“Jedem das seine” – Fiecăruia ce i se cuvine

Străjuind intrarea sinistră a lagărului de la Buchenwald lozinca nazistă aşternea încă o pată de suferinţă şi vinovăţie în sufletul concentraţionarului ales de statul regimului naţional-socialist. Şi ce altă vină să fi avut oare milioanele de persoane trecute prin infernul shoahul-ui decât aceea că puteau servi ca un ţap ispăşitor ideal pentru o populaţie supusă unei paroxistice arte a manipulării. Desigur, a fost şi atunci o problemă financiară şi istoricii o pot dovedi cu probe documentare. Efortul de război hitlerist a fost susţinut nu numai de economia germană, ci şi prin sacrificarea vieţilor şi spolierea averilor acelor nefericiţi etichetaţi ca duşmanii naţiunii. Fiecăruia ce i se cuvine. Trebuia să înţeleagă cel care în curând urma să părăsească lumea de atunci metamorfozat prin fumurile negre şi urât mirositoare ale crematoriilor că toate astea se petrec fiindcă o merită, fiindcă i se cuvine. Fără a fi ascultat, fără a fi judecat, fără a fi iertat. Cu ură şi patimă.
Programul nazist de genocid a început concomitent cu prima zi de război când la 1 noiembrie 1939 Hitler a semnat un decret secret privind eutanasierea, conceput să elibereze statul fascist de răspunderea întreţinerii în azile şi spitale a bătrânilor fără familie şi a bolnavilor cronici. Dar, naziştii se gândiseră mai demult la aceasta. În 1934 dr. Wagner ministrul sănătăţii nazist vorbea astfel într-o conferinţă iniţiată desigur din motive propagandistice: „povara economică pe care o constituie persoanele suferinde de boli ereditare reprezintă un pericol pentru stat şi societate ... în mijlocul naturii aceste creaturi n-ar putea exista şi ar fi exterminate conform legii divine ”. Conştient de o anumită rezistenţă a societăţii germane fuhrerul a semnat decretul în ziua invadării Poloniei. „Astfel, spusese el – acesta va fi un decret de război şi problema va fi rezolvată mult mai uşor ... opoziţia bisericii nu va conta prea mult”. Deci, iarăşi, fiecăruia ce i se cuvine, în mod natural.
Poate că nici nu mi-aş fi amintit aceste realităţi istorice abominabile dacă o anumită retorică legată de problema legii unitare a pensiilor nu mi-ar fi atras atenţia. Citind textele care fundamentează legea sistemului unitar de pensii publice (în septembrie-octombrie 2009 încă în faza de proiect) m-am convins încă o dată de două lucruri importante, anume. Mai întâi, că realitatea socială poate fi descoperită ca raţiune (cauză) suficientă a existenţei lumeşti în documentele legislative. Ulterior, că domnii parlamentari nefiind în genere de profesie statisticieni pot aproba legi în baza unor expuneri de motive pe cât de stufoase, pe atât de ireale şi absurde. În consecinţă, se cuvine, dragi camarazi, să începem un monolog care poate va clarifica mai multe dintre nedumeririle pe care încă le manifestaţi legată de această binefacere pe care ne-o dăruieşte cu multă gratitudine actualul regim de putere. Sînt aproape convins, dragii mei, că până acum ca militari ocupaţi mai mult cu muştruluiala din cazarmă nu prea v-aţi format deprinderea de a citi textele legislative în formare şi de a căuta să descoperiţi efectele care le pot produce asupra vieţilor voastre. Dar, sînt pe de-a întregul convins că o veţi face de acum înainte, fiind deja conştienţi de măsura obişnuită a dublului discurs al puterii. Una vorbim, alta facem. Să urmărim puţin firele roşii ale expunerii de motive adiacente controversatei legi. Motivul principal declarat şi totodată prima propoziţie a legii este instituit de necesitatea asigurării sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii publice. Urmează amalgamat descrieri ale situaţiei actuale, înşiruiri de presupuse principii, măsuri reformatoare, promisiuni de restabilire a echilibrului, cifre şi cuvinte toate făurite pentru convingerea cititorului, mai mult o doctrină de credinţă decât o expunere seacă şi riguroasă de motive raţionale şi publice. Ar dura prea mult şi ar fi plictisitor să citez textele generale şi doresc să fac doar o trecere în revistă. Înainte de toate nu pot să nu subliniez faptul că legea începe cu o contradicţie majoră. Afirmă că motivul principal este dat de nesustenabilitatea sistemului public de pensii, dar nu spune că statul nu are bani, ci doar că aceste cheltuieli bugetare cu pensiile sunt prea mari (cca 9% din PIB, uitând însă a menţiona care sunt celelalte cheltuieli). Deci, statul consideră, astfel. Am bani, dar voi pensionarii depindeţi de un sistem mutual de asigurare a riscurilor care nu prea mai funcţionează. Eu nu vreau să ajut acest sistem, e o povară pentru mine, în concluzie singurul lucru pe care-l pot face este să vă micşorez pensiile prin diferite manipulări financiare (cea mai importantă decuplarea de la salariul mediu pe economie, prin faptul că pensia va fi indexată de acum înainte numai cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut). Trebuie să înţelegeţi bine cum e cu creşterea asta. E vorba de 50 de procente din diferenţa între actualul salariu mediu brut pe economie şi un alt salariu viitor, diferenţă nesemnificativă. Eu statul am bani, dar nu pot să vă dau decât atât cât vi se cuvine. Duce în cârcă un contribuabil 1,2 pensionari ? Ei bine, atât vi se cuvine. Chiar dacă, odinioară, eu actual pensionar ca fost contribuabil am adus statului român beneficii uriaşe şi fondului de pensii o sumă considerabilă. Am înţeles. Acum, atât mi se cuvine.
Înverşunatul promotor ale legii descoperă cauzele imediate ale nesustenabilităţii sistemului financiar în fenomene sociale care ne implică şi pe noi. Astfel, se descoperă că numărul mare de pensionari provine şi din faptul că multe persoane sunt pensionate la o vârstă tânără încă apte de muncă şi sîntem daţi exemplu: „Se adaugă vârstele mult mai reduse practicate de actualele sisteme de pensii speciale cum ar fi: 50 de ani pentru personalul navigant din aviaţia civilă, 55 ani pentru militari şi poliţişti, 60 de ani pentru magistraţi şi personalul auxiliar din tribunale şi curţi de apel”. Se mai descoperă şi un principiu de justiţie socială nemenţionat între acelea înşirate în baza căruia trebuie eliminată „existenţa unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii şi tratament inegal pentru unele categorii profesionale a făcut ca să se creeze o diferenţă uriaşă între cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie publică. Astfel, de la 1 octombrie 2009, cea mai mică pensie a devenit 350 lei, în timp ce, cea mai mare pensie din sistemele de pensii speciale depăşeşte 35.000 lei adică este de 100 ori mai mare”.
Raţionalul legislator introduce fără să justifice cauzele şi o serie de măsuri pretins „reformatoare” cum sunt:

- creşterea şi egalizarea vârstelor standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei;
- creşterea vârstelor de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
- integrarea persoanelor aparţinând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice
- creşterea valorii punctului de pensie cu nivelul inflaţiei şi cu 50% din creşterea reală a salariului mediu brut.
- recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice.
- creşterea numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizează venituri din profesii liberale, manageri, asociaţii familiale
- descurajarea numărului de pensionări anticipate parţiale
- descurajarea pensionărilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical (aici cu minuscule se precizează că pensia de invaliditate de gradul 3 echivalentă cu pierderea pe jumătate a capacităţii de muncă nu se va mai acorda decât după 45 de ani, celor mai tineri oferindu-li-se recalificări şi locuri de muncă ).
- finanţarea indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I din bugetul de stat.

Acestea sunt motivele şi măsurile, urmează multe multe cifre cu menirea de a da o alură ştiinţifică, deci, credibilă precedentelor. Înţeleagă fiecare ce-o vrea, dar eu nu pot înţelege decât aşa.
Că statul trece prin dificultăţi mari o înţeleg. Chiar şi problema asta cu îmbătrânirea populaţiei, cu înmulţirea pensionarilor. Până şi nenorocirea cu reducerea numărului contribuabililor care alimentează fondul de asigurări pentru riscuri sociale. Înţeleg greutăţile statului faţă de un român predispus să fenteze, fie printr-o pensie anticipată, fie printr-o pensie de boală. Mai rămâne însă un lucru fundamental de înţeles. Este motivată legea aceasta prin nesustenabilitatea financiară a sistemului de pensii publice şi sunt oare cele prezentate cauzele reale ale colapsării sistemului ? Hai să vedem!
Prima mistificare legată de principiul contributivităţii este aceea că trec drept pensii tot felul de ajutoare sociale pentru persoane care nu au contribuit niciodată la fondul de pensii sau au contribuit extrem de puţin. De aici, primul şi cel mai puternic dezechilibru. De ce să ia statul banii cuveniţi mie şi să-i dea celorlalţi. Aşa cum plăteşte însoţitorii persoanelor cu invaliditate de gradul 1 nu are decât să-i plătească şi pe aceştia de la bugetul de stat, nu de la cel de pensii. Îi ştie oricine.
Apoi, este o problemă a contribuabilului inexistent şi a celui evazionist. Dar, ce vă împiedică să creaţi locuri de muncă plătite decent, să absorbiţi şomajul transformându-l în sute de mii de contribuabili. Nu mai puteţi, cumva ? Nu vă lasă acordurile cu FMI ? Despre evazionişti mi-e greu să cred că există, în afară de acei mari contributori persoane juridice păsuite ori neglijate cu bună ştiinţă din interese obscure. Cât despre cei luaţi cu japca pentru drepturi de autor cum veţi transforma sumele cotizate în stagiu de cotizare ?
Este o problemă a vârstei, dar în acelaşi timp o falsă problemă şi o mare nedreptate făcută femeilor. E falsă, fiindcă condiţiile actuale de muncă într-o strategie globală politicianistă de vânzare pe nimic a forţei de muncă româneşti a provocat o uzură biologică şi psihică excesivă. În loc de pensionari, veţi avea angajaţi de stat cu eficienţă extrem de scăzută. Ştiţi ce înseamnă asta ? Legea utilităţii marginale aplicată la eficienţa globală a unei întreprinderi ne învaţă că este limitată de eficienţa celui mai inadecvat angajat. Aceasta înseamnă apariţia unui sistem bugetar extrem de ineficient. În ce priveşte mediul privat, legea va genera cel puţin consacrarea oficială a muncii la negru, implicit o scădere şi mai mare a contribuţiilor. Pensionările anticipate şi multe din pensionările de invaliditate de gradul 3 sunt datorate tot uzurii umane, iar mai recent chiar contagiunii sociale pe care aţi provocat-o cu reducerea salariilor. Evident când perspectiva unei pensii anticipate parţiale pare mai luminoasă decât încă câţiva ani de serviciu de la care să provină o pensie neîndestulătoare oricine se gândeşte la o mică şmecherie. Iar când veţi reuşi să efectuaţi reinserţia socială a pensionarilor de invaliditate de gradul 3, atunci vă rog să-mi comunicaţi şi mie. Integrarea persoanelor din sistemele alternative (nu speciale) de pensii în acest sistem e în parte justificată, în parte nu, şi la urma urmei este doar un exerciţiu de imagine şi o propagandă electorală în favoarea unui partid care doreşte a se prezenta ca fiind „de partea poporului”. În curând, în condiţiile liberalizării pieţei muncii europene, veţi pierde sute de persoane competente urmând regrete tardive şi încercări infructuoase de recrutare. Singurele elemente de calibru din această lege sunt punctele privitoare la noul mod de calcul al punctului de pensie şi recalcularea pensiilor stabilite prin legi pentru sisteme alternative de pensii. Efectul comun al acestora fiind reducerea imediată sau ulterioară a pensiei, în valoare reală (ca putere de cumpărare) sau nominală această lege unitară a sistemului de pensii publice poate fi înţeleasă cu alt nume, de exemplu Legea reducerii pensiilor prin stabilirea unui procedeu mai dezavantajos de calcul al punctului de pensie şi includerea militarilor rezervişti în acest sistem. Desigur, dacă ne mai sforţăm puţin am putea găsi încă un nume cumulativ. Legea contribuţiei forţate la sistemul nesustenabil de pensii publice. Păi, dacă asta vi se cuvine !
Vom fi lămuriţi mult mai bine despre adevăratele motive ale legii dacă vom avea curiozitatea de a studia documentul impactul bugetar şi macroeconomic al propunerilor de modificare a sistemului unitar de pensii publice scenariul 1 (varianta de indexare a punctului de pensie in functie de inflatia prognozata) http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/5.-Impact-text-var-1-var-2-MFP-CNP.doc. Aici se zice negru pe alb. Că indexarea numai în funcţie de inflaţie menţine constantă puterea de cumpărare indiferent de câştigul salarial. De fapt, se exclude din calcul influenţa creşterilor salariale uriaşe ale clienţilor politici care generează un salariu mediu mare. În al doilea rând, se menţine redusă puterea de consum (de cumpărare) care ţine inflaţia sub control, dar cu ce sacrificii dn partea celor mulţi şi necăjiţi. Că raportul dintre câştigul salarial şi punctual de pensie se reduce. Adică, fie 3 pensia (un punct de pensie) şi 9 câştigul salarial. Rezultă 9:3=3. Acum, fie 27 câştigul salarial. Deci, 27:3=9. Cum s-a redus raportul, domnilor legislatori ? Că proporţia dintre veniturile şi cheltuielile BASS se îmbunătăţeşte. Adică, colectez o sumă pentru înterg fondul şi repartizez mai puţin. Că va creşte numărul pensionarilor care vor dori să desfăşoare o activitate economică pentru completarea veniturilor. Legea are valenţe terapeutice, fiindcă a dracu’ pensionarii ăştia nu vor, domnule, să-şi completeze veniturile prin alte activităţi economice. Ia să le mai tăiem din pensie şi să-i stimulăm cumva. Fiecăruia ce i se cuvine. Că egalizarea vârstelor de pensionare elimină discriminarea pe bază de sex [sic] (gen). Asta-i ca şi cum ai spune că femeia e mai capabilă la muncă brută şi bărbatul la activităţi repetitive. Femeia a fost întotdeauna pînă acum cinstită în societatea romînească şi i s-a acordat dreptul de a ieşi la pensie mai repede deoarece aduce pe lume copii şi lucrează şi acasă cu utilitate socială (creşte şi educă copiii până la vârsta şcolară , găteşte, curăţă, calcă, spală etc.) Că se îmbunătăţeşte raportul vârstă-speranţa de viaţă. Cum se îmbunătăţeşte şi în favoarea cui ? Creşte vârsta de pensionare, scade speranţa de viaţă. Ce îmbunătăţire e asta? Şi, vai, legiuitorul care-mi răpeşte câţiva ani din viaţă suferă şi de grija tineretului care nu şi-ar găsi de lucru tot din cauza asta. Dar las’ că poate sporesc cererile de pensionare anticipată şi atunci se reduce presiunea pe şomaj. Şi acum ne dăm seama că mărirea vârstei legale de pensionare joacă un dublu rol de „economisire”. Cei care vor avea puterea să lucreze până la noua vârstă de pensionare legală vor muri foarte repede fără a beneficia de pensie. Cei care nu vor fi în putere să lucreze şi vor cere o anticipată vor fi penalizaţi atât de drastic încât pensia lor nu va mai ajunge pentru traiul zilnic. Că prin stabilirea venitului minim de la care se colectează contribuţia pentru pensii va asigura un nivel de pensie relativ decentă. Mă pot mira ?
Şi acum ajungem iarăşi la noi. Cică, având în vedere faptul că pensiile stabilite în baza legilor speciale sunt, în general, mai mari decât cele din sistemul public, cheltuielile bugetare pentru tot sistemul nou de pensii vor fi mai reduse. E clar, deci, că suntem o povară economică pentru stat ? E clar că legea spune altceva decât domnul ministru ? Citind cu atenţie legea am constatat că pentru militarii activi statul a prevăzut nişte sume de la buget care să compenseze creşterea contribuţiei fără a fi resimţită în solda netă. Eu zic că li se cuvine fiindcă sunt activi, aşa cum nouă ni se cuvine recalcularea deoarece suntem inactivi, rezervişti şi nefolositori.
Da, ştiu, trecem prin momente grele şi orice comparaţie e forţată, neavenită şi doar o figură emfatică de stil. Lumea a trecut prin momente grele şi va mai trece. A cunoascut rezolvări paradoxale. Uite, în Atena marilor legislatori, copiii nou născuţi dacă aveau defecte fizice pentru a nu deveni o povară statului erau aruncaţi legal de pe o stâncă găsindu-şi moartea sfărâmaţi de pietre. La eschimoşii din vechime, societate primitivă, barbară şi brutală, ştiut fiind raritatea surselor de hrană, bătrînii nefolositori erau legaţi de sănii şi împinşi spre părăsire în pustiul alb al gheţurilor pradă lupilor polari. Şi ei – săracii - se bucurau că le rămâne copiiilor mai multă mîncare. Chiar Voltaire întruchipat prin personajul Candide ne povesteşte cum turcii otomani supuşi unui asediu feroce şi în lipsă de resurse pentru cetate au decretat ca tuturor sclavelor doamne şi fecioare să li se taie o bucă pe care au hăpăit-o cu multă poftă trecând astfel cu uşurinţă peste criza respectivă. Dar, politicienii noştri deşi au metehne destule nu sunt nici legislatori atenieni, nici tineri eschimoşi şi nici otomani canibalizaţi de foame. Aşa că eu măsurile acestea de austeritate împotriva pensionarilor nu le înţeleg. În schimb, îmi aduc aminte de o întâmplare. În plină ascensiune, pe vremea când era primar la Cluj, domnul premier avea bunul obicei să susţină un fel de raport de activitate televizat şi interactiv cu cetăţenii urbei. Mulţi clujeni îl sîcîiau cu tot felul de solicitări pe care evident şi îndreptăţit nu avea cum să le rezolve. Într-o emisiune cineva l-a agasat cu o cerere de locuinţă pe care nu avea posibilitatea să i-o onoreze şi a reuşit să-l enerveze. Atunci, a spus: „Pînă la urmă, fiecare avem un destin !” Ei bine, cînd avem un destin e mai simplu să înţelegem că fiecare are ce i se cuvine. E mai greu să înţelegem dacă povara economică a pensionarilor într-un stat poate justifica moral reducerea drastică a nivelului lor de trai şi a speranţei de viaţă.

Lt.col.(r) Emil POP

Doamnei

General de brigadă Maria LUPU

ŞEFUL DIRECŢIEI FINANCIAR CONTABILE

Doamnă general de brigadă,

În urma deselor ieşiri ale dumneavoastră în mass media, a interviurilor acordate privind acţiunea neconstituţională, diabolică şi total imorală privind recalcularea pensiilor, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, filiala Cluj, vă adresează acest mesaj prin care doreşte să vă supună atenţiei două probleme:

1. Recalcularea pensiilor militare.

Analizând CV-ul dumneavoastră, constatăm că instrucţia militară pe care o aveţi este de o durată mai mică decât perioada de instrucţie a soldatului prevăzută până nu de mult în planurile de pregătire pentru luptă şi, datorită acestui fapt, credem că este principala cauză pentru care generalul de brigadă Lupu Maria nu are „coloana vertebrală” pe care ar trebui s-o aibă un general al Armatei Române. Chiar dacă nu sunteţi singura în această situaţie (aveţi unul care este ministru!!!) nu aveţi nici o scuză pentru faptul că manipulaţi cadrele militare în rezervă şi în retragere, ameninţându-le că dacă nu se prezintă la centrele militare, pierd dreptul la pensie sau această pensie este drastic diminuată, fără a face nici un fel de referire la legitimitatea şi legalitatea acestor măsuri aberante. Prin modul cum v-aţi prezentat în faţa presei, de obedienţa şi linguşenia de care daţi dovadă faţă de „conducerea de partid şi de stat”, demonstraţi că nu aveţi nici cele mai elementare calităţi de militar, ce să mai vorbim de cele de general. Aţi jurat credinţă poporului şi ţării şi dumneavoastră minţiţi cu neruşinare camarazii? De ce nu veniţi în faţa noastră şi să ne prezentaţi corect ce înseamnă această recalculare a pensiilor, fără să ne „aburiţi” că vor scădea numai pensiile ale căror cuantum sunt mai mari de 3000 de lei.

Nu aveţi pic de demnitate şi onoare doamnă general şi probabil ca doriţi să fiţi stimată şi apreciată ca eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, Lt Locotenentul Lavinia Guită, eroina de la Tuzla, sau eroina, spre binecuvântarea noastră, Elisabeta Lipă. Dacă nu vă iese ploconeala peste un an veţi întări rândurile noastre, doamnă general şi am vrea să ştim cum îi veţi privi în ochi pe camarazi.

Acum, în ultimul ceas, vă cerem să vă ridicaţi la demnitatea funcţiei pe care o aveţi, să spuneţi „lucrurilor pe nume”, să ne arătaţi adevărata situaţie cu privire la recalcularea pensiilor, să arătaţi că puteţi face faţă presiunilor ce se fac asupra dumneavoastră şi că vă meritaţi statutul de general.

2. Solicitarea de informaţii de interes public.

Având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă rugăm să ne furnizaţi, în termenul legal, următoarele date şi informaţii cu privire la aplicarea Legii 119/2010:

- care este numărul total de pensionari militari pentru care veţi solicita ierarhic adeverinţe cu veniturile salariale;

- care este cuantumul cheltuielilor cu privire la recalcularea pensiilor militare;

- care este modalitatea prin care un pensionar militar poate să verifice corectitudinea datelor înscrise în adeverinţele pe care le veţi elibera, având în vedere că nu avem acces la arhivele ministerului;

- dacă aveţi personal suficient pentru aplicarea Legii 119/2010, dacă aţi apelat la alte categorii de personal şi care sunt acestea;

-câţi pensionari militari s-au adresat ministerului solicitându-vă documente doveditoare cu veniturile lunare realizate în cariera militară şi pentru câţi pensionari militari aţi reuşit rezolvarea în totalitate a cererilor acestora.

Sperăm că datele solicitate vor fi reale şi corecte şi că ne vor fi comunicate în termenul legal.

Având în vedere că în curând veţi sărbători ziua de naştere, vă dorim multă sănătate şi „La mulţi ani” cu demnitate şi onoare!

Preşedinte Filialei Cluj a S.C.M.D.R.R

Col(r) Miron Gelu

Trei paşi la stînga, linişor ...

Şi alţi trei paşi la dreapta lor. Nu, nici vorbă de vreo faimoasă nuntă zamfirescă, ci de noul balans al horei politice jucate de conglomeratul partid-stat mai decis ca niciodată să nu părăsească frîiele unei puteri politice răpite electoratului naiv şi manipulat prin varii şi nenumărate metode „pragmatice”. Recenta remaniere guvernamentală şi reîntorcerea magnatului Prigoană în rîndurile partidului care nu de multă vreme profera incompatibilitatea calităţii de membru al organizaţiei politice cu practicarea afacerilor în relaţie cu statul sînt deopotrivă semnele flexibilităţii tactice, cît şi ale derapajelor fabricii de imagini ale partidului. Semne care depăşindu-şi condiţia de repere acţionale pot institui totodată stimuli de reflectare critică în proiectarea discrepanţelor între imaginea mult cosmetizată a statului romîn la 20 de ani după revoluţie şi situaţia reală apropiată de colaps şi faliment. Dezvrăjirea de falsele imagini devine în acest context adevărata condiţie necesară şi primordială pentru modernizarea statului romîn, acţiune cetăţenească cu sorginte în comunitate, iar nu în pseudo-elitele politice existente, vremelnice – aşa cum cu predilecţie subliniază discursurile programatice ale SCMD. Vremelnice ? Da, desigur, dacă luăm în considerare condiţia umană muritoare, niciodată, dacă ne raportăm la existenţa unei memorii culturale politice de calitate incertă care se încăpăţînează semantic cu ferocitate la practicarea dublului discurs, iar pragmatic la golirea formelor politice de fondul lor natural cetăţenesc. Contextul intrării în dezbaterea Camerei deputaţilor a unei portocalii (vezi, moderne) „legi unitare a pensiilor” cumulat cu solicitările înduioşătoare, dar nu mai puţin pertinente, legale şi legitime ale SCMD poate reînvia reflecţii despre viitorul militarilor care sîntem, al românilor în special, al naţiunii în general. Fie acestea eronate sau adevărate, îşi vor îndeplini, ca viziune, menirea de a contribui la sporirea capacităţii decizionale a singurului element autentic de putere politică – cetăţeanul. Pe undeva, păstrez convingerea că România a cărei situaţie nu este dramatică, ci numai a fondului de pensii, după cum spunea deunăzi preşedintele ţării, şi-a conservat capacitatea auto-regeneratoare, cu preeminenţă în dreapta judecată a tuturor romînilor şi de aici nu-i exclud, nici chiar pe reprezentanţii puterii.
Ce mai reprezintă România după 20 de ani de la notabila convulsie revoluţionară instituitoare de schimbare socială şi care este starea reală a naţiunii sunt două chinuitoare întrebări puse cu siguranţă de încă mulţi cetăţeni care au avut privilegiul istoric - raportat la efemeritatea vieţii individuale - de receptare existenţială şi cronologică a cîtorva lumi politice. Cît de adevărată este în realitate imaginea unei Românii moderne parte a tuturor aproprierilor economice şi politice, originar culturale şi umaniste, care dfinesc netranzitoriu lumea occidentală democrată şi civilizată? În demersul pentru descoperirea adevărului nu trebuie uitat nici faptul că realitatea socială generală se dezvăluie numai fragmentat conştiinţelor individuale, ceea ce, desigur, crează posibilitatea sofismului de tipul „fiecare are adevărul său”. Totuşi, examinarea aristoteliană după criteriul adecvării înţelesurilor limbajului cu realitatea, extrage adevărul subiectiv din condiţia şi povara simulacrului. Din această perspectivă, adevărul este întotdeauna universal şi cheia descifrării acestuia este deopotrivă unificarea, cunoaşterea şi colportarea contextelor adevărului subiectiv. Privind, astfel, realitatea, epistemologic nu are importanţă dacă mă înşel în cele ce spun, important şi moral devenind conţinutul supra-ontologic, siguranţa că propoziţiile propuse nu sînt viciate intenţional, că sînt oferite dezbaterii publicului larg pentru crearea condiţilor producerii adevărului „adevărat”, consensul.
Discursul lingvistic prin Constituţia României – articolul 1, decretează că această ţară este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, de drept, democratic şi social, cu formă de guvernare de tipul „republică” ale cărei valori supreme şi garantate de stat sînt demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic, toate existândca tradiţii populare, şi ca idealuri ale revoluţiei din decembrie 1989. Dacă printr-un miracol aş deveni om politic, atunci la fel ca de multe ori premierul guvernării aş păstra în buzunar importanta cărticică supunîndu-mă cît mai frecvent exerciţiilor spirituale de examinare critică a conştiinţei prin compararea faptelor mele cu vorbele, iar a vorbelor cu comenzile Constituţiei. Fiindcă de fapt, Constituţia suntem noi, poporul român, acela care-i împuterniceşte legal pe oamenii săi politici să guverneze după interesele cetăţenilor, oferindu-şi astfel răgazul de a-şi vedea de muncă şi vocaţie. La fel tot noi poporul român ne identificăm cu funcţia prezidenţială, ministerială, parlamentară cu mecanismele decizional-politice ale statului. Însă, le lăsăm, vremelnic, persoanelor care îndeplinesc aceste funcţii conform intereselor noastre, fărîma de putere necesară. De ce? Deoarece credem în capacitatea de conducere şi buna credinţă a mandataţilor noştri, fiindcă suntem convinşi de expertiza, valorile lor moral-creştine, toate în serviciul nostru al celor umili şi necunoscuţi ai istoriei.
Problema trecerii românilor prin lume ca popor, neam şi stat nu este nici simplă şi nici lipsită de substanţa filosofică universală. În această problemă, poate că filosoful danez Kierkegaard propune cea mai bună explicaţie a statutului ontologic al popoarelor. După acesta, poporul este înainte de toate un scop moral creştin de completare, îndeplinibil în cadrul cortegiului popoarelor. Vom observa prin deducţie două importante lucruri. Că o aglomerare de indivizi intră ca popor în contextul istoriei doar atunci cînd se împărtăşeşte cu şi aplică valorile universale. Că îşi însuşeşte o conştiinţă populară doar atunci cînd stabileşte o misiune de credinţă şi acţiune în raport cu necesitaţile moral-valorice ale altor popoare, într-o lume purjată de substanţa corporală a unui rău resemnificat ca absenţă a binelui. Iată cum existenţa legitimă a neamului românesc este dată de misiunea sa istorică chiar dacă nu în actualitate, nu mai puţin reală şi adevărată în devenire şi posibilitate.
Dacă există un temei metafizic al istoriei ca obiectivare a spiritului universal, atunci se probează şi cauzalitatea statului ca mecanism de afirmare şi agregare a conştiinţelor subiective în mai larga categorie a spiritului universal. Astfel gândit, dar dintr-o perspectivă religioasă, statul este instrumentul permis de divinitate cu scopul de a permite spiritualizarea subiecţilor săi, accederea graduală şi progresivă la valoarea supremă, ceea ce este pe undeva echivalent cu „îndumnezeirea” isihastă. Din această şi numai din această perspectivă, lumea noastră a fost socotită de unii filosofi ca fiind „cea mai bună dintre lumile posibile”. Să înţelegem, de aici, că legitimitatea statului şi a fiecărui demnitar de stat ori parlamentar este în relaţie de proporţionalitate şi dată de activitatea de asigurare, garantare şi protejare a condiţiilor de prezervare a românilor ca popor în cortegiul popoarelor civilizate.
Poporul român se naşte din mituri şi baladă „pe un picior de plai, pe un picior de rai” întrun loc mirific, binecuvîntat. Este dedicat muncii precum păstorul „mai ortoman, cu oi mai multe, cai învăţaţi şi cîini mai bărbaţi”. Este întemeiat pentru că le arată celorlalte popoare spiritul şi sensul sacrificiului pentru regenerarea lumii, misterul re-creaţiei prin eliberarea mesianică a forţelor spirituale ale eroilor exemplari. Ca spirit discursiv şi act lingvistic, românii îşi găsesc locul binemeritat în lumea transcedentală a idealurilor. Mai trebuie ca statul să permită actualizarea universaliilor metamorfozînd forţa morală transcendentă în calitatea imanentă de persoană deopotrivă cu valori şi valoroasă.
Însă, realizează statul aceste năzuinţe? Cu o conştinţă limitată sub raportul de parte la întregul realităţii sociale nu putem discerne prea bine intenţiile, ci observa doar efectele săvîrşite şi trecute. Nu este puţin lucru dacă ne raportăm la cuvintele Mântuitorului privind recunoaşterea falşilor profeţi. Da, pomul rău se recunoaşte după fructele acre şi amare.
La 20 de ani de la cea mai recentă revoluţie română pare că idealurile cuprinse în constituţie s-au stins, şi asta dacă nu cumva s-au ivit făţarnice. Ne-am îndepărtat de idealul cuprinderii fiecărui român într-o clasă economică mijlocie. Au fost creaţi bogaţii cu dreptul de a încălca toate drepturile şi săracii cu obligaţia de a respecta toate nelegiuirile. Cică să nu ne temem de oamenii bogaţi care vor crea prosperitate şi pentru noi oamenii fără avere. Constituţia este încălcată zilnic de cei care deţin puterea după cum le cer interesele personale. Una zice legea fundamentală, alta spun normele administrative. Dar, ce bine dă ca imagine, mai ales pentru popoarele civilizate din UE. Nimeni nu răspunde pentru abuzurile sale, fiindcă puterea cetăţenilor le este răpită în principal prin confuzionarea minţii şi încurajarea ignoranţei. Responsabilitatea ministerială este eliminată în mod ingenios prin prevederea lipsei răspunderii pentru miniştrii care sunt concomitent şi parlamentari. Autointitulata clasă politică este în fond o castă infailibilă şi impermeabilă. Unicul criteriu de accedere pare a fi contraselecţia, pînă la un anumit nivel. Sistemul pluripartidist se dovedeşte a fi aproape o iluzie pentru că dacă nu e vorba de un partid-caracatiţă, pare că există un grup central de interese înapoia cortinei sau cel puţin o apetenţă deosebită pentru crearea unor alianţe opozabile luptei politice cu finalitate de beneficiu politic pentru cetăţeni. Doctrinele partidelor sunt o faţadă comodă pentru persoanele neinformate şi/sau dezinformate. Adecvat intereselor, un partid oarecare poate deveni peste noapte de stînga, de dreapta, de centru pînă trece puntea alegerior electorale. Oportunismul începe să depăşească circumscrierile politicianiste şi să atace fibra morală populară. Demagogia politică a atins cote înspăimântătoare. Economia de piaţă, grandioasă teorie economică care acolo unde a fost aplicată corect a generat prosperitate, nu prea există, ci doar aparenţa şi simulacrul acesteia. Căci cum se poate stabili preţul corect prin legea cererii şi ofertei în situaţia în care sunt tolerate carteluri şi monopoluri oculte. Statul minimal proferat de actuala clasă politică se înfruptă mai mult decît se poate prin puzderie de taxe şi impozite care răpesc posibilitatea capitalizării întreprinzătorilor autohtoni, condiţia esenţială a dezvoltării capitaliste. Clasa politică şi clienţii săi trăiesc nu din salarii de amărăşteni, ci din tot felul de afaceri oneroase cu statul. În locul valorilor tradiţionale, cum sunt cinstea, corectitudinea, hărnicia, munca, curajul, patriotismul a fost facilitată apariţia antivalorilor, superficialitatea, lăcomia, luxul, aroganţa, orgoliul, trîndăvia, cosmopolitismul. Mediul economic şi politic sînt atît de incerte şi poluate încît devine aproape imposibil a-ţi urma vocaţia (pentru cei care o posedă şi o conştientizează) fără a face apel la mai vechea şi cunoscuta triadă pcr-pile, cunoştinţe, relaţii. Cunoaşterea poate fi un subiect de amplă dezbatere. Monopolizată a păstrat elite intelectuale pasive şi nemilitante, dar angajate politic, a oferit aura de legitimitate de expert multor politicieni lipsiţi de merite. La noi „trădarea intelectualilor” nu a avut loc pentru că au fost blocate premisele formării unor noi generaţii de intelectuali. Cenzurată şi distorsionată s-a transformat într-o armă de luptă pentru instaurarea şi perpetuarea dominaţiei prin manipulare. Sărăcită de conţinut a creat o numeroasă masă de pseudo-docţi incapabilă de gîndire critică. În România trăiesc numeroase subculturi şi se poate afirma că vizibila anomie socială nu provine din lipsa normelor şi mai degrabă din existenţa prea multor şi diverselor norme. Urbanul de tip „highway” nu doreşte să ştie de existenţa ruralului „off road” decât ca un mijloc de asigurare a păcii sociale, şi aceasta înţeleasă în mod pervers ca „te plătesc cu nişte mărunţiş ca să nu mă deranjezi cînd fac ce vreau”. Nu apă, nu canalizări, nu drumuri decente, nu economie locală, nu iluminism agronomic, nu asistenţă sanitară. Totul pentru oraş seamănă cu un cuvînt de ordine. Consecinţele dezastruoase sînt trecute cu vederea. Despăduririle masive, distrugerea diversităţii biologice, munca nemecanizată, dramatică şi înrobitoare care lasă prea puţin timp pentru ascensiunea spirituală sunt semne neînţelese pentru cine are datoria să le vadă şi corecteze. Am cunoscut şi un soi de familie care are ca ocupaţie principală procrearea copiiilor, în scopul primirii ajutoarelor de stat. Banii se duc pe cafea, ţigări şi alcool, în timp ce copiii se cresc unii pe alţii fără grija părinţilor. Legea şi ordinea sînt asigurate cu greutate. Afli zilnic din media despre clanurile criminale, despre aşa etichetaţii „interlopi” şi legăturile lor dubioase cu oameni politici. Lumea interlopă trăieşte pe picior mare din contrabandă, prostituţie, taxe de protecţie, cerşetorie, tîlhărie, furturi electronice, în timp ce statul se plînge suspinînd cu jale că nu are fonduri pentru asigurarea pensiilor. Lumea interlopă scapă prea uşor de puşcărie, ce să mai vorbim de infractorii cu gulere albe. Elevii nu citesc cărţi şi nu se mai silesc să pătrundă înţelesul lumii, în timp ce învăţămîntul s-a degradat pînă la limita imposibilului. Unele instituţii de cultură s-au transformat în adevărate fabrici de diplome, dar - ce-i drept – şi studenţii doresc acest lucru. Imposturile au răsărit ca ciupercile după ploaie. Munca este privită cu ruşinare şi tot copilul doreşte încă din faşă să devină manager. Agresivitatea s-a intensificat şi extins ca o pandemie românească. Mass-media a înlăturat orice şansă de educare prin mijloace non-formale o dată cu trivializarea şi mondenizarea agendei sale. Este mai importantă o bîrfă de prost gust decît o emisiune educativă care să propage adevăratele valori.
Cel mai dureros a devenit faptul că structurile statale s-au înarmat cu organisme şi specialişti de relaţii publice şi de imagine care să cosmetizeze permanent realitatea şi să ofere răspunsuri pentru calibrul minţilor raţiunii suficiente. Totul a devenit propagandă gri mergînd pînă la neagră. Este ciudat cum de societatea românească a născut oameni care nu suferă deloc de complexul de vinovăţie Oppenheimer. Cum poţi tu ca român, specialist de imagine, să te pui activ în slujba unor politicieni cvasi-dezinteresaţi de binele general al românilor. Cum poţi înfrunta sancţiunea morală a conştiinţei ştiind că asociindu-te cu răul devii la rîndul tău un rău. Şi, totuşi, se practică. Treptat şi linişor statul începe să fie condus de o asociere tenebroasă între o clasă politică iresponsabilă şi specialişti de imagine lipsiţi de patriotism şi deontologie profesională. Statul se goleşte de conţinut, devenind tot mai mult o imagine nefolositoare cetăţenilor săi.
În acest peisaj apocaliptic un singur segment societal se bucură de prosperitate şi îşi continuă imperturbabil acţiunile demolatoare. Aţi ghicit, desigur, că este vorba de clasa politică, organizată formal pe partide. Îi auzi spunînd că înoată cu greutate împotriva curentului austerităţii, dar îi vezi pleznind de sănătate, îmbrăcaţi în costume luxoase şi mai ales zâmbind cu condescendenţă şi învăţându-ne cum să ne sacrificăm pentru ţară. Posedă averi colosale raportate la nesemnificativul cetăţean democrat, îşi trimit copiii la studii şi se tratează în luxoase clinici din străinătate. Mijloacele lor de obţinere a veniturilor sînt mult mai rafinate, diversificate şi consistente decît acelea provenind prin legea unică a salarizării neiniţiaţilor (bugetarilor). Vin la serviciu în autovehicule de fiţe, dar se jură că dacia duster este maşina preferată. Petrec vacanţe de vis şi se ospătează cu meniuri de mii de euro. Locuiesc în vile somptuoase. În sîngeroasele confruntări televizate organizate pentru noi naivii cel mai adeseori se adresează unii altora cu apelative caline. Copiii duşmanilor politici stabilesc legături de rudenie între părţi ireconciliabile, cumetrii nebănuite ridică bariere în spaţiile legale. Aroganţa, agresivitatea şi înşelăciunea le sînt arme de atac, în timp ce ipocrizia, şiretenia şi cinismul sînt arme de apărare. Mai cu seamă şiretenia politică a devenit astăzi panaceul tuturor problemelor. O horă nesfîrşită de fente şi eschive, un perpetuu joc de picioare pentru menţinerea la distanţă a duşmanului politic şi a cetăţeanului, o veşnică mişcare de du-te vino. Şi în această conjunctură, supuşi unor inimaginabile agresiuni psihice şi legislativ-juridice, încercăm noi în mod cavaleresc sensibilizarea clasei politice pentru apărarea drepturilor noastre legitime şi strămoşeşti? Mare şi adâncă eroare. Dar, va trece şi asta. Cu drepturile ciuntite vom afişa voioşia creştinului martirizat de păgînii fără suflet. Însă, nu vom uita lovitura nedreaptă primită. Şi vom purcede degrabă la organizarea noastră politică, la o revoluţie a mentalităţilor. Un nou partid, feţe noi, oameni cinstiţi şi dedicaţi ţării. Este singura şansă. În rest totul e poveste şi horă politică. „Trei paşi la stînga linişor” ... Ah, şi era să uit. Am descoperit de curînd un vechi cadou politic pe care nu-l mai doresc şi-l returnez proprietarului sub formă de fotografie.

Lt.col.(r) Emil POP

Efectul Lucifer-Cum devin rai oamenii buni?- experiment

M-am hotarat cu greu sa postez pe pagina filialei a carei vicepresedinte sunt. Nu am nici talentul si nici “verbul” sau “penita “ sau cum vreti sa-i spuneti,ale colegilor antepostatori ,dar profitand de caracterul “think-tank” al site-ul SCMD,mi-am invins temerile
Experimentul amintit in titlu, a fost facut in 1971, in sectia de psihologie a universitatii Stanford (SUA) de catre profesorul Philip Zimbardo pe un grup de 18 studenti voluntari platiti cu 15 dolari pe zi.
Acestia au fost impartiti prin tragere la sorti,in prizonieri si gardieni. In subsolul sectie psiho au fost amenajate trei celule, monitorizata permanent video si audio,in care au fost inghesuiti 3 detinuti voluntari paziti de 3 gardieni voluntari care lucrau in schimburi de cate 8 ore. Cu acordul lor, detinutii voluntari au fost arestati cu sirene si catuse in proprile locuinte,rasi in cap,imbracati cu o camasa lunga si inscriptionati cu un numar ce tinea loc de nume,izolati complet fara a avea repere legate de timp sau orientare spatiala Apoi au fost supusi unor tratamente specifice inchisorilor care i-au inrait rapid transformandu-i in rebeli autentici
Din pacate SOLIDARITATEA(ce cuvant mare si greu) acestora a durat 2 zile iar experimental s-a incheiat dupa 5 zile cu toate ca era planificat pentru 2 saptamani!!!!!
Acelasi sentiment de “inraire” l-am simtit sambata dimineata,cand ,militar constiincios fiind,am urmarit emisiunea Pro Patria de pe TVR1
Primul subiect al emisiunii s-a referit la recalcularea pensiilor si s-a “bucurat” de prezenta sefului Directiei Financiare-contabile a MApN,d-na general de brigada Maria Lupu.
Imbracata in tinuta mozaic ,ornata cu un coc imens si citind de pe un A4 mototolit,respectiva doamna ne-a amenitat cu un duritate in glas,asemenea femeilor comisar politic din armata sovietica, sa ne facem cererile de recalculare a pensiilor ca altfel o incurcam si vom fi penalizati primind din ianuarie 2010 o pensie de 732,8 lei.
Degetul a fost aratat la fel de amenitator inspre cei care si-au facut datoria in armata tarii zeci de ani si acum traiesc un sentiment de amaraciune si dezgust. fata de tot ce se intampla cu tara,cu institutile de forta ale statului si cu ei ca oameni prin care Romania a fost primita in NATO. Se uita cam repede ca armata prin acesti pensionari,mai vechi sau mai noi a fost o buna bucata de timp cel mai valoros ambasador al tarii, intr-o perioada cand alte entitati cu raspunderi in relatiile externe nu prea scoteau capul prin lumea asta rau facuta.
D-na “comisar politic” nu a uitat sa aminteasca de grija pe care MApN o poarta pensionarilor si de faptul ca pensile pana la 3000 de lei nu vor scadea “simtitor” alt epitet manipulator scos din arsenalul propagandistic de prost gust,inceput impotriva celor care indraznesc sa mai ravneasca la o pensie decenta,de PM a Romaniei in iarna lui 2009 cand am fost catalogati cu obstinatie ca avand pensii nesimtite. Prin acest “simtitor” se incearca a “n” oara sa se dezbine pensionarii militari si indeamna la pasivitate din partea celor a caror pensii se incadeaza in limita ad-hoc rostita de mai marii zilei in toate ocaziile(acesti pensionari fiind cei mai numerosi)
Domnia sa a uitat sa spuna ca Ordinul M101/23.08.2010 nu respecta nici macar ceea ce tot “maria sa”,a stipulat cu ajutorul politicienilor, aflati vremelnic la putere in Legea 119/2010 si H.G 735/2010,ascunzand anexa prin care se cere recalcularea pensiilor si care este adresata structurii din subordine,nefacand diferenta dintre procurarea datelor privind veniturile si cererea de recalculare a pensiilor. In aceiasi uitare si cu aceiasi nonsalanta sunt incalcate prin acelasi ordin emnat de Legea 119 si H.G 735(acte normative facute pe genunchi,in mare viteza ca vine control de la FMI) Statutul cadrelor militare,Legea 19/2000,Constitutia tari,tratatele internationale la care Romania este parte si mai ales bruma de demnitate a militarilor active sau in rezerva .
De ca sunt scoase din categoria venituri realizate lunar contravaloarea echipamentului,norma de hrana,indemnizatiile pentru plata chiriei,indemnizatiile de instalare,platile compensatorii si ajutoarele la trecerea in rezerva etc de care alte categorii privilegiate au beneficiat la trecerea la pensie si au ramas si cu pensia nerecalculata
Conform Codului Muncii ziua de munca este de 8 ore si in socialism si in capitalism dar noi militarii nu prea am beneficiat de aceasta prevedere.Daca am fi adunat orele muncite in plus in seviciile pe unitate(3-4 pe luna)aplicatiile interminabile,muncile agricole,industriale si alte activitati, lejer fiecare militar ar fi adunat un an si jumatate de zile/munca .
In final pe langa de ce-urile care se aduna tot mai multe, trebuie sa ne gandim la SOLIDARITATE.

RASPUNS LA MATERIALUL POSTAT DE DOMNUL ADMINISTRATOR AL SITE-ULUI SCMD DROBETA TURNU SEVERIN VASILE BURCU

Domnule Burcu,
Va salut cu toata stima. Straduintele dvs. sint de apreciat si am citit cu atentie cele expuse. Sunt convins ca sinteti un om onest care a muncit pe brinci o viata intreaga, ferindu-se pe cat se poate a-si supera sefii. Dar, in discursul dvs. se regasesc impletite nu atat argumente rationale, cat elemente de emotivitate si conformism social. De asemenea, mici (esentiale erori de interpretare). Cea mai grava eroare este ca afirmati posibilitatea contestarii legale a recalcularii pensie, la care va spun:
1. Legea 164/2010 nu permite legal contestarea recalcularii pensiei, ci doar contestarea cuantumului pensiei recalculate. Intelegeti, de aici -nu-i asa?- dle Burcu ca daca ati respectat punctual normele, ati pierdut orice sansa de contestare in justitie.
Din cate stiu eu domnul col ing (r)Ionel M. nu a conceput nici un model de cerere catre CMJ-uri, asa ca este posibil ca modelul introdus in materialul dvs. sa apartina altcuiva. In cazul acesta va intreb domnule Burcu ce inseamna acea formulare "vă solicit ca în temeiul legilor în vigoare" si ce consecinte poate avea ? Pai una singura. Sa fie inteleasa de autoritati ca faceti cererea nu ca petitie, ci in temeiul L119/2010.
Doriti sa stiti, Dle Burcu, ce vom face? Vom face ce vom face! Si punct.
Cat priveste prevederea abuziva legata de pedepsirea noastra in situatia nedepunerii cererilor legale, urmeaza sa demaram o initiativa legislativa cetateneasca prin care sa cerem suspendarea totala a pensiei in acel caz.

PS pentru presedintele SCMD FILIALA TURNU SEVERIN
Dle colonel(r) Bulzan,
Sunt consternat de faptul ca inca ne mai vaicarim ca niste babe in legatura cu actiunile sindicale. Ca ce facem, ca ce nu facem ? A fost emis un comunicat clar de catre CD al SCMD si trebuie respectat.
Toti sindicalistii rezervisti trebuie sa inteleaga foarte bine urmatoarele:
- nu poate exista decizie individuala, alta decat in afara celor recomandate de sindicat;
- asemenea materiale nu fac decat sa slabeasca coeziunea membrilor de sindicat, sa-i demoralizeze
- suntem supusi agresiunii psihologice si trebuie sa rezistam oricat de greu ar fi
- nu putem sta cu "fundul" in doua luntre. Ori luptam cu sindicatul si pastram linia sindicala, ori ne retragem din sindicat si comentam pe alte forumuri.

Cu stima si consideratie pentru domnul Burcu si SCMD filiala Drobeta Turnu Severin

Lt.col.(r) Emil POP, secretar SCMD filiala Cluj-Napoca

Depeşă ministrului apărării naţionale

Domnului

Gabriel Oprea

MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE

Domnule ministru,

Sunt Chițu Florin, colonel în rezervă şi pentru că sunt nesimţit şi tot vă supăr pentru că mănânc banii statului de pomană, deşi aţi fost rugat de unii camarazi de-ai noştri, la care rugăminte achiesez şi eu, să ne împuşcaţi, după o lungă „cujetare”, în care scârba (sila, greaţa şi alte de-astea) a fost înlocuită cu revolta şi ura, am găsi de cuviinţă să vă adresez o depeşă deschisă, că tot se poartă, prin care să-mi exprim întreaga mea obidă faţă de ilustra dumneavoastră personalitate şi pentru demersurile pe care le întreprindeţi pentru slava Armatei române şi a celor care o slujesc, fie ei activi sau în rezervă.

De-a lungul istoriei sale nu cred că Armata României să fi avut în fruntea ei un ministru mai obedient și mai fățarnic decât dumneavoastră, cel care în prezent, spre disprețul foarte multora dintre noi, conduceți destinele acestui minister. Şi, pentru că mă adresez unui profesor universitar, trebuie să argumentez acest laudaţio.„Tolba” este plină cu foarte multe exemple, dar n-am să mă refer decât la ultima care, după părerea mea, este cel mai concret exemplu prin care vă manifestaţi dispreţul faţă de rezerva armatei, umilind-o şi jignind-o în acelaşi timp. Este vorba de Comunicatul de presă nr. 223 din 25.08.2010.

Comunicatul începe cu o efervescenţă revoluţionară, demn de un veritabil Caţavencu: „Conducerea Ministerului Apărării Naţionale întreprinde toate demersurile instituţionale, inclusiv la nivel parlamentar, pentru ca, în această perioadă economică dificilă prin care trece ţara noastră, reglementarea sistemului de pensii militare şi recalcularea lor să nu afecteze cadrele militare care şi-au dedicat întreaga viaţă slujirii ţării, sub jurământ militar, printr-o muncă plină de greutăţi şi riscuri.” Citind aceste cuvinte am simțit o adâncă emanație patriotică încât stimabile ar trebui să vă adresez cele mai neaoșe elogii, dar nu cred că pot să mă ridic la nivelul dumneavoastră de educaţie aşa că renunţ. Dacă-mi permiteţi, pentru că sunteţi general de justiţie militară, v-aş întreba de ce nu întreprinde conducerea ministerului şi toate demersurile juridice pentru reglementarea sistemului de pensii militare, pentru că, după cum merge treaba, în curând n-o să mai avem acest sistem? De asemenea, dacă tot vă doare la bască de modul cum suntem afectaţi de recalcularea pensiilor, de ce o faceţi? Apropo, domnule general de justiţie militară, v-aş ruga să ne explicaţi şi nouă celor care nu avem o pregătire juridică, pe ce considerente legitime şi legale se fundamentează opera asta de recalculare a pensiilor? Oricum această întrebare v-am mai adresat-o odată, în public şi în loc de un răspuns pertinent, aşa cum i-ar fi stat bine unui ministru, unui general de justiţie militară, unui profesor universitar, unui conducător de doctorat, aţi dat din umeri ca …. dar mai bine categorisiţi-vă singur şi să nu vă faceţi griji că nu aştept răspuns.

Să mergem mai departe. „Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.101 este în primul rând menit să înlăture un circuit birocratic nedrept, pe care pensionarii militari trebuiau să îl parcurgă în procesul de recalculare a pensiilor, astfel încât efortul în acest demers va reveni instituţiei militare. Prin organizarea mai multor grupuri de lucru şi consultări cu specialiştii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi cu reprezentanţii asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere, M.Ap.N. a identificat o soluţie corectă, care reflectă deopotrivă respectul pentru pensionarii militari şi pentru activitatea desfăşurată de aceştia în cadrul Armatei Române şi în slujba statului român.” Efectiv citind acest aliniat transpir şi sunt gâtuit de emoţie şi cred că foarte, dar foarte mulţi dintre camarazi v-ar gâtui şi pe dumneavoastră de emoţie pentru grija ce ne-o purtaţi. Dar am o nedumerire: de ce trebuie ca eu, în calitate de pensionar militari, să parcurg procesul de recalculare a pensiilor? Vă rog de asemenea să ne explicaţi dacă soluţia asta corectă este şi legală? Eu unul, domnule ministru, conform acestei soluţii mă simt ca şi cum aş fi un evreu într-un lagăr de-al lui Hitler, căruia i se dă, înainte de a fi ars în cuptor, hrană din belşug şi haine curate, apoi îl bagă la duş ca să-l poată apoi „rumeni” la cuptor. Sunteţi extraordinar de cinic. Obrăznicia dumneavoastră a atins dimensiuni apocaliptice.

Dar nu v-aţi oprit aici pentru că: „Alături de această iniţiativă, eforturile M.Ap.N. pentru menţinerea la acelaşi nivel, în urma recalculării, a pensiilor militare mai mici de 3000 de lei, sunt un semnal ferm de susţinere a drepturilor pensionarilor militari. Ministrul apărării naţionale consideră că statul trebuie să îşi respecte obligaţiile faţă de militari, de pensionarii militari şi veteranii de război, aşa cum aceştia au slujit ţara, în virtutea jurământului militar. Acest principiu a constituit punctul de plecare în demersurile privind drepturile militarilor, pensionarilor militari şi veteranilor de război şi va sta în continuare la baza oricăror iniţiative şi acţiuni ale ministerului în acest domeniu.” Am impresia că dumneavoastră ne credeţi nişte imbecili, credeţi că rezervişti sunt doar o masă de manevră pe care puteţi s-o folosiţi cum vreţi. Păi unde, în actele normative la care faceţi referire, se regăseşte vreo normă care să stipuleze că pensia a cărei cuantum sub 3000 de lei nu va scădea? Considerentele dumneavoastră îmi provoacă greaţă, dar încerc să nu dau în hepatită pentru că nici măcar medicamente nu ne mai asiguraţi. Cum îşi respectă statul obligaţiile faţă de militari? Care principiu? Păi, iar mă abţin să nu devin vulgar pentru că nici atâta nu meritaţi, prin demersurile întreprinse, printre care şi votarea de către dumneavoastră a acestei legi aberante, încălcaţi, domnule ministru, general de justiţie militară, o serie de principii de drept printre care şi cel privind neretroactivitatea unei legi. Sunteţi cel mai mare fanfaron şi sincer meritaţi o diplomă, aşa cum aţi acordat la Cluj celor care, asemenea dumneavoastră, au fost alături de armată şi au votat cumplita Lege nr. 119/2010. Vreţi să daţi impresia că vă luptaţi cu sistemul, dar sunteţi parte integrantă din el şi sunteţi o „sculă” a „încrucişătorului” Băsescu, vorba unuia care sigur vă simpatizează.

Nu mai continui cu analiza pe text pentru că m-am liniştit. Dacă vă ocupaţi de toate e bine. Mai am o nedumerire şi zău că-i ultima: de ce trebuie să fac cerere la centru militar? Eu am o pensie pe care o primesc legal şi legitim. De ce ţineţi cu atâta ardoare să fac cerere de recalculare? Dacă doriţi să-mi recalculaţi pensia n-aveţi decât s-o recalculaţi, eu nu fac nici o cerere pentru că eu o vreau în continuare pe cea pe care conform Legii 164/2001 o primesc în prezent.

În final, domnule ministru, v-aş mai ruga să faceţi tot ce vă stă cu putinţă, să obţineţi şi gradul de mareşal, pentru că, dacă „toate demersurile” vă ies, meritaţi, să vă vedem tabloul în galeria mareşalilor României, unde să pot trece prin faţa mareşalilor Prezan, Averescu şi Antonescu şi să-i venez, iar când trec prin faţa dumneavoastră să vă spun tot necazul care-mi stă în gât.

Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Col (r) Chiţu Florin