Criza constituţională din Papua Noua Guinee sau colonialismul de resurse

Papua Noua Guinee este cu siguranţă un stat modern. După câştigarea statutului de independenţă faţă de Australia în 1975 a devenit o monarhie parlamentară de reprezentare democratică în cadrul Commonwealth-ului. Puterea executivă aparţine guvernului, iar cea legislativă este împărţită între guvern şi parlament. Există un sistem pluripartidist care cuprinde nu mai puţin de 21 de partide plus independenţii. Primul ministru conduce guvernul. Există o Constituţie care prevede drepturi şi o putere judecătorească independentă. Oficial, Papua Noua Guinee este condusă de Regina Marii Britanii, pe urmă de un Guvernator general şi în final un Prim ministru. Guvernatorul general îl numeşte pe Şeful Curţii Supreme de Justiţie după consilierea făcută de Primul Ministru şi de Şeful Opoziţiei. Guvernatorul general îi numeşte pe ceilalţi judecători după consultarea cu Comisia judiciară. Comitetul Judiciar al Consiliului Privat (cu sediul în Marea Britanie) serveşte drept cea mai înaltă Curte de Apel.

În Papua Noua Guinee există un Parlament Naţional unicameral cu 109 parlamentari. Populaţia este de cca 6 milioane de locuitori, suprafaţa de 462.840 kmp împărţită în 19 provincii (dintre care una este autonomă) şi Districtul Capitalei Naţionale. Avea până în 1985 un sistem de guvernare provincial, după acea dată a fost introdus un sistem nou prin care membri provonciali din Parlament devin şi Guvernatori provinciali totodată reţinându-li-se locurile din Parlament.

Îndeobşte se consideră că există o anume instabilitate în Papua Noua Guinee. Guvernul Morauta a adus reforme electorale (la cererea Transparency International şi UE)concepute pentru a elimina instabiliatea şi corupţia. În 2007 au avut loc primele alegeri cu acest sistem. De obicei în timpul unei legislaturi parlamentare au loc frecvente schimbări, astfel încât au fost emis elegi care să limiteze votul de neîncredere pentru o perioadă de 12 luni înainte de noi alegeri şi 18 luni după instalarea unui nou guvern.

În provincia autonomă Bougainville Island, în care mari exploatări miniere de cupru erau deschise, între 1989-1997 s-a desfăşurat perpetue rebeliuni care au dus la închiderea mineritului. Au luptat proprietari de pământuri cu probabil filocapitalul mineresc.

Viaţa politică este împărţită între "realişti" şi "idealişti", primii pretinzând că luptă mai degrabă pentru interesul naţional, în timp ce ultimii pentru principii şi drepturile omului. Adesori primii folosesc în lupta electorală principiile idealiştilor, iar idealiştii îi acuză pe primii că sunt promotorii marxismului prin intermediul mişcărilor politice democrat populare (democraţia poporului). Se discută frecvent dacă interesele SUA sunt pur mesianice ori de altă natură. În politica externă sunt mai ales relaţii cu Australia. Pentru alegerile din 2012 s-au înscris 46 de partide.Câte interese, atâtea partide.

Criza constituţională 2011-2012

Primul ministru Michael Sumare ales în 2007 a petrecut în 2011 mai multe luni la un spital din Singapore. În august 2011, o majoritate a Parlamentului a decis să-i retragă încredereape care să o acorde lui Peter O’Neill. În consecinţă Guvernatorul general Michael Ogio a decis ca pe 2 august să-l investească pe Peter O’Neill ca Prim ministru. După reîntorcerea din spital, Somare a acţionat hotărârea la Curtea Supremă de Justiţie a ţării care pe 2 decembrie 2011 a decis că decizia preşedintelui a fost în afara legii şi a ordonat repunerea în funcţie. Guvernatorul general nu a acţionat imediat în conformitate ce cerinţele Curţii de Justiţie, ci a declarat că „nu poate înţelege judecata Curţii”, iar Peter O’Neill a refuzat să se retragă din funcţie. Mai târziu, urmând indicaţiile Curţii, l-a recunoscut pe Somare, dar Parlamentul a acţionat pe 14 decembrie 2011 prin suspendare şi l-a numit pe Jeffrey Nape ca Speaker al Parlamentului Naţional, ceea ce înseamnă automat şi preluarea funcţiei de Guvernator general. Neexistând vreo confirmare din partea Reginei, în data de 19 decembrie 2011, Parlamentul l-a repus pe Ogio în funcţia de Guvernator general şi l-a reîntărit pe Peter O’Neill ca Prim ministru. Pe 26 ianuarie 2012, colonelul Yaura Sasa cu 30 de militari a preluat controlul Marelui Stat Major arestându-l pe fostul şef. Acesta fusese numit Ministrul apărării de Primul ministru demis Somare cu câteva zile înainte de rebeliune. Colonelul Sasa a cerut ca noul Prim ministru să demisioneze în favoarea mai vechiului în termen de o săptămână. Noul regim a intervenit şi se spune că 15 rebeli au fost arestaţi, iar colonelul Sasa va fi acţionat în justiţie pentru trădare. Colonelul Sasa încă la sediul Marelui Stat Major şi-a cerut iertare.

Somare a fost liderul partidului Pangu Party şi a mai îndeplinit funcţia de premier în perioadele 1972-1980 şi 1982-1985. După înlăturarea forţată din acest partid a devenit liderul NAP-Partidul Alianţei Naţionale din Papua Noua Guinee.

Petr O'Neill a intrat tîrziu în politică. La origine este contabil. A fost preşedintele instituţie de certificare pentru practica contabilă, ulteriro s-a apucat de afaceri (CV la http://www.treasury.gov.pg/html/misc/files/ministry/biodata.%20minister_o%27neill.pdf) . Din 1999 până în prezent este preşedinte executiv al Remington Technologies Ltd. (http://www.remingtontechnologies.com/Remington_Technologies/Welcome.html) şi din 2007 până a ajunge premier a fost Ministrul Serviciilor Publice în guvernul lui Somare.

Una dintre cele mai interesante istorii din Papua Noua Guinee este cea economică şi în special industria mineritului. Ţara este o comoară botanică şi faunistică. Păduri tropicale, munţi, răuri, golfuri cu recifuri, plante, animale şi păsări rare ca vulpi zburătoare, broaşte ţestoase, orhidee, lilieci şi flutri de mărimi uriaşe. Ţara are însă şi rezerve uriaşe din cupru, care au început să fie exploatate în provincia autonomă Bougainneville încă din 1972, ulterior devenind cel mai mare producător de cupru din lume. După câştigarea independenţei, în loc ca guvernul independent să-şi păstreze ţara exclusiv pentru turism, acesta a decis în 1976 să autorizeze compania BHP care este cea mai mare firmă minieră din Australia să efectueze un plan pentru dezvoltarea mineritului. În 1980, după patru ani guvernul papuan guvernul a permis exploatarea asociindu-se pentru 20% coacţionariat cu OK Tedi Mining Ltd., BHP, Amoco Minerals şi un consorţiu german. Exploatările au început în 1984 şi într-un deceniu exploatarea a devenit unul dintre cei mai mari producători de minereu de cupru, cu cca 30 milioane de tone pe an. Înainte de începerea exploatării a fost construit un dig de protecţie pentru ca aluviunile rezultate din tratarea minereului să nu se scurgă în rîul Fly, dar în 1984 când a început exploatarea o alunecare de teren a distrus fundaţia digului, astfel încât poluanţii puteau să se scurgă în rîu. Distrugerile şi poluarea au devenit atât de mari încât în 1990 Papua Noua Guinee a devenit un sinonim pentru „distrugere ecologică sponsorizată de stat”. Anual erau aruncate 30 milioane de rămăşiţe nefolositoare din minereu şi 40 milioane de tone de deşeuri în râul Fly. Problema s-a complicat şi mai mult deoarece tot pe acel sit a fost descoperit minereu de aur, şi cum este de la sine înţeles tratarea a fost efectuată cu cianuri. Au fost afectaţi 50.000 de indigeni din 120 de aşezări, peştii au murit în proporţie de 70-90%, broaştele ţestoase au dispărut, iar canoele nu mai puteau circula din cauza bancurilor de nisip. Multe animale şi păsări au migrat şi din cauza forţării apelor să inunde pădurile au fost distruşi 1.300 kmp de vegetaţie.

Populaţia indigenă a început o luptă împotriva administraţiei minei, ajungându-se chiar şi la Haga, dar aaproape degeaba. Totuşi problema a devenit un caz internaţional. În urma presiunilor compania BHP a a acceptat să reţină deşeurile şi să plătească 28,6 milioane dolari indigenilor. Acţionarii ar fi dorit să închidă mina. Dar, guvernul Papuei nu era de acord cu acest fapt. În 2002 compania BHP a transferat 52% din acţiuni „Programului Papuan de Dezvoltare Sustenabilă”, o găselniţă PR menită să mistifice lucrurile. .

Boka Kondra

Mina a fost programată să fie închisă în 2010. Dar în mai 2011 liderii politici ai provinciei Vest au decis că mina va fi închisă dar abia în 2013. Însă în 2013 se va discuta o nouă convenţie privind exploatarea. Şi probabil tot aşa pe mai departe. (În imagine este Ministrul pentru Arte, Cultură şi Turism domnul Boka Kondra unul dintre oficialii care a anunţat închiderea minei.

Cel mai distractiv însă este PR-ul industriaşilor mineri. E de-a dreptul înduioşător. De aceea mi-am permis să redau ceva din cadrul web al http://www.otdfpng.org/ al fundaţiei OK Tedi.

Papua Noua Guinee a devenit după unele voci subiectul unui „colonialism de resurse”. În 1972 avea 38 milioane ha pădure tropicală, acum mai are32,5. Exportă 35% pulbere de aur non-monetară, 22% minereu de cupru şi concentrate de cupru, 11% ţiţei şi petrol, 6% ulei de palmier, 8,3% buştenide lemn trataţi împotriva putrezirii, 5,2% boabe de cacao, 3,4% boabe de cafea neprăjite, 1,2% ulei de nucă de cocos, 1,2% somon neindustrializat. Restul aproape că nu mai contează.

Problemele sociale sunt dezastruoase. Dacă e să ne luăm după organizaţia Caritas-Australia cu logo „Pune capăt sărăciei, Promovează dreptatea, Trezeşte demnitatea” arată că Papua Noua Guinee suferă de multe probleme economice şi sociale. Slaba (reaua ?) guvernare, conducerea proastă şi corupţia au adus nivelul sărăciei la un procent de 40% în unele regiuni şi rata şomajului la 80%. Papua Noua Guinee are doar o infrastructură d ebază şi poate furniza electricitate doar pentru 7% din populaţie. 85% fintre locuitori trăiesc din economie de subzistenţă. Jumătate din instituţiile de sănătate nu-şi pot alimenta cu energie electrică echipamentele. 10% din populaţie posedă 40% din bogăţia care mai rămâne ţării, iar cele mai sărace 10% posedă doar 2% din bogăţia ţării. 32% dintre locuitori au acces la apă curată. Mortaalitatea infantilă este 44 la mie, speranţa de viaţă 63 de ani. ¾ din copii şi 2/3 din femei suferă. Copiii fac doar cinci clase de şcoală în medie.

Corupţia guvernamentală,după The Economist, este de notorietate şi există riscul de a se ajunge la o "cleptocraţie" (dominaţia hoţilor asupra statului). Este cea mai coruptă ţară din regiunea Pacificului. Liderii aleşi distribuie beneficiile după criteriul clientelar. O tradiţie melaneziană face ca popularitatea şi credibilitatea unui lider printre votanţii săi să fie determinată de bogăţia pe care este capabil să o distribuie clientelei şi de potereaa şi forţa sa. Oamenii de afaceri transformaţi în politicieni au murdărit diferenţele dintre economic şi politic. Majoritatea afacerilor medii sunt deţinute de politicieni actuali sau mai vechi. Ambasada americană a transmis chiar oficialilor americani informaţia că “veniturile din industrie au servit mai mult să îmbogăţească elita politică decât pentru infrastructură”. Corupţia în birocraţie se manifestă prin: 1) mită pentru dobândirea unui serviciu sau tratament preferenţial; 2) furt din bani publici şi achiziţii ilegale de valori prin abuz de autoritate; 3) achiziţii oneroase; 4) conflicte de interese în luarea deciziei; 5) nepotism (din care rezultă personal de conducere necalificat). S-a spus că poliţia era mituită pentru a ierta amenzi în cazul infracţiunilor mai uşoare sau pentru a trece cu vederea unele cazuri. Concesionările de terenuri şi închirierile de clădiri s-au făcut adeseori pe baze oneroase. Se zice că se pierd anual din corupţie cca 500 mil dolari.

Primul ministru în discuţie Peter O’Neill a lansat un mult aşteptat program anticorupţie. A fost înfiinţată un fel de Forţă specială anticorupţie cu mai multe niveluri pentru formareaa căreia s-au primit ajutoare americane de 200.000 $. A fost înfiinţată o Comisie Naţională de Integritate. Există un Avocat al poporului cu mai multe drepturi decât la noi. Şi multe altele.

Speră întreaga lume – cum sper şi eu de altfel – ca în urma măsurilor să fie eliminată corupţia. De altfel, măsurile Parlamentului de a aduce ca Prim ministru un campion al luptei antidemocraţie parcă justifică într-o măsură oarecare criza constituţională (păi o „lovitură de stat papuaşă” cum ar spune preşedintele nostru).

Mina OK Tedi