologice ne arată o preistorie multietnică, urmată de o perioadă înfloritoare sub civilizaţia maya pînă la prăbuşirea imperiului mayan pe la 1200 e.n. După descoperirea (1502 de C. Columb) şi cucerirea zonei de spanioli (1524 de Cortez), regiunea a devenit parte a imperiului spaniol fiind cuprinsă în regatul de Guatemala. Timp de 300 de ani a rămas sub dominaţie spaniolă, mai ales datorită rezervelor sale exploatabile de minereu de argint. Spania i-a acordat independenţa la 15 septembrie 1821. A trecut printr-o încercare de parte a unui stat federal centro-american care s-a destrămat în 1838, de atunci rămînînd definitiv stat independent. De la acea dată este dominată de o instabilitate politică şi financiară fără precedent. Schimbări violente de guvern. Rebeliuni, lovituri de stat şi războaie civile o macină. De la acea dată şi pînă în 1955 este guvernată de regimuri militare, dar din 1963 acestea revin la putere. După atacul japonezilor la Pearl Harbour, Honduras a luat partea naţiunilor aliate. În 1969 a purtat un scurt război cu statul Salvador. În 1974 a suferit efectele devastatoare ale uraganului Fifi. Din 1979 ţara revine la reguli şi regimuri politice civile. Adunarea constituantă din 1980, alegerile generale din 1981, adoptarea Constituţiei din 1982 o împing pe calea progresului. Din 1980, SUA au stabilit o prezenţă militară americană permanentă cu misiunea de a sprijini grupările înarmate „contras” împotriva guvernului nicaraguan şi de a controla şi înfrînge gherilele marxist-leniniste din Honduras, în special mişcarea de rezistenţă honduriană numită „Mişcarea Populară de Eliberare Chinchoneros”. În opinia lumii civilizate a intrat în atenţie o unitate specială a armatei honduriene, Batalionul 316, despre care se spune că acţionează şi astăzi, ale cărui misiuni erau planificarea torturării şi asasinării opozanţilor politici din ţară. În 1998, uraganul Mitch a produs distrugeri atît de mari încît se apecia că va fi necesară trecerea a 50 de ani pînă la refacerea completă a infrastructurii. Au trecut doar 10 ani şi inundaţii ample au distrus din nou ţara. Nici asta nu a fost destul căci, iată, în 2009 a avut loc un eveniment politic nefericit, denumit de unele persoane lovitură de stat. În urma unei crize constituţionale, la ordinul Curţii supreme de justiţie preşedintele Manuel Zelaya acuzat de crime împotriva formei de guvernămînt, trădare de ţară, abuz în serviciu şi uzurpare de funcţii care prejudiciază administrarea statului a fost arestat de armată şi exilat în Costa Rica. Puţin mai tîrziu Curtea supremă de justiţie a emis un comunicat prin care preciza că "forţele armate însărcinate cu garantarea Constituţiei au acţionat pentru a apăra statul de drept şi au fost forţate să aplice dispoziţii legale împotriva acelor care au acţionat şi s-au exprimat public împotriva legii honduriene”. A doua zi dimineaţa Congresul Naţional Hondurian (parlamentul) a declarat că dezaprobă repetatele violări ale constituţiei, legilor şi ordinelor Curţii de justiţie, efectuate de preşedintele Zelaya şi că îl demite din funcţie. Totodată, îl numeşte preşedinte interimar pînă la alegerile din ianuarie 2010 pe preşedintele Congresului Roberto Micheletti. Criza constituţională a provenit din faptul că preşedintele Zelaya dorea iniţierea unui referendum prin care să creeze o adunare constituantă ce urma să aducă modificări Constituţiei în vigoare. Dar, acest fapt contravenea articolului constituţional care declară că numai Congresul naţional poate opera modificări asupra constituţiei şi în consecinţă Curtea supremă de justiţie a declarat neconstituţională iniţiativa preşedintelui şi a acţionat prevenind ulterioara desfăşurare a referendumului. De la acea dată şi pînă în prezent a urmat o perioadă extrem de tulbure, cu limitări de drepturi constituţionale şi civile, răzbunări şi multe altele de acest gen. Gurile rele spun că mulţi partizani ai preşedintelui demis au fost de-a dreptul "vînaţi" de noua putere. Totuşi, la sfîrşitul anului 2009 articolele interzise din drepturile omului sînt oficial restabilite. Toate acestea îi determină pe unii cercetători să afirme că nimeni nu poate "descifra" misterele Hondurasului care generează constant regimuri de violenţă. (sursa: materiale documentare de pe internet, în special http://en.wikipedia.org/wiki/Honduras)
