Militarii în rezervă din Cluj-Napoca au repurtat prima lor victorie în bătălia juridică

http://www.cotidianul.ro/125438-Pensiile_militarilor_raman_pe_loc_

Declaraţie

Cu această ocazie, SCMD-filiala Cluj-Napoca adresează cele mai fierbinţi mulţumiri conducerii, jurnaliştilor şi personalului tehnic-administrativ de la jurnalul "COTIDIANUL". În momentul de faţă, este singura publicaţie românească care ne-a oferit prin articolele publicate sprijin concret în lupta legitimă de apărare a drepturilor noastre.

SCMD-filiala Cluj-Napoca recomandă tuturor membrilor săi, cât şi celor de la toate filialele din ţară, ca o recompensă binemeritată, să cumpere cât mai frecvent cotidianul sau să contracteze abonamente. Aşa vom dovedi că - la rândul nostru - şi noi ştim cum să-i sprijinim pe prietenii din societatea civilă care ne ajută.

Preşedinte SCMD-filiala Cluj-Napoca

Col.(r) Gelu MIRON

Dialogul surzilor cu muţii

(Iisus vindecând un surdo-mut, Bartholomeus Breenbergh, pictor olandez, 1598-1657)

Începem a trăi într-o lume halucinantă în care legitima demonstraţie pentru drepturi sociale poate fi golită de conţinut, manipulată şi interpretată în defavoarea sindicaliştilor. Desigur, recentele evenimente petrecute în faţa sediului prezidenţial de la Cotroceni şi care au făcut înconjurul lumii plasându-ne de abia cuviincios în rândul unor state africane au cauze mult mai adânci şi diverse decât cele prezumate de actuala putere. Dintre acestea, poate cea mai importantă, şi care a ieşit cu o evidenţă recurentă din emisiunile televizate urmărite este dialogul unei puteri surde la doleanţe cu gurile mai mult sau mai puţin mute ale petiţionarilor. Este de înţeles că puterea are tot interesul să evite contactul cu masele deznădăjduite (fiindcă nu are resursele necesare) şi la fel de inteligibil este şi actul protestării. Nu sunt chiar de înţeles manifestările acelea - hai să le zicem -"nepotrivite" cu condiţia şi statutul poliţistului. Dar, nu trebuie să uităm faptul că prin legi la fel de nepotrivite şi tradus sociologic statutul ambivalent al poliţistului i-a creat o poziţie tot atât de ambivalentă în societate. Pentru că poliţistul, în genere, care ar trebui să fie un militar a fost transformat într-o struţo-cămilă (funcţionar public cu statut special) de la care există mereu cerinţe şi aşteptări militare, în timp ce recompensele sunt doar "civile" la nivelul unor bugetari cu salarii şi pensii "nesimţite". Poliţistul are o soartă extrem de grea. Este confruntat cu tot ceea ce este mai rău în societate, viaţa sa este într-un permanent pericol în lupta cu infractorii şi crima organizată. Există aici atâtea explicaţii şi implicaţii încât nu ar ajunge rapoarte de mii de pagini şi mii de creiere inteligente pentru a descrie şi înţelege situaţia. Merită poliţiştii să fie permanent ridiculizaţi de grupurile satirice care se etalează în show-urile unor televiziuni ? La fel şi armata. Emisiunea aceea cu numele"Trăzniţi în NATO" oare a avut efecte benefice ? S-a gândit cineva la asta ? Evident, nimeni. În schimb, acum după recentele demonstraţii a fost pus în mişcare un întreg arsenal de ameninţări şi intimidări nu numai la adresa lor, ci şi la adresa tuturor sindicaliştilor. Texte incriminatoare din Codul penal românesc şi-au rânjit colţii către sindicalişti. Nu se vede în schimb bârna din ochii unor politicieni. Când militarii au fost etichetaţi cu salarii şi pensii nesimţite nu a fost oare ultraj ? Când cineva spunea că România nu mai poate fi stat social, nu era vorba de o tentativa de schimbare a ordinii constituţionale ? Interpretări, interpretări, interpretări ...
Prin cele ce se întâmplă acum urmează să mai intrăm încă o dată în "gura lumii" mediatică ca o ţară care reinventează delictul politic. Cred că ar fi cazul ca această paranoie a cercetărilor şi măsurilor de prost gust să înceteze. Nimeni nu doreşte să atenteze la viaţa preşedintelui sau a oamenilor politici. Nimeni nu vrea să submineze puterea statului. Nimeni nu urmăreşte schimbarea ordinii constituţionale (lovitura de stat). Românii sunt un popor harnic, bun şi tolerant pînă la prostie. Tot ce doresc aceşti români este să fie şi ei consultaţi şi ascultaţi de putere, să trăiască puţin mai bine, să muncească în folosul familiei şi al statului pentru a construi un stat modern, democrat şi al bunăstării, stat care desigur să fie în slujba cetăţeanului, un stat de drept. Ca sindicalişti nu trebuie să ne fie frică să protestăm legal, pentru că legile ne apără. Nu avem nimic de ascuns şi nu complotăm. Dar, fiecare sindicalist trebuie să citească Codul penal şi Codul de procedură penală, pentru că -iată - este posibil să survină manipulări care să ne pună în pericol libertatea. Să ştie cum să procedeze în situaţia în care va fi acuzat, poate arestat. Este recomandabil ca Biroul juridic al SCMD să întocmească un material cu proceduri de urmat în caz de acuzare, acesta urmând a fi distribuit filialelor. Frica este paralizantă aşa cum spunea în primul său discurs oficial, cel de-al 32-lea preşedinte al Americii Franklin Delano Roosevelt care le-a adresat aceste cuvinte americanilor anxioşi şi deprimaţi de era falimentelor bancare şi a Marii Depresiuni: „Ei bine, înainte de toate, daţi-mi voie să încep prin a-mi exprima credinţa fermă în faptul că singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este chiar frica însăşi ... care paralizează toate eforturile de a transforma retragerea într-o înaintare”.
Am să închei cu o glumă bună descoperită pe internet pentru a-i linişti pe aceia care cred că vreo câteva mii de tineri înfierbântaţi sau cine ştie ce sindicalişti subversivi şi periculoşi pentru putere ar putea pune la cale o lovitură de stat. Poezia serveşte şi la acţiunea preventivă de recunoaştere a fizionomiei unei acţiuni ilegale, deci la prevenirea ei şi neimplicarea sindicaliştilor în vreun joc politic tulbure.

Lovitură de stat în zece lecţii (editorial de Ndimby A. Tribuna Madagascarului, 10.04.2009)

Lecţia întâi
Mai întâi, o avere şi mulţi sponsori vei aduna
Dacă e nevoie şi de la alţii te vei împrumuta
Şi în audio-vizual mulţi bani tu vei băga

Lecţia a doua
Scrupule de nici un fel nu vei avea
Multe secrete mari ascunse tu vei demasca
Minciuni de necrezut va spune gura ta

Lecţia a treia
Cu jurnalişti de propagandă te vei înconjura
Să zbiere încontinuu cât vei vrea
Şi ca să-i motivezi, sunt sigur, te vei descurca

Lecţia a patra
Prostimea la manifestaţii o vei aduna
Cu mii de baliverne pe fraieri îi vei încânta
Cu alte mii de spaime îi vei şi-nfricoşa

Lecţia a cincea
Guvern insurecţional, pe urmă, vei forma
Miniştri, tot ce-i trebuie îi vei da
Şi la asalt degrabă vor pleca

Lecţia a şasea
De mulţi martiri nevoie vei avea
Şi astfel de situaţii vei favoriza
În faţă niciodată nu vei sta

Lecţia a şaptea
Pe cei mai răi soldaţi vei recruta
Şi lovituri mârşave tu vei finanţa
Când drepturile omului le vei anunţa

Lecţia a opta
Când scopurile le vei câştiga
Cu un fals jurist te vei asocia
Legalitatea toată ea va fi a ta

Lecţia a noua
Comunitatea internaţională, tu nu te îngriji
Că într-o zi sau alta la tine va veni
Cu titlul „[autocenzurat pentru a nu da posibilitatea interpretării ca delict împotriva siguranţei statului sau a instituţiilor sale, ofensă adusă însemnelor de stat, şi aşa mai departe -n.a.]” aşa îţi va vorbi

Lecţia a zecea
Să pleci presat de forţă ai timp a pregăti
Ce faci acum să ştii că vine o vreme a plăti:
Ny tody tsy misy, fa ny atao no miverina oa. (Şi nu e soarta rea care se abate/Ci răul ce-ai făcut te bate)

Sursa: http://www.madagascar-tribune.com/Coup-d-Etat-en-dix-lecons,11653.html

De, ce să-i faci, Africa-i Africa şi astea sunt problemele lor.

Emil POP

RENUNŢĂRILE LUI BĂSESCU

De când domnul Băsescu a devenit cu adevărat o persoană publică, a avut o serie de renunţări, care a afectat nu numai persoana sa ci şi neamul său.

Prima mare renunţare, care a schimbat cursul vieţii viitorului preşedinte, este cea referitoare la activitatea de marinar, dând puntea pe birou şi totodată flota pe …. numai el ştie pe ce, pentru că, deşi l-au rugat prietenii, poporul şi reprezentanţii justiţiei tace mâlc, cică nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase.

Apoi a renunţat la trei trandafiri roşii pentru unul portocaliu, căci de, lupul (de mare) îşi schimba uneori părul, dar trebuie să recunoaştem că năravul ba, pentru că după trandafiri renunţă şi la şeful de partid, cică acesta nu prea ştia cum să navigheze în ape tulburi şi la trimis la reciclat.

A renunţat şi la PNL, dar nu la tot, pentru că „lupul” cu dinţii săi ascuţiţi şi glasul său înecat de bocetul de jale a reuşit să „înfulece” doar doi iezi PNL, Stoica şi Stolojan, cu „neamul” lor cu tot, aşa că a trebuit să renunţe la Tăriceanu şi ai lui întru „Dreptate şi Adevăr”.

Preşedinte jucător ajuns, domnul Băsescu a renunţat în primul rând la Constituţie, adică noi cu România noastră şi el cu România lui. În acest context a renunţat la copii printr-un dos pe palmă „trucat”, spunându-le că nu trebuie să devină filozofi, este suficient dacă devin strungari sau bucătari, chiar dacă nu toţi se pricep la meseriile astea, aşa că a renunţat şi la şcoli şi la profesori.

Nu ştiu dacă bătut de soartă sau numai de faptul că a renunţat şi la Dumnezeu, sau poate pentru că n-are nici un Dumnezeu, domn’ Băsescu s-a îmbolnăvit şi renunţând la spitalul românesc a tulit-o la Viena, iar după ce şi-a recăpătat parametri optimi a venit în ţară şi a renunţat şi la sistemul sanitar, adică la medici, care dau buzna în occident şi la spitale, care, în agonie fiind, dau români la morgă.

Şi cum obişnuinţa este o a doua natură, Băsescu a trecut la o nouă etapă şi ne-a zis: „eu tot renunţ şi renunţ, ia de acu’ să renunţaţi şi voi.” Zis şi făcut. Şi de atunci românii tot renunţă: la salarii, la pensii, la medicamente, la alimente, la muncă, la cultură, la copii … dar la ce dracu’ nu renunţă. Grandioasa operă băsesciană trebuie să atingă apogeul şi musai este cazul să instituţionalizeze renunţarea, aşa că, acum renunţă şi la instituţiile statului. Şi-a anunţat intenţia din toamna trecută că vrea să renunţe la juma’ de parlament, apoi a vrut şi nu i-a prea reuşit, să renunţe la justiţie, a renunţat la armată, pentru că a „convins-o” că este nesimţită şi trebuie să se lepede de onoare, de soldă în favoarea salariului, de dreptul de proprietate asupra gradului militar şi a pensiei precum şi la celelalte instituţii care îi dădeau identitatea.

Veni şi ziua când românul şi-a zis: „gata trebuie să renunţ la acest preşedinte şi la acest guvern”, singurele la care însuşi Băsescu, culmea, nu vrea să renunţe. Ca atare românii ies zilele astea în stradă şi i-o spun verde în faţă lui Băsescu: „DU-TE”, dar el nu şi nu, pentru că mai are de renunţat la ceva: la Poliţie şi la Jandarmerie.

TOTUŞI BĂSESCULE, CÂND RENUNŢI LA ROMÂNIA! SPER CĂ NU ÎN ZIUA CÂND VEI RENUNŢA LA WHISKY!

Florin CHIŢU

"M-am distantat de poliţişti, fiindcă n-au procedat legal !"

În societatea-spectacol instaurata dupa 1989, bineinteles ca spectacolul este legitim. Nici vorba de vreo demitere, totul se rezuma la a transforma sperietura trasa de presedinte intr-un circ mediatic, tensionat si gradual. Eventual, la palatul Victoria - si ma intreb - ce cauta acolo nucleul dur al PDL ca totusi e guvernul nu sedinta in sediul de partid - au fost puse la punct in linii mari planuri pentru impiedicarea demonstratiilor legitime si alte masuri de securitate pentru nomenclatura pedelista. In linii mari, e vorba de o tergiversare a evolutiilor rebele existente, de o linistire si calmare a spiritelor, ulterior, de masuri dure: concedierea micilor comandanti, amenintarea ofiterilor superiori cu "decapitarea", vreun proces politic. Vor fi alocate noi uriase sume de bani SPP-ului, incercandu-se astfel transformarea acestei institutii intr-o noua "securitate" si izolarea acesteia de natiune. Va fi folosit acest prilej in sedinta CSAT cand se va incerca transformarea statului democrat roman intr-unul autoritar.
Cea mai interesanta polemica starnita de presedinte este pe problema ilegalitatii mitingului si subminarea autoritatii statului prin manifestarea in uniforma si aruncarea insemnelor statului. Dar, aici sunt mai multe lucruri de spus. Ca deplasarea la Cotroceni s-a facut intr-o situatie de forta majora prin uzarea dreptului la petitie. Ca prin aruncarea chipielor nu a existat intentia reala de subminare a autoritatii statului, ci s-a manifestat doar o stare de tulburare psihica.
Totusi, aici exista cateva probleme mult mai grave. Faptul ca puterea a pierdut capacitatea de comunicare si convingere a maselor şi este generatoare de violenta. Faptul ca democratia reprezentativa pare ca a esuat in Romania. Faptul ca mandatul imperativ este declarat nul, la fel ca in majoritatea tarilor europene, dar, din pacate, clasa politica nu face tot ce este posibil pentru binele cetatenilor. Faptul ca prin Constitutie nu sunt prevazute instrumente si mecanisme legitime si legale de schimbare in orice moment a unui regim politic care nu-si mai poate indeplini misiunea populara.
Toate acestea, pe fondul crizei structurale interne, au creat conditii explozive a caror gestionare este extrem de dificila. Este pueril sa credem ca amenintarea, santajul, viclenia, pedeapsa si manipularile de comunicare vor relansa economia si vor restabili jusitia sociala la un minim de normalitate.
Cum putem crede ca presedintele, jignit moral, s-a distantat de MAI si trupele de jandarmi? Distantarea este doar o masura de securitate. Si cum vine asta ? Ne temem de propriul popor ? Nu putem discuta, nu putem adapta politicile, nu putem convinge ?
Amenintarea cu puscaria a ramas ultima reduta a discursului populist. Dar, nu-i gluma, poate ca trebuie sa ne pregatim serios pentru a contracara razbunarile care vor urma. Pana una alta macar sa strangem niste bani pe care sa-i oferim ca ajutor politistilor ce vor fi concediati pentru ca si-au clamat drepturile intr-o forma "ilegala". Ma intreb insa care ar fi putut sa fie pentru politisti - daca tinem seama de legile noastre - forma legala. Ce sa-i faci, sunt si riscuri. Pentru ca o manifestatie, un miting, nu se desfasoara pentru a-ti defula enervarea provocata de suferinte, dupa care fiecare cu ale sale (cu ce i se cuvine). O manifestatie se desfasoara pentru a transmite convingator un mesaj, pentru a-l face şi inteligibil, şi emoţional. Or, pana in prezent, presedintele nu a dovedit ca a inteles mesajele de suferinta anterioare.
Argumentarea exceptionalelor masuri de securitate prezidentiale si guvernamentale are si partea ei comica. Sa ne imaginam ca in locul politistilor intreg poporul roman ar fi participat la un miting la Victoria si ulterior spontan si "ilegal" s-ar fi deplasat la institutia-simbol Cotroceni, pentru a-i spune păsurile persoanei careia ii arata maxima incredere. Dupa sosirea sa de la o activitate exterioara mai importanta presedintele ar fi spus: "M-am distantat de români, fiindca n-au procedat legal !"
Dar, fiindcă asta nu este posibil, îl rugăm în continuare pe preşedintele nostru să dea dovadă de maturitate şi de clemenţă, să asculte păsurile oamenilor, să vegheze la buna guvernare si să facă tot ce mai este posibil pentru îndreptarea lucrurilor în această ţară.
Să-i ierte pe cei care din enervare şi nu cu intenţie l-au jignit şi să nu escaladeze conflictul,transformând România într-un teatru de luptă şi răzbunări personale şi revanşarde.

Lt.col. (r) Emil POP

Condamnaţi pentru că au ars un drapel

Optsprezece tineri algerieni au fost condamnaţi de către un tribunal din Annaba la pedepse mergând de la doi la opt ani de închisoare pentru "atentat la simbolurile naţiunii". După o sursă judiciară acei tineri au ars drapelul algerian şi au ridicat drapelul francez în cursul unor manifestaţii din comuna Sidi Salem, pentru a reclama lipsa locuinţelor sociale.
Şase dintre ei au peimit opt ani, alţi cinci au primit cîte şase ani, alţi patru cîte cinci ani şi ultimii trei cîte doi ani. Acestor pedepse le-au fost adăugate cîte o amendă de un milion de dinari (10.000 euro) pentru fiecare. (Le Figaro, 07.07.2010)

Comentarii

lals06


Ce ruşine! Să dai opt ani de închisoare pentru o bucată de pînză arsă - cei care acceptă ideea asta să meargă opt ani la puşcărie ca să vadă cum e ! Tinerii îşi vor rata viaţa pentru un drapel, iar eu găsesc asta ca fiind inadmisibil. Şi nu-mi vorbiţi de patriotism, cu asemenea pedepse nu vor învăţa niciodată ce este respectul pentru drapel. Ruşinos !


Marcantonio


Aceste pedepse sunt ridicole şi total excesive. Într-un fel, se condamnă tulburările provocate de dificultăţile cu care tinerii sunt confruntaţi. Ar fi de dorit ca aceste pedepse să fie graţiate.


Sursa: http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2010/07/07/97001-20100707FILWWW00649-condamnes-pour-avoir-brule-un-drapeau.php

“Toţi congolezii sînt egali în faţa legii ...”

Constituţia congoleză din 18 februarie 2006 a fost votată în scopul stopării crizei continue de legitimitate a puterii, manifestată pînă la acea dată şi pentru reconstrucţia ţării.

Drepturi civile şi politice (articolul 11 pînă la 33 din Constituţie)

- demnitatea umană (art. 11) ;

- egalitatea tuturor congolezilor (art. 12) ;

- nediscriminarea (art. 13) ;

- paritatea bărbat-femeie (art. 14) ;

- eliminarea violenţelor sexuale (art. 15) ;

- dreptul la viaţă şi la integritatea fizică (art 16, al.1 et 2) ;

- dreptul de a nu fi supus torturii (art. 16, al. 4) ;

- dreptul de a nu fi supus la muncă forţată (art. 16, al. 5)

- legalitatea delictelor şi a pedepselor corespondente (art. 17)

- caracterul individual al responsabilităţii penale (art. 17, al. 8)

- prezumţia nevinovăţiei (art. 17, al. 9)

- dreptul la un proces echitabil (art. 19)

- libertatea de gândire, conştiinţă şi religie (art. 22)

- libertea de exprimare (art. 23)

- dreptul la informare (art. 24)

- libertea întrunirilor paşnice (art. 25)

- libertatea manifestaţiilor (art. 26)

- dreptul de petiţie (art. 27)

- nesupunerea civilă: nimeni nu este obligat să respecte un ordin manifest ilegal. Orice funcţionar de stat este absolvit de datoria de supunere, atunci când ordinul primit constituie o atingere manifestă la respectarea drepturilor omului, a libertăţilor publice şi a bunelor moravuri.

- inviolabilitatea domiciliului (art. 29)

- libertatea de mişcare (art. 30)

- respectarea vieţii private (art. 31)

- dreptul de azil (art. 33)

Drepturi economice, sociale şi culturale (34 la 49)

- dreptul de proprietate (art. 34)

- dreptul la iniţiativă privată (art. 35)

- dreptul la muncă şi la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare (art.

36) ;

- libertatea de asociere (art. 37)

- libertatea sindicală (art. 38) îi exclude pe poliţiştii care servesc sub drapel;

- drept de grevă (art. 39) prohibit poliţiştilor;

- dreptul la căsătorie şi întemeierea unui cămin (art. 40) ;

- dreptul copilului minor şi al tinerilor de a fi protejaţi de puterile publice (art.41-42) ;

- dreptul la educaţia şcolară şi libertatea învăţământului (art. 45)

- libertatea creaţiei intelectuale şi artistice (art. 46)

- dreptul la sănătate şi securitate alimentară (art. 47) ;

- dreptul la o locuinţă decentă (art. 48) ;

- dreptul de acces la apă potabilă şi energie electrică (art. 48) ;

- dreptul la măsuri specifice în favoarea persoanelor de vârsta a treia şi a celor cu handicap (art. 49).

Drepturi colective (50 la 61)

- dreptul la pace şi securitate (art. 52) ;

- dreptul la un mediu înconjurător sănătos (art. 53) ;

- dreptul la dezvoltare prin repartiţia echitabilă a bogăţiilor naţionale (art. 58) ;

- dreptul de a te folosi de patrimonial comun al umanităţii (art. 60).

Preocupările majore ale instituţiilor din Congo (printre care şi acelea ale preşedintelui) sunt următoarele:

-asigurarea funcţionării armonioase a instituţiilor de stat;

- evitarea conflictelor;

- instaurarea Statului de drept;

- lupta împotriva oricărei tentative de derivă dictatorială;

- garantarea bunei guvernări ;

- lupta împotriva impunităţii;

- asigurarea alternanţei democratice.

Nimeni nu poate institui sub orice formă ar fi un partid unic, pe întregul ţării sau pe o parte a teritoriului naţional.

Instituirea unui partid unic constituie o infracţiune imprescriptibilă de înaltă trădare pedepsită de lege. (Art 7)

Sursa: http://www.congovision.com/images/new_constitution.pdf

Protest spontan în faţa Comandamentului Diviziei din Cluj

http://www.ziuadecj.ro/eveniment/protest-spontan-in-fata-comandamentului-armatei--51162.html

Declaraţie

Noi, membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi Retragere-filiala Cluj-Napoca ne exprimăm legitima indignare faţă de modul fraudulos prin care a fost adoptată Legea unitară a pensiilor publice de către parlamentarii PDL, un atac la adresa tinerei democraţii româneşti pentru care au dat deplină jertfă de sînge atît de mulţi patrioţi români în Revoluţia Română. Totodată, ne manifestăm profunda îngrijorare pentru acţiunile manipulatoare tot mai frecvente ale actualului regim politic. Preluarea aspiraţiilor populare legitime şi reprezentarea acestora printr-o oglindă inversată, în şedinţe de odioase demascări publice nu sunt altceva decât acţiuni nedemne de statutul unor oameni politici europeni aşa cum probabil aveţi pretenţia că sunteţi.

Preşedinte SCMD-filiala Cluj-Napoca
Col. (r) Miron Gelu

istoria sindicalismului, curente şi doctrine

însemnări istorice

Mişcarea sindicală apare în contextul dezvoltării opoziţiilor puternice între patroni şi muncitori, generându-se astfel lupta de clasă între alianţe patronale şi sindicate profesionale.
Sindicalismul este mişcarea socială care urmăreşte reunirea tuturor muncitorilor în organizaţii numite “sindicate”, cu scopul de apărare a intereselor comune de importanţă: creşterea salariilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, scăderea timpului de lucru, lupta împotriva concedierii şi multe altele. Tot cu termenul de sindicalism mai este denumită şi acţiunea militantă prin care este urmărită realizarea scopurilor sindicale propuse. În sensul cel mai comun şi acceptat termenul sindicalism se utilizează pentru sindicatele de salariaţi şi într-o mai mică mai mică măsură organizaţiilor sindicale, chiar dacă în esenţă sunt identice. În unele ţări, termenul desemnează organizaţiile patronale. Mişcarea sindicală s-a născut în Europa cam pe la 1880. Astfel, în Franţa, legea Waldeck-Rousseau a autorizat crearea sindicatelor în anul 1884, în Anglia în 1871, deşi sindicatele apăruseră şi acţionau ilegal încă din 1838, în Germania apar la 1878. În cei aproximativ 130 de ani de mişcare europeană sindicală de la debuturi rezultatele pot fi văzute în respectul acordat muncitorilor şi în standardele ridicate dacă nu măcar decente de viaţă ale acestora.
curente şi doctrine sindicale
Mişcările sindicale au fost clasificate după natura activităţii acestora în sindicalism de acompaniere a patronilor (social-democrat, de co-gestiune), sindicalism de contestare şi sindicalism revoluţionar.
Sindicalismul „galben” sau sindicalismul „laşilor” este curentul sindical care-şi extrage numele de la culoarea galbenă sau palidă a fricoşilor. Este o mişcare sindicală care nu recurge la greve şi care presupune că lupta între clasele sociale poate fi înlocuită prin colaborarea claselor unite în marea familie a muncii printr-o inseparabilă comunitate de interese.
Sindicalismul reformist este mişcarea sindicală care încearcă obţinerea unor avantaje pentru muncitori prin dialogul purtat între sindicat şi patronat. Se înscrie în categoria doctrinei leneşe şi slabe de acompaniere a intereselor patronilor şi denumirea de “reformist” este puternic contestată de celelalte mişcări sindicale fiind percepută ca o confiscare a unei teme de comunicare sindicale, în ideea că toate celelalte mişcari nu fac sau nu se zbat pentru reforme sociale. Activează în principal prin discuţii cu patronii, dialog şi foarte rar prin grevă sau mijloace mai dure. Caută să adune un număr impresionant de aderenţi.
Sindicalismul de afacere este mişcarea sindicală care vizează unic interesele economice ale membrilor sindicatului. Acesta preconizează negocierea contractului de muncă cu clauze avantajoase pentru membrii de sindicat cum ar fi asigurări, clinici medicale, activităţi sociale exclusive, discount-uri pentru membrii de sindicat etc. O variană a sindicalismului de afacere a fost “gomperismul”, după numele celui care i-a dat naştere, cu particularitatea recurgerii la greve şi exercitării unui monopol pe forţa de muncă.
Sindicalismul de luptă este doctrina sindicală care îşi întemeiază centrul practicii sindicale pe acţiuni de toate formele şi care afirmă prevalenţa mobilizării sindicale ca mijlocul de excelenţă pentru realizarea progresului social. Fără a exclude negocierea, organizaţiile care practică acest tip de luptă sunt de acord că succesul în revendicări nu poate fi obţinut înainte de construirea unui raport de forţe favorabil muncitorilor. Acest curent sindical este partizanul grevei generale şi se opune sindicalismului reformist
Sindicalismul de transformare socială este o abordare sindicală care înţelege să nu-şi limiteze interesele doar la membrii săi şi la domeniul profesional de care aparţine, ci să ia în considerare contextul general al societăţii şi consecinţele acestuia asupra muncitorilor. Această doctrină îşi concepe acţiunile într-o manieră transversală şi proclamă necesitatea de a se bate împotriva organizării societale actuale a muncii, considerată fiind ierarhică, parcelară şi alienată. Printre acţiunile sale pot fi presupuse şi diferite forme de educare socială.
Sindicalismul revoluţionar sau sindicalismul de acţiune directă practicat mai ales între anii 1895-1920 în ţările puternic industrializate proclamă mai vechiul principiu că “emanciparea muncitorilor trebuie să fie opera lor înşile” (Karl Marx-1864). De aici, rezultă mijloacele de luptă sindicală încărcate de acţiune directă şi combativitate.
Anarhosindicalismul este mişcarea sindicală bazată pe principiile de funcţionare a anarhismului în genere: autogestiune, democraţie directă, mandatată, aleşi temporar şi revocabili etc. Mişcarea refuză partidele, asociaţiilesau grupurile corporatiste. Doctrina anarhosindicalistă creează o structură unde lupta se poartă după decizia liber exprimată a membrilor de sindicat, iar nu după directive ierarhice primite de la vreun birou politic.
Sindicalismul ecologic provine din mişcarea filozofică a “verzilor” sau se împrumută de la micările pentru un comerţ echitabil. Este asemănător sindicalismului de acţiune directă. Pretinde că rejectează orice ideologie şi nu ia în seamă decât formarea, certificarea şi controlul aşa zisului “capital util” pentru un comerţ echitabil. Pune accentul pe conştiinţa ecologică, normele de mediu, sănătatea ecologică şi a mediului ambiental uman. Scoate în valoare capitalul natural şi capitalul uman. Susţine activităţi productive manuale, lucrări în lemn, cercetăşia. Procedează la forme de luptă înrudite cu acelea ale mişcărilor verzi şi are ca o formă de luptă predilectă „democraţia în locuri publice”.
Sindicalismul creştin a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea sub impulsul Bisericii catolice, în scopul de a nu lăsa socialismului monopolul organizării mişcărilor muncitoreşti. Este o cale de mijloc între marxism şi liberalism şi, în anumite cazuri, nu mai păstrează nici o legătură cu religia. S-au autodefinit ca luptând împotriva comunismului.

forme de luptă sindicale
Lupta sindicală îmbracă forme diverse printre care pot fi enumerate următoarele:
- Protestul verbal, un mijloc de luptă foarte frecvent datorită uşurinţei cu care poate fi pus în aplicare;
- Petiţia;
- Încetarea lucrului pe o durată scurtă de numai câteva ore;
- Încetarea lucrului alternativ pe grupuri, echipe, secţii de muncitori;
- Încetinirea producţiei prin adoptarea unui comportament de lucru mai puţin productiv;
- Greva de zel, este o formă amplificată a adoptării unui comportament de lucru mai puţin productive;
- Greva limitată, este o încetare a lucrului pentru o durată restrânsă în timp;
- Greva nelimitată, este încetarea lucrului până când nu este rezolvată cererea acestora;
- Pichetul de grevă, este format din grevişti voluntari care îi împiedică pe non-grevişti să meargă la grevă;
- Greva cu ocupare, este o formă de grevă în care non-greviştii sunt evacuaţi, locul de muncă este ocupat, pentru a nu permite proprietarilor să aducă alţi muncitori, iar uneori sunt preluate materialul şi logistica, în funcţie de nevoile muncitorilor;
- Lupta “intra muros”, se duce în interiorul limitelor înreprinderii, delegaţii grevişti hotăresc formele concrete;
- Lupta “extra muros”, este o luptă exteriorizată pentru invadarea şi ocuparea unei clădiri, birou, administraţii;
- Manifestaţie în oraş, adunare, marş, staţionare în loc public, toate pentru protest;
- Manifestaţie naţională;
- Manifestaţie internaţională;
- Discreditare legitimă, aducerea la cunoştinţa publicului a adevărului despre o situaţie de fapt, despre calităţile reale ale unui produs
- Diseminare de informaţii legitime
- Sabotaj, veche metodă de luptă care nu se mai întrebuinţează în prezent
- Reaproprierea producţiei, muncitorii îşi însuşesc produsele întreprinderii
- Vânzarea sălbatică : este o formă de vânzare pe domeniul public, nu prin lanţurile de distribuţie utilizate de firmă ; în felul acesta greviştii adună bani de supravieţuire ;
- Producţia sălbatică, greviştii îşi intensifică munca cu scopul determinării scăderii preţurilor produselor lor pe piaţă
- Boicotul, o campanie împotriva cumpărării produselor de la o întreprindere sau contra utilizării serviciilor unei firme
- Nesupunerea civilă, refuzul de a se supune legilor şi regulilor impuse de stat precum şi recurgerea la acţiuni de apărare împotriva statului ;
- Greva generală intersectorială, la nivel regional, naţional şi internaţional ;
- Greva generală insurecţională, o formă de luptă a muncitorilor înarmaţi împotriva ferocilor capitalişti ;
- Greva generală cu exproprierea bunurilor întreprinderii.
- Denunţarea, formă de luptă prin care sunt prezentate opiniei publice acţiunile fără beneficiu pentru mişcarea sindicală (aici poate intra denunţarea sindicatelor de acompaniament, denunţarea direcţiilor indicale care refuză participarea la grevă, denunţarea acordurilor patronat-sindicate care concurează la menţinerea stării de fapt sau şi mai rău la regresia socială); - Lupta împotriva birocraţiei sindicale (birocraţia sindicală fiind constituită din conducătorii mişcării sindicale care folosesc sindicatul pentru interesele lor personale)
forme de luptă ale puterii capitaliste împotriva mişcărilor sindicale

Puterea împotriva sindicatelor

În lupta împotriva mişcărilor sindicale, puterea face dovada unei versatilităţi deosebite aplicând procedee diversificate directe şi indirecte. Principiul fals de care se foloseşte puterea urmăreşte prescripţiile dictonului „Cine nu este cu noi este împotriva noastră !”. Astfel, puterea poate recurge la următoarele:
a) Metode moi
- dezbinarea, procedeu prin care se caută a se induce ideea intereselor diferite pentru organizaţiile sindicale;
- izolarea, procedeu prin care se urmăreşte restrângerea capacităţii de acţiune sincronă, în timp şi/sau spaţiu;
- dispersarea, procedeu prin care se urmăreşte eliminarea concentrării spaţiale a mişcării de protest,
- înşelarea, procedeu prin care sindicatul este convins să accepte o soluţie contrară intereselor muncitorilor,
- temporizarea, procedeu prin care se caută întârzierea declanşării acţinilor sindicale până la survenirea unor conjuncturi favorabile puterii;
- împiedicarea (stânjenirea), este un procedeu prin care puterea produce defecţiuni în buna funcţionare a acţiunilor sindicale de protest;
- provocarea, acţiune prin care sindicatul este obligat să ia o măsură neconformă cu legile, normele morale ale societăţii;
- spargerea, acţiune folosită preponderent în cazul grevelor prin care se încearcă aducerea altor muncitori şi înlocuirea greviştilor cu aceştia;
- slăbirea, procedeu prin care se urmăreşte inhibarea şi demotivarea muncitorilor dintr-o întreprindere pentru a-şi crea sindicat;
- intimidarea, realizabilă prin diferite forme (una dintre acestea este filmarea greviştilor);
- ameninţarea conducătorilor sindicali şi greviştilor
- neutralizarea axiologică
- demonizarea prin mass-media
- confiscarea conducerii sindicale, acţiune prin care întreaga conducere sau elementele importante decizionale sunt determinate să lucreze în scopul puterii.; aceasta se poate face prin cumpărare sau şantaj
b) Metode dure
- interzicerea mişcării prin lege
- împrăştierea şi dispersarea mişcărilor de protest prin violenţă (bastoane, gaze, tunuri cu apă );
- arestarea pe o durată limitată
- condamnarea juridică a acţiunilor greviste
- lichidarea fizică

sindicatele militare
Problema existenţei sindicatelor militare este una strict legată de puterea politică dintr-un stat. De obicei, cu scopul principal al evitării pericolului producerii unei lovituri de stat, puterea interzice militarilor dreptul de asociere în organizaţii profesionale. În schimb, ca o compensare a restrângerii drepturilor civile, militarii primesc diferite compensaţii, nu speciale, nu „nesimţite”, ci legale, stabilite prin lege.
În unele dintre ţările Uniunii Europene drepturile de asociere sindicală sunt legate de ideea dreptului militarului la exprimare individuală şi militarilor activi le sunt permise sau interzise asocieri profesionale de la caz la caz. Astfel, este permisă mişcarea sindicală a militarilor în Germania, Belgia şi Olanda . Aici, militarii se pot asocia fie în sindicate civile, fie în mişcări proprii sindicale. În Spania, Italia, Franţa şi Portugalia militarii nu au dreptul de asociere în sindicate. În Anglia, militarii activi pot adera la sindicate civile însă le este interzis să participle la acţiunile concrete politice şi revendicative ale acelor sindicate. Cu excepţia nefericită a Portugaliei, Spania şi Italia atenuează interdicţia de asociere în sindicate prin crearea şi menţinerea în sistemele militare a unor instituţii de “concertare” de la cuvântul “concertation” din limba engleză care semnifică “o formă de dialog şi co-decizie implicând schimbul de informaţii, discuţia liberă, împărtăşirea cunoştinţelor şi semnarea unor acorduri funcţionale între părţile administraţiei publice.” Prin aceste tipuri de instituţii, vocea cu cererile legitime ale militarilor poate fi exprimată şi ajunge în urma consensului stabilit să fie concretizată în legile şi ordonanţele politice. Chiar şi statele care permit asocierea sindicală şi-au creat organisme de concertare sindicală. Astfel, în Germania şi Olanda instituţiile militare de concertare cuprind de la caz la caz drepturi de informare, de propunere legislativă şi de co-decizie.

Studiu de caz : Sindicatele militare recurg la diferite metode de luptă una dintre acestea fiind marşul de protest. Astfel, în Belgia, în data de 15 noiembrie 2009, sindicatele militare au protestat împotriva unor măsuri luate de ministrul apărării Pieter De Crem. Iată cum relatează un jurnal belgian evenimentele : “de la câteva sute la mai multe mii de militari şi familiile lor au manifestat duminică la Bruxelles pentru a protesta împotriva planului de reformă a armatei propus de ministrul apărării. Pieter De Crem a încuiat uşile negocierii asupra fondului problemei provocând totodată iritarea precedesorului său, Andre Flahaut. Planul De Crem prevedea suprimarea a 5000 de posturi de cadre militare şi a 23 de cazarme. Numeroasele relocări prevăzute în plan implicau tot atâtea mutări pentru militari şi familiile acestora, aceştia devenind “navetişti” şi “celibatari geografic”.
Între 1675 persoane (după datele poliţiei) şi 6000 (după organizatori) au defilat între bulevardul Albert II de lângă gara de Nord şi parcul Cinquantenaire unde manifestaţia s-a încheiat la începutul după-amiezii. Manifestaţiile militarilor – care nu au drept de grevă – sunt rare, cea mai recentă fiind în 1998, dacă nu ţinem seama de „ziua gamelelor goale” din 6 iunie 2002.

Pensionarii militari sint niste burghezi

Citiţi declaraţia politică - "Pensionari burghezi ?" - a senatorului PDL Bîrlea Gheorghe cu nr. 1016 din 28.04.2010. De unde se vede că un partid de dreapta luptă cu înverşunare împotriva burghezilor pe care comunismul nu a reuşit să-i lichideze.
https://www.senat.ro/PDFIntrebari/Birlea%20Gh.%20%201016%20(2).pdf
sau la
http://www.scribd.com/doc/37880114/Birlea-Gh-1016-2

Se mai poate înţelege de aici că onorabilul profesor de filosofie (oare cum se înţelege cu preşedintele României ştiut fiind că ultimul nu pune prea mare preţ pe genul ăsta de activitate ?) consideră că dispariţia riscului din viaţa activă trebuie însoţită automat de scăderea venitului de înlocuire, adică pensia. Dar, problema, filosoficeşte, e chiar discutabilă. Din păcate, neavînd timp să combat acum pe larg această teză mă mulţumesc să spun doar cîteva cuvinte. Fie un căpitan de corabie cu o răspundere uriaşă şi cu multe studii care are în timpul perioadei active un salariu mult mai mare decât al matelotului care freacă puntea. Are un salariu mult mai mare deoarece este implicat cu o parte mai mare în obţinerea profitului patronului navei. Amîndoi sunt supuşi aceluiaşi risc îngrozitor de a muri înecaţi în timpul unei furtuni pe mare. La pensie, riscul a dispărut, în consecinţă căpitanul trebuie să aibă aceeaşi pensie ca matelotul. E corect ? Dar, atunci la ce bun să fii căpitan ? De fapt, căpitanul se confruntă cu mult mai multe şi diferite riscuri. De fapt, căpitanul e plătit cu salariu mare nu pentru confruntarea cu riscul, ci pentru înlăturarea riscului, pe care o face cu mai multă ştiinţă şi cu beneficii pentru armator decît matelotul. Şi atunci spun. La pensie, riscurile au dispărut, dar eliminarea riscurilor efectuată în timpul perioadei active a dispărut şi ea ? Desigur că nu şi lucrul acesta poate fi cuantificat în bani, acumulare, capital şi profit pentru armator. În concluzie căpitanul chiar trebuie să aibă o pensie mai "burgheză".
Cît despre noi militarii rezervişti, sîntem încă confruntaţi cu riscul dacă în caz de necesitate putem fi chemaţi pe cîmpul de luptă.

Informare despre comemorarea de la Păuliş şi eroul de la Şofronea

Peste 200 de militari în rezervă au protestat, duminică, la o comemorare care a avut loc la Monumentul Eroilor din Păuliş, judeţul Arad, aceştia fiind nemulţumiţi de noua Lege a pensiilor care prevede trecerea militarilor în sistemul public de pensii, informează Mediafax. Cei mai mulţi dintre protestatari, aproximativ 150, au venit cu autocare din Timişoara, Lugoj şi Hunedoara, ei fiind membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMDRR). Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponobilizate, în Rezervă şi în Retragere Timişoara, Marian Constantin, a declarat că protestul a fost "faţă de desfiinţarea sistemului pensiilor militare de stat, care a funcţionat de pe timpul lui Cuza şi care este perfect legal în ţările Uniunii Europene". "Protestăm şi pentru că au fost reduse soldele militarilor cu 25 la sută, spun guvernanţii, dar prin reducerea sporurilor militare s-au pierdut 40 la sută din venituri", a afirmat Marian Constantin. Liderii manifestanţilor s-au declarat nemulţumiţi şi de "subfinanţarea sistemului de apărare", ei afirmând că dacă nu vor fi ascultaţi de Guvern vor continua formele luptei sindicale "până la recâştigarea tuturor drepturilor". Pe de altă parte, manifestanţii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că un general în rezervă venit din Timişoara "a fost împiedicat să ţină un discurs", după cele ale oficialilor MApN şi ai judeţului Arad. "Am fost împiedicat să vorbesc de către organizatori, de la Prefectură, motivând că nu eram planificat. Am vrut să vorbesc despre nemulţumirile noastre, faptul că am fost vidaţi de toate drepturile pe care militarii pensionari le-au avut prin legi aliniate la cele din ţările europene", a spus generalul în rezervă Ciobanu Emil.
Manifestarea de protest de la Păuliş care s-a desfăşurat, pe parcursul comemorărilor şi depunerilor de coroane la Monumentul Eroilor, a durat o oră, încheindu-se fără incidente. Comemorarea este cea de-a 66-a a eroilor Detaşamentului Păuliş care a participat la luptele purtate în judeţ în cel de-al Doilea Război Mondial. În timpul comemorării, manifestare ce a fost organizată de autorităţile arădene, protestatarii au purtat şepci albastre cu numele sindicatului şi pancarte cu mesaje adresate Guvernului, precum "Guvernanţi nu putem să murim toţi pe front ca să ne bucurăm de respectul vostru, unii dintre noi ajung să fie şi pensionari militari".
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale Viorel Oancea a declarat că protestul celor aproximativ 200 de militari în rezervă a fost "unul politic" şi că aceştia nu au motive să se plângă de venituri, susţinând că primesc pensii mari. "Nu li s-au diminuat drepturile. Că se plâng, este o acţiune politică, iar eu nu sunt aici la o acţiune politică, ci pentru o comemorare. Nu era potrivit să se manifeste aici, unde comemorăm eroismul. Să arate cupoanele de pensie, că au şi 4.000 de lei pensia", a spus Oancea.

corespondent CIORTEA OCTAVIAN, ciorteaoctavian@yahoo.com


Consultă CV-ul deputatului Viorel Oancea:

CV Viorel Oancea la http://www.inpolitics.ro/upload/ca90ca0d-b4ce-4954-b1ac-c9215c5dbd4d.doc şi http://www.mapn.gov.ro/secretari/index.php

Articole despre probleme controversate la adresa deputatului Viorel Oancea

Deputatul Viorel Oancea, deranjat de salariul prea mic?http://banateanul.gandul.info/ultima-ora/deputatul-viorel-oancea-deranjat-de-salariul-prea-mic-2789278 (17 iulie 2008)

Deputatul PD-L de Timiş, Viorel Oancea, s-a arătat indignat de salariile imense pe care le primesc membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi cei ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). În comparaţie cu cei peste 10.000 de euro pe care îi au aceşti angajaţi ai statului, Oancea spune că se simte... un sărăntoc.
Chestiunea indemnizaţiilor acestor şefi sau membri ai celor două comisii nu este o noutate, sumele cu care sunt remuneraţi aceştia fiind făcute publice încă de acum trei ani. Viorel Oancea le aduce în discuţie numai acum şi spune că va pregăti, pentru sesiunea din toamnă a Parlamentului, modificări ale legilor pentru ca aceste sume să scadă. "Este inadmisibil să primească atâta dacă sunt salariaţi ai statului. Am auzit că preşedinta de la o comisie de supraveghere are 17.000 de euro. Nu se poate. Trebuie să facem ceva. Noi, la Parlament, cu 1.000 de euro, suntem nişte sărăntoci. Ce să mai spun de pensionarii cu câteva sute de lei", a declarat, revoltat, Viorel Oancea.
alina.sabou@banateanul.ro


Deputatul PLD Viorel Oancea, cercetat in dosarul "Flota": "Eu sunt singurul fraier?" (http://stiri.rol.ro/Deputatul-PLD-Viorel-Oancea-cercetat-in-dosarul-Flota-Eu-sunt-singurul-fraier--87769.html) articol din data de 23 octombrie 2007



Deputatul PLD de Timis Viorel Oancea a dezvaluit, la sfarsitul saptamanii trecute, ca este anchetat de procurorii DNA in celebrul dosar "Flota", in care principalul protagonist este presedintele Traian Basescu.


In perioada in care s-a vandut o buna parte din flota Romaniei, Oancea era membru in Consiliul de administratie al CNM Petromin SA Constanta.

Scandalul iscat de vanzarea, in perioada 1991 - 2000, a 16 nave ale fostei companii maritime Petromin s-a ramificat si la Timisoara, politicianul Viorel Oancea (foto) fiind una dintre cele 136 de persoane anchetate de-a lungul timpului. Dintre acestea, 80 de persoane au fost trimise in judecata sub diferite acuzatii, in august 2004, iar pentru alte 51 procurorii au disjuns faptele. Printre cei trimisi in judecata pentru comiterea unor fapte penale "in legatura directa cu modul defectuos in care si-au exercitat, cu buna-stiinta, atributiile de serviciua se afla si fostii ministri ai tansporturilor Traian Basescu, Paul Teodoru si Aurel Novac, fostul presedinte al Fondului Proprietatii de Stat Radu Ovidiu Sarbu, fostii secretari de stat Calin Drago mir Marinescu, Gheorghe Adrian Marinescu, dar si Viorel Oancea. In urma cu opt ani, liberal-democratul a facut parte din Consiliul de administratie al Petromin si este anchetat, in prezent, pentru prejudicierea statului roman prin vanzarea a doua nave.

Calculele deputatului
Este vorba de navele "Baneasa si "Baia de Cris". "Conform vechii expertize, din 1992, s-a constatat ca valoarea navei "Baneasa este de 12 milioane de dolari. In 1999, s-a scazut taxa de armator de un milion si jumatate, deci valoarea navei a ramas la 10 milioane si jumatate. Noi am luat pe ea patru milioane si jumatate, deci sase milioane este paguba produsa. Stiti foarte bine ca in momentul in care faci licitatie, piata hotaraste care este pretul real al unui produs, a calculat deputatul timisorean, opinand ca acest dosar este unul politizat, care-l vizeaza pe presedintele Traian Basescu.

Desi ultima expertiza din acest dosar, facuta publica doar cu cateva zile in urma, nu numai ca a anulat prejudiciul de 275 milioane de euro, dar a mai si recalculat un profit de peste 40 milioane de euro din vanzarea navelor, este de remarcat zelul procurorilor DNA care-si continua treaba. Politicianul timisorean a punctat si acest aspect al problemei, sustinand ca nu a avut nimic de castigat de pe urma acestor tranzactii. "Singurul vinovat sunt eu, singurul fraier din toata treaba asta? M-au gasit pe mine sa ma cerceteze. Dar unde sunt ceilalti membri din Consiliul de administratie?, a intrebat retoric Oancea, hotarat sa se apere singur in fata anchetatorilor, fara sa apeleze la serviciile avocatului Valeriu Stoica, seful sau pe linie de partid. Referindu-se la acelasi subiect, tot la sfarsitul saptamanii trecute, senatorul PRM de Timis, Valentin Dinescu, aprecia ca presedintele Traian Basescu il "tine in bratea pe procurorul Doru Tulus, seful Sectiei a II-a a DNA, pentru ca acesta ar avea in mapa dosarul "Flota, cu toate probele sale compromitatoare. "Procurorul Doru Tulus poate sa ia acest dosar si sa plece acasa, la presa sau in alte locuria, a previzionat, in stilul insinuant al partidului din care face parte, senatorul Dinescu.

Revenind la colonelul Viorel Oancea, sa mai spunem ca acesta a devenit una dintre cele mai cunoscute personalitati din Timisoara dupa ce, in decembrie 1989, inainte de caderea lui Ceausescu, a ordonat unitatii pe care o conducea in strada sa se solidarizeze cu multimea adunata in Piata Victoriei. Datorita meritelor sale in timpul revolutiei de la Timisoara, in anul 1992 a fost ales primar al municipiului de pe Bega.
Vlad Enciu

http://www.timisoara.com/newmioc/60.htm

Legat de eveniment, deputatul PDL de Arad Traian Constantin Igaş a ţinut în şedinţa Camerei deputaţilor din 20 septembrie 2005(http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5920&idm=1,22&idl=1) un Omagiu interesant al cărui text vi-l prezentăm:

"
"Omagiu eroilor de la Păuliş"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Există momente în activitatea noastră când trebuie să ne plecăm capetele în memoria unor fiinţe asemeni nouă, dar care astăzi sunt pentru noi adevăraţi eroi. Se cuvine ca la ceas omagial să aducem recunoştinţa noastră, a tuturor, celor care n-au cerut nimic, dar care au oferit totul pentru noi toţi şi pentru patria noastră. Zilele acestea, Aradul îşi cinsteşte cu mare mândrie eroii căzuţi la Păuliş în anul 1944, pentru a opri înaintarea trupelor fasciste.

Detaşamentul Păuliş la care doresc să fac referire, a reprezentat un pilon important al planului strategic pentru zădărnicirea încercărilor trupelor hitleriste de a ocupa şi utiliza cele trei mari căi de acces în Banat şi Crişana, şi anume: zona Timişorii, defileul Mureşului şi văile Crişurilor în situaţia intervenită după victoria actului revoluţionar din august 1944. Întreaga acţiune a fost încredinţată Armatei I române, constituită în contextul dat, din formaţiunile militare existente în zonele din vestul ţării, aşa cum cereau până atunci sarcinile de a garanta acoperirea sumară a frontierei de stat şi asigurarea liniştii interne. Forţele Armatei I au inclus unităţi şi centre de instrucţie cu recruţi ce nu aveau un stagiu sub arme mai mare de câteva luni, şcoli militare de subofiţeri, părţi sedentare sau formaţiuni de grăniceri. Necesitatea imperioasă de a acţiona imediat după 23 August 1944 pentru dezarmarea trupelor hitleriste răspândite în teritoriu şi pentru a bara calea forţelor invadatoare ce urmăreau să anuleze cuceririle insurecţiei naţionale şi să încalce suveranitatea şi integritatea ţării, a solicitat un efort maxim din partea unităţilor abia încropite ale Armatei I, dotate doar cu armament de instrucţie şi mijloace insuficiente faţă de cerinţele impuse de război.

Pentru apărarea defileului râului Mureş, în zona Păuliş-Cuvin-Ghioroc-Baraţca, Şcoala de Subofiţeri rezervă nr. 5 din Radna s-a constituit în "Detaşamentul Păuliş", prin Ordinul Corpului 7 Teritorial din 11 septembrie 1944, iar din Ordinul Armatei I din aceeaşi zi, detaşamentul a fost întărit cu Divizionul 61 artilerie grea şi Batalionul 1 din Regimentul 96 infanterie.

În apărarea Aradului, Şcoala de subofiţeri Radna, prin vitejia cu care a luptat, a dovedit din plin cât este de scump tuturor inimilor româneşti pământul Transilvaniei. Şcoala de subofiţeri în rezervă infanterie Radna, care a constituit osatura Detaşamentului Păuliş, merită să fie cinstită de naţiune, pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă, în perioada 14 - 20 septembrie 1944, aşa cum au fost şi eroii de la Păuliş.

Detaşamentul Păuliş, ca şi alte unităţi militare participante la efortul eroic de eliberare a ţării de sub opresiunea fascistă, a constituit o parte integrantă, reprezentativă a generaţiei tinere din anii 1944, chemată de gravitatea împrejurărilor să facă dovada forţei şi calităţilor sale. Membrii detaşamentului fuseseră recrutaţi pentru şcoala de subofiţeri ( nu de ofiţeri ), deoarece nu aveau studii liceale complete, ca urmare a faptului că proveneau din familii sărace, de ţărani muncitori, cărora nu le erau accesibile atunci decât şcoli considerate de mâna a doua, cum erau şcolile de învăţători sau şcolile de meserii. Ofiţerii superiori din conducerea şcolii, proveniţi din straturile sus-puse ale societăţii, se considerau ostracizaţi, pedepsiţi prin sarcina primită acolo, dispreţuiau elevii pe care-i aveau sub comandă, considerându-i "pe jumătate ţărani". Iată, deci, componenţa socială a viitorului Detaşament Păuliş, adevărat eşantion reprezentativ.
Sub raport numeric, efectivul Detaşamentului Păuliş cuprindea 755 elevi ai şcolii militare, la care s-au adăugat, ca unităţi de întărire, 569 soldaţi din Regimentul 96 infanterie, 360 soldaţi din Divizionul 61 artilerie grea şi 124 cadre de ofiţeri şi subofiţeri, în total 1 808 oameni. Misiunea a fost îndeplinită în ciuda dificultăţilor şi a unor pierderi apreciabile: 380 oameni din care 65 morţi.

Amplasarea poziţiei de apărare la gura defileului râului Mureş, pe aliniamentul şanţului antitanc pe lângă localitatea Păuliş, s-a dovedit o măsură eficace, bine gândită, aptă să valorifice la maximum potenţialul uman şi material destul de redus de care dispunea detaşamentul. Deşi lăţimea dispozitivului de apărare, de circa 8 kilometri, era mult prea mare faţă de efectivul şi dotarea cu tehnică de luptă a militarilor noştri, iar flancul drept al liniei de apărare era descoperit ( de la Cuvin la Pâncota ), orientarea în teren, derutarea inamicului şi contraatacurile surprinzătoare în momentele şi locurile nevralgice pentru atacatori s-au dovedit hotărâtoare în îndeplinirea misiunii încredinţate detaşamentului. Şcoala de subofiţeri de rezervă infanterie, Radna, comandată de colonelul Petrescu Alexandru, s-a acoperit de glorie cu ocazia luptelor dintre 14 şi 20 septembrie 1944, în regiunea Păuliş-Ghioroc-Cuvin.

În semn de omagiu adus eroismului şi jertfelor date de elevii fostei Şcoli de subofiţeri de rezervă din Radna în luptele din neuitatul septembrie 1944 pentru stăvilirea ofensivei fasciste a fost ridicat în apropierea localităţii Păuliş din judeţul Arad, după 30 de ani, un impresionant monument simbolizând un arbore uriaş ancorat peren, indestructibil în solul şi istoria patriei şi care domină înălţimea cu ramurile şi aripile sale, adevărate coloane infinite.

Generaţiile care au fost martorii acestor evenimente au predat în mod firesc ştafeta creaţiei istorice materiale şi spirituale generaţiilor din prezent, responsabile la rândul lor de destinele patriei, iar noi nu putem să trecem nepăsători peste amintirea lor fără ca măcar să aruncăm o privire peste umăr, pentru cei care nu mai sunt, dar cărora le datorăm atât de mult: veterani, invalizi de război, participanţi la luptele pentru eliberarea pământurilor româneşti.

Cinste lor!"

Omagiul transmite un mesaj aiuritor [subliniat prin îngroşare] prin care domnul actual senator PDL Traian Constantin Igaş îşi manifestă ura de clasă împotriva ofiţerilor armatei române. Ţinând seama şi de poziţia dânsului faţă de contestata lege unitară a pensiilor (http://www.jurnalul.ro/stire-observator/traian-igas-legea-pensiilor-trebuie-sa-corecteze-nedreptatile-din-ultimii-20-de-ani-554933.html) putem presupune că este unul dintre iniţiatorii abominabilului act legislativ L119/2010. Şi dacă luăm în considerare faptul că domnul Igaş consideră că reprezentativitatea eroismului este dată de subofiţerii ţărani, atunci nu trebuie să ne mai mirăm de faptul că probabil este adevărat că numai pensiile ofiţerilor vor scădea. Printre activităţile parlamentare ale domnului Traian Igaş putem semnala întrebări şi declaraţii politice, de exemplu:

Intrebare nr. 426 / a din 16.9.2009 Vezi detaliu
Posibilitatea trecerii unităţilor militare dezafectate în domeniul administraţiei publice locale

Declaraţie politică nr. 949 din 13.04.2010 "De două ori Katyn" unde menţionează: "uciderea a 20.000 de ofiţeri polonezi de către sovietici a reprezentat o mare pierdere pentru acest stat".

Încheiem exprimându-ne mirarea cum de o persoană ce deplânge asasinarea colectivă a ofiţerilor polonezi nu-i deplânge pe cei români ca de exemplu căpitanul-erou de la Şofronea Pete Romulus, mai ales ştiind că domnul senator este acum un fiu al Aradului. Pe când un Omagiu ofiţerilor-eroi morţi în lupta antihitleristă, dar şi în luptele de eliberare ale teritoriului cotropit de ocupanţii sovietici ?

"La scurt timp dupa ce tara noastra a rupt alianta cu Germania hitlerista, o veste s-a raspandit cu iuteala: trupe unguresti au navalit peste granita de vest a tarii. Doua divizii inamice, din care una de blindate, inaintau dinspre Curtici spre defileul Muresului, unde nu erau amplasate efective romanesti. Vestea s-a confirmat in aceeasi zi (13 septembrie 1944), cand din directia Arad s-au auzit bubuituri puternice, care au Incetat abia la caderea serii.
A doua zi s-a aflat ca un braniscan, capitanul Romulus Pete, a murit in luptele de la sofronea- Arad. Era un flacau chipes, militar de cariera, specializat in artilerie antiaeriana. Inca doi frati de-ai sai se aflau sub arme: Octavian la Statul Major General, si Lelu (Viorel), ranit, intemat intr-un spital din Oradea. A fost mare jale in familia Pete si in tot satul. Mai tarziu am aflat cum s-au petrecut lucrurile:
Capitanul Romulus Pete era cu unitatea sa la Arad. In ziua cand a fost rupt frontul pe granita de vest, a primit ordin sa se deplaseze imediat cu doua tunuri tractate de camioane si sa opreasca inaintarea trupelor inamice spre Arad. Camioanele se miscau cu dificultate pe soseaua intesata de oameni care se refugiau din oras spre satele din jur. Pe drum, unul din cele doua camioane s-a defectat si a ramas pe loc. Celalalt si-a urmat drumul anevoie. La un moment dat din multime s-a desprins un baietandru de vreo 15 ani, care s-a urcat calare pe teava tunului. Tunarii care sedeau pe lazile cu munitie in caroserie au strigat, cerandu-i sa coboare, dar baiatul se impotrivea cu incapatanare. Atunci, militarii au batut in geamlacul de la cabina, anuntandu-l pe capitan. Acesta a coborat si s-a dus la cel in cauza, dar baiatul s-a rugat sa fie luat si el, deoarece este din Curtici, unde mama si sora sa ramasesera sub ocupatie. Ofiterul l-a masurat din ochi si s-a lasat iduplecat, poftindu-I sa urce in camion, dupa care si-au continuat drumul.
La intrarea in satul Sofronea au observat ca deja mai multe tancuri ajunsesera la Castelul Purly aflat in apropiere. Tunul a fost instalat in pozitie de tragere si au fost lovite 4 din cele 5 tancuri. Apoi tunul a fost reamplasat intre doua case din capatul satului, de unde putea fi tinuta sub control soseaua pe care intentionau sa inainteze trupele inamice. Capitanul s-a urcat intr-un pom de unde a dirijat tirul tunului. Timp de 6 ore acolo s-au desfasurat lupte crancene cu un dusman ce avea o putere de foc covarsitoare. De mai multe ori, inamicul a incercat sa razbata inclusiv cu lanturi de tragatori prin porumb, dar tot de atatea ori a fost respins de o mana de viteji, sprijiniti cu arme usoare de ostasii unui regiment de calarasi. Au fost distruse 7 tancuri si doua camioane, au fost ucisi 45 de inamici si multi altii au fost raniti.
Dar si servantii tunului au cazut unul cate unul. La un moment dat mai erau in viata capitanul, un tunar si elevul Virgil lovanas, care in cursul bataliei a invatat manuirea tunului. Un obuz a explodat aproape de bravul capitan, si o schija l-a atins mortal in plamani. A mai apucat sa dea ultimele instructiuni, apoi soferul l-a urcat in camion si au plecat. Capitanul Romulus Pete s-a stins in chinuri in drum spre spitalul din Lipova. Tunul continua sa traga, deservit de cei doi ramasi in viata. Dar incepuse sa se intunece si vazand flama, inamicii au localizat imediat tunul si au pus in actiune brandurile. Un obuz a cazut chiar pe tun, lovindu-i mortal pe amindoi. Tunarul a murit pe loc, iar elevul a doua zi in spitalul din Lipova, in bratele tatalui sau.
Dupa ce tunul romanesc a fost redus la tacere, coloana de tancuri vrajmase s-a apropiat de locul unde fusese instalat. A iesit din pivnita si proprietarul casei, un taran batran. Un maior ungur, care stia romaneste, l-a intrebat incotro au fugit romanii. Acesta i-a aratat trupurile sfartecate care zaceau pe pamant. Ofiterul ce comanda pe invadatori si-a dat seama ca in acel loc s-a savarsit o fapta deosebita de eroism. Desi pierduse multi subordonati, a comandat salva de onoare pentru cei cativa viteji romani morti.In cele 6 ore cat au fost tinute pe loc, cele doua divizii puteau ajunge in spatele trupelor romane ce luptau in inima Ardealului, cu consecinte dezastruoase pentru ai nostri. in acest rastimp, alte efective romanesti s-au instalat in dispozitiv de lupta, reusind sa opreasca inaintarea inamicului.
Pentru faptele savarsite cu pretul vietii, vitejii de la Sofronea au fost declarati eroi si li s-a ridicat un monument in orasul Lipova. Pentru curajul si priceperea cu care a condus operatiunea de la Sofronea, capitanul Romulus Pete a fost inaltat post-mortem in grad si decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul", iar unitatea din care a facut parte ii poarta numele. Consatenii din Branisca au hotarat sa dea numele lui celei mai lungi strazi din localitatea Branisca. Mai multe lucrari cu caracter militar si istoric considera episodul de la Sofronea ca pe o reinviere a vitejiei strabune a romanilor.
"(http://www.primariabranisca.ro/ro/istoric/romulus_pete.htm)

“Jedem das seine” – Fiecăruia ce i se cuvine

Străjuind intrarea sinistră a lagărului de la Buchenwald lozinca nazistă aşternea încă o pată de suferinţă şi vinovăţie în sufletul concentraţionarului ales de statul regimului naţional-socialist. Şi ce altă vină să fi avut oare milioanele de persoane trecute prin infernul shoahul-ui decât aceea că puteau servi ca un ţap ispăşitor ideal pentru o populaţie supusă unei paroxistice arte a manipulării. Desigur, a fost şi atunci o problemă financiară şi istoricii o pot dovedi cu probe documentare. Efortul de război hitlerist a fost susţinut nu numai de economia germană, ci şi prin sacrificarea vieţilor şi spolierea averilor acelor nefericiţi etichetaţi ca duşmanii naţiunii. Fiecăruia ce i se cuvine. Trebuia să înţeleagă cel care în curând urma să părăsească lumea de atunci metamorfozat prin fumurile negre şi urât mirositoare ale crematoriilor că toate astea se petrec fiindcă o merită, fiindcă i se cuvine. Fără a fi ascultat, fără a fi judecat, fără a fi iertat. Cu ură şi patimă.
Programul nazist de genocid a început concomitent cu prima zi de război când la 1 noiembrie 1939 Hitler a semnat un decret secret privind eutanasierea, conceput să elibereze statul fascist de răspunderea întreţinerii în azile şi spitale a bătrânilor fără familie şi a bolnavilor cronici. Dar, naziştii se gândiseră mai demult la aceasta. În 1934 dr. Wagner ministrul sănătăţii nazist vorbea astfel într-o conferinţă iniţiată desigur din motive propagandistice: „povara economică pe care o constituie persoanele suferinde de boli ereditare reprezintă un pericol pentru stat şi societate ... în mijlocul naturii aceste creaturi n-ar putea exista şi ar fi exterminate conform legii divine ”. Conştient de o anumită rezistenţă a societăţii germane fuhrerul a semnat decretul în ziua invadării Poloniei. „Astfel, spusese el – acesta va fi un decret de război şi problema va fi rezolvată mult mai uşor ... opoziţia bisericii nu va conta prea mult”. Deci, iarăşi, fiecăruia ce i se cuvine, în mod natural.
Poate că nici nu mi-aş fi amintit aceste realităţi istorice abominabile dacă o anumită retorică legată de problema legii unitare a pensiilor nu mi-ar fi atras atenţia. Citind textele care fundamentează legea sistemului unitar de pensii publice (în septembrie-octombrie 2009 încă în faza de proiect) m-am convins încă o dată de două lucruri importante, anume. Mai întâi, că realitatea socială poate fi descoperită ca raţiune (cauză) suficientă a existenţei lumeşti în documentele legislative. Ulterior, că domnii parlamentari nefiind în genere de profesie statisticieni pot aproba legi în baza unor expuneri de motive pe cât de stufoase, pe atât de ireale şi absurde. În consecinţă, se cuvine, dragi camarazi, să începem un monolog care poate va clarifica mai multe dintre nedumeririle pe care încă le manifestaţi legată de această binefacere pe care ne-o dăruieşte cu multă gratitudine actualul regim de putere. Sînt aproape convins, dragii mei, că până acum ca militari ocupaţi mai mult cu muştruluiala din cazarmă nu prea v-aţi format deprinderea de a citi textele legislative în formare şi de a căuta să descoperiţi efectele care le pot produce asupra vieţilor voastre. Dar, sînt pe de-a întregul convins că o veţi face de acum înainte, fiind deja conştienţi de măsura obişnuită a dublului discurs al puterii. Una vorbim, alta facem. Să urmărim puţin firele roşii ale expunerii de motive adiacente controversatei legi. Motivul principal declarat şi totodată prima propoziţie a legii este instituit de necesitatea asigurării sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii publice. Urmează amalgamat descrieri ale situaţiei actuale, înşiruiri de presupuse principii, măsuri reformatoare, promisiuni de restabilire a echilibrului, cifre şi cuvinte toate făurite pentru convingerea cititorului, mai mult o doctrină de credinţă decât o expunere seacă şi riguroasă de motive raţionale şi publice. Ar dura prea mult şi ar fi plictisitor să citez textele generale şi doresc să fac doar o trecere în revistă. Înainte de toate nu pot să nu subliniez faptul că legea începe cu o contradicţie majoră. Afirmă că motivul principal este dat de nesustenabilitatea sistemului public de pensii, dar nu spune că statul nu are bani, ci doar că aceste cheltuieli bugetare cu pensiile sunt prea mari (cca 9% din PIB, uitând însă a menţiona care sunt celelalte cheltuieli). Deci, statul consideră, astfel. Am bani, dar voi pensionarii depindeţi de un sistem mutual de asigurare a riscurilor care nu prea mai funcţionează. Eu nu vreau să ajut acest sistem, e o povară pentru mine, în concluzie singurul lucru pe care-l pot face este să vă micşorez pensiile prin diferite manipulări financiare (cea mai importantă decuplarea de la salariul mediu pe economie, prin faptul că pensia va fi indexată de acum înainte numai cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut). Trebuie să înţelegeţi bine cum e cu creşterea asta. E vorba de 50 de procente din diferenţa între actualul salariu mediu brut pe economie şi un alt salariu viitor, diferenţă nesemnificativă. Eu statul am bani, dar nu pot să vă dau decât atât cât vi se cuvine. Duce în cârcă un contribuabil 1,2 pensionari ? Ei bine, atât vi se cuvine. Chiar dacă, odinioară, eu actual pensionar ca fost contribuabil am adus statului român beneficii uriaşe şi fondului de pensii o sumă considerabilă. Am înţeles. Acum, atât mi se cuvine.
Înverşunatul promotor ale legii descoperă cauzele imediate ale nesustenabilităţii sistemului financiar în fenomene sociale care ne implică şi pe noi. Astfel, se descoperă că numărul mare de pensionari provine şi din faptul că multe persoane sunt pensionate la o vârstă tânără încă apte de muncă şi sîntem daţi exemplu: „Se adaugă vârstele mult mai reduse practicate de actualele sisteme de pensii speciale cum ar fi: 50 de ani pentru personalul navigant din aviaţia civilă, 55 ani pentru militari şi poliţişti, 60 de ani pentru magistraţi şi personalul auxiliar din tribunale şi curţi de apel”. Se mai descoperă şi un principiu de justiţie socială nemenţionat între acelea înşirate în baza căruia trebuie eliminată „existenţa unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii şi tratament inegal pentru unele categorii profesionale a făcut ca să se creeze o diferenţă uriaşă între cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie publică. Astfel, de la 1 octombrie 2009, cea mai mică pensie a devenit 350 lei, în timp ce, cea mai mare pensie din sistemele de pensii speciale depăşeşte 35.000 lei adică este de 100 ori mai mare”.
Raţionalul legislator introduce fără să justifice cauzele şi o serie de măsuri pretins „reformatoare” cum sunt:

- creşterea şi egalizarea vârstelor standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei;
- creşterea vârstelor de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
- integrarea persoanelor aparţinând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice
- creşterea valorii punctului de pensie cu nivelul inflaţiei şi cu 50% din creşterea reală a salariului mediu brut.
- recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice.
- creşterea numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizează venituri din profesii liberale, manageri, asociaţii familiale
- descurajarea numărului de pensionări anticipate parţiale
- descurajarea pensionărilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical (aici cu minuscule se precizează că pensia de invaliditate de gradul 3 echivalentă cu pierderea pe jumătate a capacităţii de muncă nu se va mai acorda decât după 45 de ani, celor mai tineri oferindu-li-se recalificări şi locuri de muncă ).
- finanţarea indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I din bugetul de stat.

Acestea sunt motivele şi măsurile, urmează multe multe cifre cu menirea de a da o alură ştiinţifică, deci, credibilă precedentelor. Înţeleagă fiecare ce-o vrea, dar eu nu pot înţelege decât aşa.
Că statul trece prin dificultăţi mari o înţeleg. Chiar şi problema asta cu îmbătrânirea populaţiei, cu înmulţirea pensionarilor. Până şi nenorocirea cu reducerea numărului contribuabililor care alimentează fondul de asigurări pentru riscuri sociale. Înţeleg greutăţile statului faţă de un român predispus să fenteze, fie printr-o pensie anticipată, fie printr-o pensie de boală. Mai rămâne însă un lucru fundamental de înţeles. Este motivată legea aceasta prin nesustenabilitatea financiară a sistemului de pensii publice şi sunt oare cele prezentate cauzele reale ale colapsării sistemului ? Hai să vedem!
Prima mistificare legată de principiul contributivităţii este aceea că trec drept pensii tot felul de ajutoare sociale pentru persoane care nu au contribuit niciodată la fondul de pensii sau au contribuit extrem de puţin. De aici, primul şi cel mai puternic dezechilibru. De ce să ia statul banii cuveniţi mie şi să-i dea celorlalţi. Aşa cum plăteşte însoţitorii persoanelor cu invaliditate de gradul 1 nu are decât să-i plătească şi pe aceştia de la bugetul de stat, nu de la cel de pensii. Îi ştie oricine.
Apoi, este o problemă a contribuabilului inexistent şi a celui evazionist. Dar, ce vă împiedică să creaţi locuri de muncă plătite decent, să absorbiţi şomajul transformându-l în sute de mii de contribuabili. Nu mai puteţi, cumva ? Nu vă lasă acordurile cu FMI ? Despre evazionişti mi-e greu să cred că există, în afară de acei mari contributori persoane juridice păsuite ori neglijate cu bună ştiinţă din interese obscure. Cât despre cei luaţi cu japca pentru drepturi de autor cum veţi transforma sumele cotizate în stagiu de cotizare ?
Este o problemă a vârstei, dar în acelaşi timp o falsă problemă şi o mare nedreptate făcută femeilor. E falsă, fiindcă condiţiile actuale de muncă într-o strategie globală politicianistă de vânzare pe nimic a forţei de muncă româneşti a provocat o uzură biologică şi psihică excesivă. În loc de pensionari, veţi avea angajaţi de stat cu eficienţă extrem de scăzută. Ştiţi ce înseamnă asta ? Legea utilităţii marginale aplicată la eficienţa globală a unei întreprinderi ne învaţă că este limitată de eficienţa celui mai inadecvat angajat. Aceasta înseamnă apariţia unui sistem bugetar extrem de ineficient. În ce priveşte mediul privat, legea va genera cel puţin consacrarea oficială a muncii la negru, implicit o scădere şi mai mare a contribuţiilor. Pensionările anticipate şi multe din pensionările de invaliditate de gradul 3 sunt datorate tot uzurii umane, iar mai recent chiar contagiunii sociale pe care aţi provocat-o cu reducerea salariilor. Evident când perspectiva unei pensii anticipate parţiale pare mai luminoasă decât încă câţiva ani de serviciu de la care să provină o pensie neîndestulătoare oricine se gândeşte la o mică şmecherie. Iar când veţi reuşi să efectuaţi reinserţia socială a pensionarilor de invaliditate de gradul 3, atunci vă rog să-mi comunicaţi şi mie. Integrarea persoanelor din sistemele alternative (nu speciale) de pensii în acest sistem e în parte justificată, în parte nu, şi la urma urmei este doar un exerciţiu de imagine şi o propagandă electorală în favoarea unui partid care doreşte a se prezenta ca fiind „de partea poporului”. În curând, în condiţiile liberalizării pieţei muncii europene, veţi pierde sute de persoane competente urmând regrete tardive şi încercări infructuoase de recrutare. Singurele elemente de calibru din această lege sunt punctele privitoare la noul mod de calcul al punctului de pensie şi recalcularea pensiilor stabilite prin legi pentru sisteme alternative de pensii. Efectul comun al acestora fiind reducerea imediată sau ulterioară a pensiei, în valoare reală (ca putere de cumpărare) sau nominală această lege unitară a sistemului de pensii publice poate fi înţeleasă cu alt nume, de exemplu Legea reducerii pensiilor prin stabilirea unui procedeu mai dezavantajos de calcul al punctului de pensie şi includerea militarilor rezervişti în acest sistem. Desigur, dacă ne mai sforţăm puţin am putea găsi încă un nume cumulativ. Legea contribuţiei forţate la sistemul nesustenabil de pensii publice. Păi, dacă asta vi se cuvine !
Vom fi lămuriţi mult mai bine despre adevăratele motive ale legii dacă vom avea curiozitatea de a studia documentul impactul bugetar şi macroeconomic al propunerilor de modificare a sistemului unitar de pensii publice scenariul 1 (varianta de indexare a punctului de pensie in functie de inflatia prognozata) http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/5.-Impact-text-var-1-var-2-MFP-CNP.doc. Aici se zice negru pe alb. Că indexarea numai în funcţie de inflaţie menţine constantă puterea de cumpărare indiferent de câştigul salarial. De fapt, se exclude din calcul influenţa creşterilor salariale uriaşe ale clienţilor politici care generează un salariu mediu mare. În al doilea rând, se menţine redusă puterea de consum (de cumpărare) care ţine inflaţia sub control, dar cu ce sacrificii dn partea celor mulţi şi necăjiţi. Că raportul dintre câştigul salarial şi punctual de pensie se reduce. Adică, fie 3 pensia (un punct de pensie) şi 9 câştigul salarial. Rezultă 9:3=3. Acum, fie 27 câştigul salarial. Deci, 27:3=9. Cum s-a redus raportul, domnilor legislatori ? Că proporţia dintre veniturile şi cheltuielile BASS se îmbunătăţeşte. Adică, colectez o sumă pentru înterg fondul şi repartizez mai puţin. Că va creşte numărul pensionarilor care vor dori să desfăşoare o activitate economică pentru completarea veniturilor. Legea are valenţe terapeutice, fiindcă a dracu’ pensionarii ăştia nu vor, domnule, să-şi completeze veniturile prin alte activităţi economice. Ia să le mai tăiem din pensie şi să-i stimulăm cumva. Fiecăruia ce i se cuvine. Că egalizarea vârstelor de pensionare elimină discriminarea pe bază de sex [sic] (gen). Asta-i ca şi cum ai spune că femeia e mai capabilă la muncă brută şi bărbatul la activităţi repetitive. Femeia a fost întotdeauna pînă acum cinstită în societatea romînească şi i s-a acordat dreptul de a ieşi la pensie mai repede deoarece aduce pe lume copii şi lucrează şi acasă cu utilitate socială (creşte şi educă copiii până la vârsta şcolară , găteşte, curăţă, calcă, spală etc.) Că se îmbunătăţeşte raportul vârstă-speranţa de viaţă. Cum se îmbunătăţeşte şi în favoarea cui ? Creşte vârsta de pensionare, scade speranţa de viaţă. Ce îmbunătăţire e asta? Şi, vai, legiuitorul care-mi răpeşte câţiva ani din viaţă suferă şi de grija tineretului care nu şi-ar găsi de lucru tot din cauza asta. Dar las’ că poate sporesc cererile de pensionare anticipată şi atunci se reduce presiunea pe şomaj. Şi acum ne dăm seama că mărirea vârstei legale de pensionare joacă un dublu rol de „economisire”. Cei care vor avea puterea să lucreze până la noua vârstă de pensionare legală vor muri foarte repede fără a beneficia de pensie. Cei care nu vor fi în putere să lucreze şi vor cere o anticipată vor fi penalizaţi atât de drastic încât pensia lor nu va mai ajunge pentru traiul zilnic. Că prin stabilirea venitului minim de la care se colectează contribuţia pentru pensii va asigura un nivel de pensie relativ decentă. Mă pot mira ?
Şi acum ajungem iarăşi la noi. Cică, având în vedere faptul că pensiile stabilite în baza legilor speciale sunt, în general, mai mari decât cele din sistemul public, cheltuielile bugetare pentru tot sistemul nou de pensii vor fi mai reduse. E clar, deci, că suntem o povară economică pentru stat ? E clar că legea spune altceva decât domnul ministru ? Citind cu atenţie legea am constatat că pentru militarii activi statul a prevăzut nişte sume de la buget care să compenseze creşterea contribuţiei fără a fi resimţită în solda netă. Eu zic că li se cuvine fiindcă sunt activi, aşa cum nouă ni se cuvine recalcularea deoarece suntem inactivi, rezervişti şi nefolositori.
Da, ştiu, trecem prin momente grele şi orice comparaţie e forţată, neavenită şi doar o figură emfatică de stil. Lumea a trecut prin momente grele şi va mai trece. A cunoascut rezolvări paradoxale. Uite, în Atena marilor legislatori, copiii nou născuţi dacă aveau defecte fizice pentru a nu deveni o povară statului erau aruncaţi legal de pe o stâncă găsindu-şi moartea sfărâmaţi de pietre. La eschimoşii din vechime, societate primitivă, barbară şi brutală, ştiut fiind raritatea surselor de hrană, bătrînii nefolositori erau legaţi de sănii şi împinşi spre părăsire în pustiul alb al gheţurilor pradă lupilor polari. Şi ei – săracii - se bucurau că le rămâne copiiilor mai multă mîncare. Chiar Voltaire întruchipat prin personajul Candide ne povesteşte cum turcii otomani supuşi unui asediu feroce şi în lipsă de resurse pentru cetate au decretat ca tuturor sclavelor doamne şi fecioare să li se taie o bucă pe care au hăpăit-o cu multă poftă trecând astfel cu uşurinţă peste criza respectivă. Dar, politicienii noştri deşi au metehne destule nu sunt nici legislatori atenieni, nici tineri eschimoşi şi nici otomani canibalizaţi de foame. Aşa că eu măsurile acestea de austeritate împotriva pensionarilor nu le înţeleg. În schimb, îmi aduc aminte de o întâmplare. În plină ascensiune, pe vremea când era primar la Cluj, domnul premier avea bunul obicei să susţină un fel de raport de activitate televizat şi interactiv cu cetăţenii urbei. Mulţi clujeni îl sîcîiau cu tot felul de solicitări pe care evident şi îndreptăţit nu avea cum să le rezolve. Într-o emisiune cineva l-a agasat cu o cerere de locuinţă pe care nu avea posibilitatea să i-o onoreze şi a reuşit să-l enerveze. Atunci, a spus: „Pînă la urmă, fiecare avem un destin !” Ei bine, cînd avem un destin e mai simplu să înţelegem că fiecare are ce i se cuvine. E mai greu să înţelegem dacă povara economică a pensionarilor într-un stat poate justifica moral reducerea drastică a nivelului lor de trai şi a speranţei de viaţă.

Lt.col.(r) Emil POP